Prin anotimpuri la mormantul lui Eminescu

Poetul a tăcut, cufundat în gândurile şi amintirile sale. La un moment dat a ridicat privirea şi s-a uitat insistent la icoana Maicii Domnului, care era agăţată pe peretele scorojit.
-Ea, Măicuţa Domnului îmi mai alină singurătatea şi durerea. „ Răsai asupra mea lumină lină, / Ca-n visul meu ceresc d-odinioară ; / O, maică sfântă, pururea fecioară, / În noaptea gândurilor mele vină.” . În momentele mele de disperare, la Ea şi la Fiul ei, aleg, iar ei mă ascultă şi-mi dau putere să mai îndur încă o zi povara lumii acesteia. Pentru mine, viaţa aceasta nu înseamnă nimic şi oricând aş fi dispus să renunţ la ea, dar când mă gândesc la „ blândul nazarinean a cărui inimă a fost străpunsă de cele mai mari dureri morale şi fizice, şi nu pentru el, pentru binele şi mântuirea altora” , mi-e jenă de neputinţa mea. Atunci, tac, plâng şi-l rog să mă ierte, pentru că şi eu l-am răstignit.
Obosit, poetul a vrut să-ţi sprijine capul pe masă, şi din greşeală, a împrăştiat pe jos câteva dintre manuscrisele sale.
-Of, Doamne, averea mea! a exclamat.
S-a aplecat şi le-a adunat cu grijă.
-Voi pleca din această lume cu un singur regret şi anume că nu ştiu ce se va alege de manuscrisele mele. Aici, a spus atingând manuscrisele, e viaţa mea… sufletul meu… semnul meu că am trecut prin această vale a plângerii. Pe cine să rog să nu le distrugă? Să nu distrugă lacrimile unei vieţi amare?
Chipul poetului era contorsionat de durere.
-Manuscrisele mele, of, Doamne, manuscrisele mele! a spus ca-ntr-o rugăciune copleşitoare…

Fragment DE VORBĂ CU EMINESCU – interviu imaginar – Prin anotimpuri la mormantul lui Eminescu

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii

Îmi scrii scrisoare

Îmi scrii scrisoare azi Iubitul meu,
Din alfabete sacre tu aduni,
Cuvinte scrise doar de Dumnezeu
Şi mi le-aşezi în calde rugăciuni.

Îmi scrii scrisoare, pergament de nori
Ca filă iei pentru cuvinte vii,
De sus din ceruri blând le mai cobori
Pe-aripi de heruvimi, pe iasomii…

Îmi scrii scrisoare şi-mi aduci din Rai,
Buchete de cuvinte ce nu sunt
În nicio ţară şi în niciun grai,
Cuvinte ce nu-ncap pe-acest pământ.

Îmi scrii scrisoare azi, de azi mereu
Şi simt cum pentru mine-ai adunat,
Cuvinte scrise doar de Dumnezeu,
Iubitul meu fii binecuvântat!

M.I.

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 4 comentarii

IPS Teodosie – 4 zile de rugăciune neîntreruptă

Cu 19 ani în urmă în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, eram la reşedinţa IPS Teodosie. Urma să mă spovedesc. La un moment dat, a primit un telefon prin care era anunţat că mama Elisabeta a plecat dintre noi.

-Haideţi să vă spovedesc, apoi plec la mama, a spus cu sufletul sfâşiat şi cu lacrimi în ochi.

-Lăsaţi. E mai important să fiţi lângă familie în astfel de momente. O să mă spovedesc după.

Să reţinem. Mama Înaltpreasfinţiei sale încetase din viaţă, dar şi purtând o astfel de durere, a pus mai presus de toate, sufletul unui om, spovedania…

A plecat în grabă să-şi vadă mama pe care o diviniza. Nu l-am mai sunat, deşi aş fi vrut să ştiu cum se simte. Am sunat-o în schimb pe una dintre surorile Inaltpreasfinţiei sale, care mi-a spus că mama Elisabeta va fi înmormântată peste 4 zile, nu 3, pt că unul dintre copiii domniei sale era în străinătate şi doar peste 4 zile putea ajunge.

-Din păcate fratele meu nu vrea sub nicio formă să o îmbălsămeze pe mama şi uite ce căldură insuportabilă e. Mi-e teamă să nu avem surprize.

-Nu mai insistaţi, i-am spus, să avem încredere în decizia Preasfinţiei sale (atunci era episcop).

Zi după zi vorbeam cu sora Înaltpreasfinţiei sale care îmi spunea că nu vrea să mănânce nimic, că nu se mişcă de lângă sicriul mamei sale şi că-i e temă că după o să-l înmormânteze şi pe Preasfinţia sa.

-Îl întăreşte Dumnezeu, i-am spus, deşi mă temeam pt starea în care era.

În ziua înmormântării am ajuns si eu. Sora Inaltpreasfinţiei sale mă aştepta la poartă.

-Cum o să-l vezi acum să ştii că aşa stă de când a venit. În picioare la căpătâiul mamei. Nu a mâncat, nu a dormit, nu a băut nici măcar apă. Vorbeşte strictul necesar şi atât. De 4 zile e în picioare aşa cum o să-l vezi. Până la biserică facem destul, mi-e teamă că o să pice pe drum. Poate reuşeşti să-l determini să bea măcar apă.

-Voi încerca.

Am intrat cu inima strânsă. Într-adevăr IPS Teodosie, era întocmai cum mi se spusese.

M-am apropiat, am luat binecuvântare am privit-o pe mama Elisabeta care parcă dormea şi aş fi spus ceva, dar nu-mi mai găseam cuvintele.

-Preasfinţite, am înţeles că nu aţi mâncat nimic. Peste maxim o oră plecăm spre biserică şi drumul e lung. Vă rog, mâncaţi ceva, orice, un covrig, un colţ de pâine ceva şi beţi un ceai. Vă rog, suntem mulţi cei care avem nevoie de Preasfinţia voastră.

Inaltpreasfinţitul m-a privit şi nu a spus nimic.

-Vă rog Preasfinţite, merg la sora Preasfinţiei voastre să vă facă un ceai, am spus şi am plecat fără să aştept răspuns.

M-am întors cu aceeaşi rugăminte.

-Vă rog să veniţi la bucătărie, am insistat.

A mai privit-o o dată luuung pe mama Înaltpreasfinţiei sale şi m-a urmat.

După 4 zile în care nu mâncase nimic, nu băuse apă şi nu dormise, a mâncat un covrig şi a băut o jumătate de cană de ceai. Atât.

Cele 4 zile de rugăciune neîntreruptă au făcut-o pe mama Elisabeta să sfideze căldura care topea pur şi simplu. După înmormântare Inaltpreasfinţitul, a mulţumit personal fiecăruia în parte, apoi şi-a continuat rugăciunea la mormântul mamei.  

Mihaela Ion

Foto – internet

Va urma

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 13 comentarii