12 decembrie – ziua duhovnicului meu

La mulți ani! Gândurile mele bune, recunoștința mea, sinceritatea și ecourile amintirilor atâtor ani, le adun într-un buchet de Lumină și vi le dăruiesc și în această zi, ziua în care s-a născut – EROUL MEU! 

-Preasfințite, ce facem cu atâția ani în care v-ați chinuit efectiv cu mine? Îi împachetăm și-i dăm la gunoi? am întrebat cu lacrimi în ochi…

-Faceți ce vreți?

-Cum adică, Preasfințite, să fac ce vreau?

-Eu am pus sămânța cea bună, dacă vreți să o ajutați să încolțească bine, dacă nu, pune-ți o piatră peste ea și gata.

După ce a spus astfel de cuvinte nu m-a mai privit. Am simțit că mi-a înghețat inima. Au început să mi se deruleze în gând atâtea și atâtea situații în care mi-a fost aproape, în care m-a ocrotit… Faptul că nu m-am mai privit, m-a făcut să simt că ceva s-a rupt… în sufletul meu, dar și în relația cu Preasfințitul. Încercam să-i caut privirea. În zadar… Mă ocolea. Am avut senzația unei căderi interioare… o senzație de gol nesfârșit… Mi-am văzut sufletul părăsit… orfan… alergând în urma părintelui pe care simțea că-l pierde…

Eram eu, Preasfințitul și o tăcere care îmi dădea fiori. Nu-mi spunea nici să plec, nici să rămân, nu-mi spunea nimic… Aș fi vrut cu disperare să mă privească măcar. Nu, nu mă privea. Nu știam ce să mai zic, nu știam ce să fac. Am oftat… un strigăt mut al sufletului meu… Preasfințitul nu a avut nicio reacție. Îmi lăsa impresia că nu mă vedea, că nu mă auzea… Așezat pe fotoliu privea în sens opus prezenței mele…

Înaltpreasfințitul a fost și este pentru mine, când am nevoie părinte, când am nevoie prieten, când am nevoie duhovnic… Cu un om ca mine e greu… greu până când îmi așez sufletul în niște mâini calde… până acolo însă este mult… Multă spaimă, neîncredere, suspiciune, încăpățânare, uneori mofturi, alte ori răsfăț, stări, tot felul de stări, lacrimi, tot felul de lacrimi…

Duhovnicul meu a știu  să le învingă pe toate cu multă răbdare și cu multă iubire… Și-a jertfit nopțile, mi-a dat din timpul zilelor sale, a îndurat vorbe grele și nedrepte, a tăcut, a răbdat, a iertat și câte multe altele a făcut pentru a ține aproape de Dumnezeu un suflet de artist rebel, expansiv și exploziv… Înaltpreasfințitul Teodosie pentru mine este…  un erou – EROUL MEU! 

Fragmente din 

 

 

 

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Subiect tulburător…

Menționez că personajul principal nu are legătură cu vreun arhiereu pe care îl cunosc. Povestea acestei cărți este una foarte interesantă, pe care, din cauza oboselii, nu o pot spune acum.

Titlul cărții îl veți afla în momentul în care voi începe să postez zilnic, așa cum v-am obișnuit.

Vă mai anunț că voi posta public o vreme, după care voi face un grup închis, în care vor avea acces doar cei care își asumă urmărirea acestui subiect, nu și cei care mă urmăresc din umbră. Voi proceda așa, ca drept dovadă că nu sunt colecționară de like-uri, în schimb, și aici ca și în viața reală, cei care îmi sunt prieteni să demonstreze asta, nu să stea ascunși după ”copac”.

Promo

Arhiereul și-a pus engolpioanele pe masa din anticameră, și-a lăsat dulama în cuier și a intrat în dormitor. Fără strălucirea veșmintelor și a mitrei, îmbrăcat în cămașă și în pantaloni, ca orice bărbat de rând, l-au năpădit gândurile, amintirile… Din slava în care era în cursul zilei, de pe covorul roșu pe care călca în timp ce i se cânta ”Pre stăpânul și arhiereul nostru…” , în dormitor, ajunsese el, omul plin de temeri, de frustrări, de neîmpliniri, de întrebări fără răspuns… și peste toate acestea, îl lovea cu brutalitate amintirea acelui copil mort…

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 2 comentarii

Drumul către tipografie

După o perioadă epuizantă, slava Domnului, am terminat cartea. Împreună cu echipa mea, facem ultimele retușuri. Vă prezint aici coperta și textul de pe coperta 4. 

Tot astăzi vă prezint un promo al viitoarei cărți, o carte cu cel mai răvășitor subiect de până acum…

Așa că, țineți aproape!!! 🙂

O carte despre ”a cădea” și ”a se ridica”, despre ”a urî” și ”a iubi”, despre ”a deznădăjdui” și ”a spera” – lucrarea ”Întâlnirea cu mine” conturează chipul unei căderi cumplite prin singurătate și abandon, dar și chipul unei ridicări spectaculoase prin iubire și răbdare. Un suflet secătuit, rătăcit și răzvrătit, un trup deformat de indiferență, un om fracturat de propriile-i frustrări și răutăți, ducându-se spre căderea iremediabilă – sinuciderea… se întâlnește cu el… Își vede gândurile și faptele ca pe niște munți de energie negativă, își vede sufletul ca pe o insulă pustiită și înficoșătoare… Acela este momentul în care conștiința ajunge la răscruce de drumuri, ajunge în fața unei alegeri capitale: întunericul sau Lumina…   

 

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 2 comentarii

Acum nu te mai pot crede

Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii. – Aristotel

Prietenul sigur il cunosti in imprejurari nesigure.  – Cicero 

Cea mai bună dovadă a dragostei este încrederea. – James Joyce

Nu sunt supărat pentru că m-ai mințit. Sunt supărat pentru că de acum nu te mai pot crede. – Friedrich Nietzsche

 

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii