Renascut din iubire – 33

Tânăra a intrat în casă.

-Vali eşti pe-aici? a întrebat.

-Sigur te aşteptam, a zis ieşind de la bucătărie. Mergem la birou sau rămânem în living?

-Unde vrei.

-Eşti cam îngândurată sau mi se pare?

-Am emoţii pentru mâine, doar e premiera, a încercat un răspuns deşi nu acela era adevărul.

-Va fi foarte bine. Eşti foarte talentată ştii asta. Mâncăm o îngheţată?

-Da, sigur.

A luat telefonul şi l-a sunat pe Nicolas.

-Nicolas vino să-ţi dau bani să cumperi îngheţată.

Fata a tresărit. Nicolas la rândul lui a tresărit şi el ştiind că Ella este la unchiul lui. A coborât având un tremur interior. După ce a deschis uşa i s-a strâns inima. 

-Bună Nicolas, l-a salutat Ella ca şi cum nu s-ar fi întâlnit.

-Bună, a zis aproape şoptind.

-Zi mă mai tare că nu te mănâncă Ella.

Nicolas a lăsat capul în jos. Valentin i-a dat banii şi i-a zis să ia două îngheţate de vanilie cu topping de ciocolată. „Două?” s-a întrebat fata în gând. „Adică nu-i dă bani să-şi ia şi el?” Pentru o fracţiune de secundă, înainte de a ieşi, privirile lor s-au intersectat. Nicolas a ieşit oftând, Ella a oftat şi ea.

-Dar ce timid e nepotul acesta al tău. Abia vorbeşte.

-Ehe… aparenţele înşeală. Să-l auzi cum ţipă şi ce coleric e. Habar n-ai.

-Vali tu vorbeşti despre Nicolas?

-Păi despre cine?

-Nu te supăra, dar nu pot să cred. Mi se pare foarte timid.

-Aşa pare, dar când îţi scote colţii să nu fii prin preajmă.

Ella a oftat din nou. Între timp a ajuns şi Nicolas. A intrat, a pus îngheţata pe masă şi restul de bani şi s-a retras privind-o încă o dată discret pe Ella.

-Vali, de ce nu şi-a luat şi el o îngheţată?

-Nu-i place. De fapt nici nu ştiu ce-i place. Nu-l vezi cum arată? Parcă-i un băţ îmbrăcat. Fierul rău, de-aia nu se îngraşă.

-Într-adevăr e foarte slab. Trebuia să-i zici să mai rămână cu noi poate se mai îmblânzea puţin, a zis Ella încercând un zâmbet.

-Ăsta? Dacă-l duci la dresat tot sălbatic rămâne. N-ar fi rămas, cică învaţă pentru facultate, a zis zâmbind. Vrea să dea şi el… cu pietre, cu bolovani cu ce-o da.

-Să înţeleg că mâine nu vine la premieră?

-Nici vorbă. Teatrul e pentru oameni elevaţi. Ce să caute el acolo? Să mă facă de râs? Tu crezi că ăsta are maniere?

 Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 6 comentarii

Copacilor ne povesteam

M-ai luat de mână, era seară,

Prin codrii de stejar m-ai dus…  

Mă-ndrăgosteam a câta oară

De la apus pân’ la apus.

 

Tu în pădurea parcă vie,

Mă cuprindeai cu mâini de dor,

Stejari scriau ca-n poezie

Din basme pure pe decor.

 

Mi-ai adunat un pumn de ghinde

Şi ne-am jucat ca doi copii,

Ce-ar fi avut a ne surprinde?

În jocul nostru – jucării?

 

Dar dintr-o dată parcă cerul

De oboseală-a picotit,

Şi-a apărut pe el străjerul

Ce-mbrăţişaţi ne-a regăsit.

 

M-ai luat de mână, era noapte,

Din codrii de stejar plecam,

M-ai alintat cu mii de şoapte

Copacilor ne povesteam…

 

„Să te sărut” ţi-am spus timidă

Când din pădure am ieşit,

Cu totul ţie dăruită

Ne-am transformat iubirea-n mit.

M.I.

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 2 comentarii

Renascut din iubire – 32

Tot mai multe dileme

În drum spre casă a oprit la o patiserie. A cumpărat un pateu cu brânză, o sticlă cu apă plată şi a mers în cel mai apropiat parc. S-a aşezat pe o bancă şi a mâncat pateul gândindu-se la Valentin, apoi la Nicolas, la Nicolas, apoi la Valentin. Era o suprapunere de gânduri pe care nu o experimentase până atunci. „Nu ştiu ce e cu mine… E o învălmăşeală de nedescris în mintea mea. Mâine e premiera, dar mi-a ieşit cu totul din minte. Oare m-am îndrăgostit? Dar de cine? De Valentin sau de Nicolas?” se întreba în sinea ei. Şi-a trecut mâna peste frunte ca şi cum ar fi vrut să alunge toate întrebările, toate stările… A aruncat ambalajul la coşul de gunoi, după care a plecat acasă. Pe drum mai bea din când în când din sticla cu apă. Nici nu ştia dacă îi era sete sau doar îi ardea sufletul.

Ajunsă acasă a încercat să se odihnească aşa cu gândul împărţit între Valentin şi Nicolas. A încercat, dar nu a reuşit. Timpul în goana lui nebună a trecut şi s-a apropiat ora la care trebuia să se vadă cu Valentin. S-a schimbat şi a plecat către el. I-a dat un sms în momentul în care a ieşit pe poartă, iar el i-a răspuns că poate intra direct când ajunge, că doar are cheia. A ajuns, a descuiat şi a întrat. Nicolas era prin curte. A tresărit când a văzut-o că intră.

-Bună Nicolas, l-a salutat şi s-a grăbit să se apropie de el.

Nicolas a privit-o scurt şi a fugit efectiv în casă. Urcând în grabă la mansardă a şi încuiat uşa, ca şi cum l-ar fi urmărit cineva. După ce a răsucit cheia, s-a sprijinit de uşă şi a oftat.

„Ella, of Ella,” a zis în gând. „Pari o femeie minunată… Of Ella, mi-e milă de tine… Tu nu ştii în ce te-ai băgat. Nu ştii cine e unchiul meu cu adevărat şi nici nu am cum să-ţi spun. Mi-e milă de tine, mi-e milă de mine, mi-e milă de noi…”

-Noi? a zis tresărind ca şi cum ar fi fost trezit dintr-un vis. Am zis „noi”? „Noi” nu există. Suntem eu şi ea. Ce e cu mine de am zis „noi”?

A pus apă la fiert în ibricul pentru cafea şi s-a aşezat la birou, dar nu a putut sta mult. S-a ridicat şi se plimba când până la uşă, când până la fereastră, când până la birou, când până la pat. Într-un final a deschis cărţile şi a început să citească. Citea ca în transă. Şi tot ca în transă a făcut cafeaua şi a pus-o în ceaşcă. Gânduri, mii de gânduri îi străfulgerau mintea. Ar fi plâns, ar fi fugit după ea, ar fi fugit de ea, ar fi fugit de el, ar fi fugit… Şi-a prins capul între palme şi a zis cu voce tare:

-Trebuie să învăţ, să învăţ, e singura mea şansă… Singura… Să învăţ e tot ce mi-a rămas…

 Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 0 comentarii

Renascut din iubire – 31

A ajuns acasă şi-a făcut un ceai, s-a aşezat pe un fotoliu şi ţinând cana între palme se gândea la el… la Nicolas. La tânărul îmbrăcat în pantaloni negri şi cămaşă albă, foarte slab şi foarte trist. „Nicolas erai atât de trist, încât până şi hainele de pe tine păreau triste. Sper să am ocazia să mă apropii de tine. Să-ţi descifrez sufletul… să-ţi înţeleg tristeţea” gândea bând din ceai.

Nicolas retras în mansarda lui modestă, s-a aşezat pe pat cu genunchii la gură. „La unchiul meu… o femeie. Păreau foarte apropiaţi. Mâncau împreună orez cu lapte. Împreună. Ce cuvânt complicat şi de neînchipuit pentru mine. Cred că şi-a făcut o prietenă… fericitul. Eu… veşnic condamnat la singurătate… Poate că e mai bine aşa, poate că îi feresc pe alţii de suferinţă. Eu cu atâtea traume, neîncredere şi lacăte pe suflet, sigur aş face să sufere persoana de lângă mine. Aşa că mai bine nu. Mai bine un om trist decât doi. Unchiul meu fericitul… şi-a făcut o prietenă şi mă şi chema să facă prezentările”, gândea Nicolas oftând.

Valentin a adormit zâmbind mulţumind de faptul că Ella era tot mai aproape de cursa pe care i-o întindea pentru a-şi satisface dorinţa de a face femeile să sufere.

Ella după ce a băut ceaiul, a mers în dormitor. S-a aşezat pe pat şi a încercat să doarmă. Nu putea. Se întorcea când pe o parte când pe alta. „Nicolas, ah Nicolas, ce ochi trişti aveai. Nu ştiu ce, dar ceva mă atrage nebuneşte spre tine. Sper, sper din tot sufletul să avem ocazia să ne apropiem mai mult. Nicolas, nu ştiu ce e cu mine. Nu am simţit pentru nimeni ceea ce simt pentru tine” gândea Ella oftând. Într-un târziu a adormit.

Dimineaţa s-a trezit atât de obosită de parcă n-ar fi dormit toată noaptea. S-a pregătit în grabă şi a plecat la teatru. Valentin era deja acolo. Decorul era pregătit, costumele la fel.

-Ella mergi să te costumezi. Începem repetiţia. Voi fi în sală, i-a zis Valentin.

-Sigur. Mă costumez şi merg în culise.

Fata s-a grăbit spre garderobă. În momentul în care a îmbrăcat rochia, a simţit ca o arsură în dreptul inimii. A crezut că e din cauza emoţiilor. A mers la machiaj, apoi în culise. Repetiţia a început. Când a intrat pe scenă şi l-a văzut pe Valentin în sală, Ella a crezut că leşină. Nu-şi explica de ce. În timpul repetiţiilor, fără să vrea, când spunea replicile se uita doar la Valentin, nu interacţiona de loc cu partenerul. Regizorul îşi muşca buzele de nervi, dar nu zicea nimic. Valentin la aproape fiecare replică îi zâmbea şi o aplauda. „Mhm funcţionează” şi-a zis bărbatul în gând. După repetiţii tânăra a coborât de pe scenă şi a mers direct la Valentin.

-Eşti fantastică Ella, i-a zis zâmbind. Iar rochia asta te face să pari dintr-o altă lume.

Fata şi-a dus mâna în dreptul inimii.

-Ce e?

-Nu ştiu, cred că din cauza emoţiilor. După ce am îmbrăcat rochia am simţit ca o arsură în dreptul inimii şi asta simt şi acum… Vali te iubesc… poate de asta îmi arde inima.

Bărbatul a zâmbit mulţumit.

-Te aştept diseară Ella. Acum ai cheile.

-Bine vin. Merg la garderobă să mă schimb apoi plec acasă. Vreau să mă odihnesc puţin. Pe la 6.30 e bine să vin?

-E foarte bine.

Fata a mers la garderobă. Cum s-a schimbat, arsura din dreptul inimii i-a dispărut. „Foarte ciudat” şi-a zis în gând. „Cine ştie, poate pentru că am terminat repetiţia s-au dus şi emoţiile. Rămâne totuşi o întrebare. Ce m-o fi apucat să-i spun lui Valentin din nou că îl iubesc?” Şi-a luat geanta şi a plecat.

 Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 8 comentarii