Întâlnirea cu mine – 12

Femeia a sunat din nou şi din nou, până i-a răspuns.

-Ce mai vrei? a întrebat-o tăios..

-Samira sunt vinovată pentru multe, iar acum la sfârşitul vieţii pentru că tu eşti tot ce mi-a mai rămas vreau măcar faţă de tine să-mi răscumpăr greşelile.

Fata a tăcut.

-Mă auzi Samira?

-Da, i-a răspuns din nou sec.

-Te rog să vii să ne vedem, dar nu mâine, astăzi, pentru că mâine s-ar putea să fie prea târziu. Dacă în fapte nu îmi pot răsumpăra greşelile făcute şi faţă de tine, să o fac măcar financiar.

Samira a tresărit. Economiile ei erau pe sfârşite, s-a gândit că dacă este vorba de bani merită să facă efortul de a se vedea cu femeia.

-Accepţi? a întreba-o gâtuită de emoţii.

-Da, a spus aproape indiferentă.

-Notează , te rog adresa, a zis după care i-a dictat adresa la care locuia. Ia un taxi şi vino, vino repede Samira!

Tânăra a notat adresa pe un colţ de hârtie şi cu aceiaşi indiferenţă i-a spus că vine. În următoarea secundă a închis telefonul. Pentru ea a ieşi din casă era o adevărată provocare. Aporoape toate hainele erau strâmte. De la o zi la alta se îngrăşa şi mai mult.

A desfăcut uşile dulapului şi căută cu disperare printre hainele existente. Într-un final a găsit ceva care să i se potrivească. S-a îmbrăcat, apoi a chemat un taxi.

În momentul în care s-a urcat în maşină, şi-a dat seama de greutatea ei. Era atât de ”mare” încât se lăsase maşina pe partea pe care s-a urcat. Șoferul a privit-o uimit în oglinda retrovizoare. Îi venea să intre în pământ… Și-a înghițit lacrimile și s-a făcut că nu observă. Ajunsă la adresa cu pricina şi apăsând soneria de la poartă a avut o tresărire.

”De unde ştiu eu că femeia respectivă este bunica?” și-a zis în gând. S-a dat doi paşi în spate, a vrut să plece, prea târziu însă. O tânără cam de vârsta ei ajunsese deja la poartă.

-Tu eşti Samira?

-Da, i-a răspuns cu vocea sugrumată.

-Vecina te aşteaptă.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu

Momentele acelea in care te intrebi: de ce Doamne ?

Fb imi aminteste de momentele de groaza pe care le-am trăit anul trecut pe vremea aceasta… când ningea și era foarte frig… iar eu ma simteam ca Fetiţa cu chibrituri…

Stiti momentele acelea in care alergi prin frig si iti vezi viata ca o iarna friguroasa fara zapada?

Cand ai pleca oriunde numai sa gasesti putina liniste? Cand iti simti degetele numai rani dupa ce ai batut la usi care ti s-au trantit peste degete?

Momentele acelea in care te intrebi: de ce Doamne asa si nu gasesti niciun raspuns? Cand ti se pare ca tot iadul s-a dezlantuit asupra ta si cand simti ca raul te ataca pe fata?

Toate acestea si inca ceva in plus le-am simtit, le-am trait in zilele in care am fost nevoita sa lipsesc de pe fb.
Daca unele postari legate de acest subiect le-am setat doar pt prieteni, ceea ce voi povesti de azi incolo, le voi seta public, indiferent de ce si cine va spune.

Daca cineva se teme de mine, inseamna ca are de ce  

Da, sunt epuizata intr-adevar, dar mai am inca forta interioara de a spune lucrurilor pe nume.
Daca dispar pur si simplu de pe fb si nu va anunt, inseamna ca a fost ceva care nu a depins de mine. Variantele vi le spun maine pt ca acum chiar nu mai nimeresc tastele.
Noapte calda si mangaiere divina sa avem 

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 1 comentariu

Ajutorul nesperat al Sfintei Muceniţe Filofteia

Maine Sfânta Muceniță Filofteia

Într-un moment greu al vieţii mele, când nu mai găseam nicio cale de a ieşi dintr-un coşmar pe care îl trăiam secundă de secundă, m-am abandonat cu totul în mâinile Lui Dumnezeu. Spuneam doar:

-Doamne fă ceva că nu mai pot!

Nu mai aveam putere să fac nimic. Situaţia respectivă mi-a anulat până şi voinţa. Mă simţeam rău şi fizic şi psihic.

Într-o noapte am visat că eram cu multe persoane la parterul unei vile. La un moment dat s-a auzit un vuiet, apoi un val de apă a spart uşa şi a intrat în casă. Noi am început să urcăm pe scări. Cei din jurul meu ţipau îngrozitor. Eu eram epuizată şi în vis. Nu mai aveam putere să ţip.

Urcam scările şi valul de apă secera vieţi. Eram tot mai puţini. Când am ajuns la mansardă mi-am dat seama că rămăsesem singură. Apa creştea şi ea. Văzând că nu mai am unde să urc, am privit spre cer şi am zis:

-Doamne unde să ne ascundem de la faţa mâniei Tale?
Atunci a apărut o fetiţă de vreo 10-12 ani. Avea un chip angelic, mi-a întins mânuţa şi zâmbind mi-a zis:

-Hai! Curaj!
„Cu ce să mă ajute pe mine copilul acesta?” mi-am spus în gând.

Ea cu mânuţa întinsă mi-a mai zis încă o dată:

-Curaj!

Apa se oprise la nivelul picioarelor. Văzând că apa s-a oprit în momentul în care a apărut copila, am întrebat-o:

-Dar tu cine eşti?

-Sunt Sfânta Filofteia de la Argeş.

În momentul în care şi-a spus numele, apele au început să se retragă.

Când am văzut că apele se retrag, am zis în gând „Doamne câtă îndrăzneală are copila aceasta înaintea Ta!”

M-am trezit având în minte chipul şi îndemnul ei. „Curaj!”

A doua zi, deşi nu mă simţeam bine fizic, am fost la Curtea de Argeş la sfintele moaşte ale protectoarei mele din vis.

Când am intrat în biserică, era slujbă. M-am apropiat de racla cu sfintele moaşte. În momentul în care m-am apropiat, am avut impresia că mă aştepta.

După acest vis şi după ce am fost la racla cu sfintele moaşte, am avut şi curaj şi putere să ies din situaţia respectivă.

Târziu mi-am dat seama de ce mi-a spus „Curaj!”. Pentru ce avea să urmeze, într-adevăr aveam nevoie de mult curaj.

De-atunci rugăciunile către Sfânta care a venit în vis, fără să o chem, sunt nelipsite.

I-am mulţumit şi îi mulţumesc în fiecare zi!
În semn de profundă recunoştinţă împărtăşesc cu voi această experienţă.

La multi ani sarbatoritilor 

Foto – Icoana mea draga

 

Postat de Mihaela Ion in Religie, 1 comentariu