Un suflet jucăuș…

Aroganța aceea pe care am văzut-o atunci, mai târziu, aveam să înțeleg că era, de fapt, timiditate. Momentul la care mi-am dat seama de asta, a fost una dintre zilele mele de naștere, când, cu ajutorul duhovnicului meu, devenisem mai apropiați și când a vrut să-mi ofere un dar. Nu știa cum să facă, ce să-mi spună, într-un final, a șoptit:

-Asta e pentru tine! La mulți ani!

I-am mulțumit și am zâmbit. Era ca un copil scos la tablă, care se pierduse de tot de teama unei întrebări la care nu ar fi știut răspunsul.

Amintirile legate de Arhiepiscopul Varsanufie sunt foarte multe. Ar putea face chiar subiectul unui roman. Aici voi reda doar câteva dintre ele, care definesc latura bună, latura nobilă a sufletului său și sensibilitatea sa. Sinceră să fiu, doar pe acestea vreau să le păstrez.[1]

Într-o zi am trecut pe la Preasfinția Sa, pe-atunci, să-i duc niște documente. Era la birou. M-a primit bucuros, iar după ce am vorbit despre materialele respective, la un moment dat a zis:

-Mi-e foame. Vrei să mâncăm ceva?

-Da, am spus, dar nu prea văd ce, pentru că, într-adevăr, nu era nimic de mâncare pe birou sau prin împrejurimi.

-Încuie ușa! m-a îndemnat, timp în care a luat din sertarul biroului două pungi cu pufuleți cu surprize.

-De ce să încui ușa? Ce nu aveți voie să mâncați? am întrebat oarecum uimită.

-Normal că am voie să mănânc, dar dacă intră cineva și vede că ditamai episcopul mănâncă pufuleți cu surprize, ce crezi că zice? m-a întrebat zâmbind.

Am luat câte o pungă de pufuleți și când am găsit surprizele, câte o mașinuță în fiecare pungă, dar alt model și de altă culoare, s-a bucurat ca un copil.

-Ia uite ce mașinuță frumoasă! a zis încântat. La tine ce e?

-Tot o mașinuță, i-am răspuns. O vreți?

-Da. Colecționez surprize, a spus ștrengărește.

În timp ce mâncam pufuleți, îl priveam zâmbind.

-Râzi de mine? Vezi, până și tu râzi de mine că mănânc pufuleți.

-Pufuleții ca pufuleții, dar surprizele mă amuză, de fapt reacția dumneavoastră și bucuria de a descoperi ce jucărie se află în pungă.

După ce am servit ”masa” la birou, a ”ascuns” mașinuțele în sertar și și-a continuat activitatea. Atunci mi-am dat seama că, arhiereul acela sobru, cu înfățișare de anahoret, are un suflet jucăuș… de copil.

[1] Mai ales pentru faptul că, după conflictul acela nedorit, dar alimentat de terțe persoane care i-au întins o cursă Arhiepiscopului Varsanufie, în care, din păcate a căzut, a fost foarte sincer și mi-a spus tot ce s-a întâmplat. Din acest motiv, iertarea mea față de Înaltpreasfinția Sa este deplină și sunt convinsă de faptul că nu va mai pica în astfel de curse.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

În aceea zi…

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

În aceea zi…

Între timp, Preasfințitul Varsanufie luase în serios cuvintele duhovnicului meu, încă de când era doar starețul Mănăstirii Radu Vodă, fiind tot mai atent cu mine. Și eu mă apropiasem de Preasfinția Sa. Nu doar pasiunea pe care o știa duhovnicul meu mă făcuse să mă apropii de Preasfințitul, ci și alte lucruri pe care le aveam în comun: iubirea pentru flori, pentru păsări, pentru animale și pentru natură.

Nu îl simțeam ca pe un părinte, dar îl simțeam ca pe un frate mai mare, ca pe un prieten în preajma căruia eram în siguranță, care știam că-mi vrea binele și care era mereu acolo pentru mine. Și pentru că ne vedeam și vorbeam foarte des, într-o seară l-am rugat să-mi vorbească la per tu.

-M-aș simți mult mai bine dacă mi-ați vorbi la per tu. Pe lângă faptul că suntem apropiați de vârstă, vă simt și ca pe un prieten, iar acest ”dumneavoastră”… parcă nu-și are locul.

Și cum făcea tot posibilul să-mi fie bine, nu doar că a acceptat, ba mai mult:

-Dacă asta vă doriți, îți dorești, s-a corectat, așa voi face. Același lucru poți să-l faci și tu.[1]

-E-n regulă. Vă mulțumesc!

Prin toate întâlnirile, prin toate convorbirile pe care le aveam, încet, încet îl descopeream pe omul Varsanufie care la început nu-mi făcuse, deloc, o impresie bună.

Am spus, deja, că l-am cunoscut, în reședința duhovnicului meu, la trei zile după ce s-a călugărit. Într-o zi veneam de la redacție și cum la părintele meu în casă eram ca acasă, am intrat strigând încă de pe holul de la bucătărie:

-Măicuțelooor, mi-e foame!

Când am intrat în bucătărie, am văzut în capul mesei un călugăr mâncând ciorbă.

-Măăă…. scuzați! am zis coborând tonul. Doamne ajută, Părinte! am continuat.

Călugărul nu m-a privit. A clătinat puțin din cap, în semn de salut și a continuat să mănânce.

-Serviți puțină ciorbă? m-a întrebat una dintre călugărițe.

-Da. Sigur. Mulțumesc, am spus aproape în șoaptă.

După ce mi-a pus ciorba în farfurie, l-am întrebat pe călugărul despre care nu știam nimic, dacă îmi permite să mă așez la capătul celălalt al mesei.

Nu mi-a răspuns, nu m-a privit, în schimb a lăsat lingura în farfurie, le-a mulțumit maicilor și a plecat.

-Cine e ”sfântul” ăsta care nu stă cu femeile la masă? le-am întrebat pe călugărițe.

-E Părintele Varsanufie! S-a călugărit de câteva zile. Mai multe nu știm despre Sfinția Sa. Preasfințitul vă poate da detalii.

-Abia aștept să vină, am zis oarecum revoltată.

La scurt timp după ce am servit masa, a venit și duhovnicul meu.

-Ce bine că ați venit! A fost mai devreme, aici, un ”sfânt” pe care zice că-l cheamă Varsanufie.

-Și de ce sunteți ironică? m-a întrebat sesizând tonul.

-Păi… cum aș putea să fiu când vorbesc despre un astfel de om nemaivăzut, am zis și i-am povestit. Vi se pare normal să se comporte așa? am întrebat după ce am terminat relatarea.

-Ce ați fi vrut să facă? E călugărit de trei zile.

-Cum ce să facă? Se se poarte normal… ca un om. Ce a vrut să-mi demonstreze? Că e sfânt?

-Sunteți prea aspră. Nu-l cunoașteți și îl judecați. Nu vă gândiți că a venit din lume și că aici e totul nou pentru el? Are nevoie de o perioadă de acomodare. Când o să-l cunoașteți o să vedeți că este un om foarte bun.

-Bun? Daaa, foarte bun!!!

-Vorbiți acum așa, dar o să vedeți că o să vă placă în timp. Aveți cam aceeași structură sufletească…

-Mă jigniți! l-am întrerupt. Cum să mă asemăn sufletește cu un om care nici măcar nu știe să salute.

-Haideți să depășim momentul! Nu ajungem la niciun rezultat! Sunteți prea pornită acum. Ce-ați mai făcut astăzi? m-a întrebat schimbând subiectul.

Subiectul l-am schimbat, dar impresia mea a rămas aceeași.

[1] Pentru unitatea cărții, voi păstra pronumele de politețe, formula oficială, dar în realitate i-am vorbit și îi vorbesc la per tu.  Alături de Arhiepiscopul Varsanufie am trăit momente foarte frumoase, multe dintre ele le voi descrie aici.  Ca om, are un fond foarte bun, dar avea un mare defect: era ușor influențabil, acum parcă și-a mai revenit. Poate și experiența își spune cuvântul.  Fiind 15 ani lângă el, am avut posibilitatea să-i văd multe laturi ale personalității.  Am observat de-a lungul timpului că, era oglinda celui de lângă el. Dacă era în preajma unui om bun, era un om foarte bun, dacă era în preajma unui om viclean, comportamentul celui de lângă el îl influența mult. Când lucram la vreun proiect și eram mai mult timp împreună, era un om minunat, când venea dintr-un mediu cu alte influențe, era altul. Într-o seară chiar i-am spus că are o fire cameleonică. Nu s-a supărat, dar cuvintele mele l-au pus pe gânduri.  Când am avut conflictul pe care l-am avut și pe care acum îl regretă, pentru că de la el a pornit, eu doar m-am apărat și am făcut apel să se oprească pentru faptul că eram sigură de existența unor factori diabolici care îl puneau la cale să intre în război cu mine. Nu l-am atacat deoarece îl cunoșteam foarte bine și știam că, din proprie inițiativă, nu ar fi făcut niciodată ce a făcut.  Din păcate a avut parte de oameni care l-au folosit, apoi l-au abandonat. Sper să fie mai atent și să selecteze  cu mai multă băgare de seamă oamenii de care se înconjoară, deși, fiind într-o astfel de funcție, este destul de greu  să facă acest lucru, deoarece măștile oamenilor sunt din ce în ce mai rafinate.

 

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Am promis…

oferte, cadouri, surprize. 

Chiar dacă, de la o vreme, le fac pe toate pe repede înainte, reușesc să mă țin de cuvânt :)))

Iată:

Mai mult decât o carte – Adevărul – 50 lei

Între Raiul rugăciunii și iadul drogurilor – 30 lei

Pachetul – 80 lei plus o carte cadou: Ruine spirituale sau Gânduri pt cei ce suferă.

                                          * * *

Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania – 13 lei

Amintiri despre Părintele Nicodim Bujor – 13 lei

Amintiri despre Părintele Damaschin Ștefan – 13 lei

Viața în pustie – 15 lei

Din tainele Mănăstirii Pasărea – 8 lei

Preț întreg – 62 lei .

Pachetul – 52 lei

                                              * * * 

Suspinul din Altar – 15 lei

Călugărul – 20 lei

Călăuza – 10 lei

Preț întreg – 45 lei + Împărăția poveștilor – cadou

                                                       * * * 

Împărăția poveștilor – 40 lei

Bucătăria veselă – 40 lei

Preț întreg – 80 lei.

Pachetul – 60 lei

                                                         * * *

Varianta cadou : Împărăția poveștilor +  Bucătăria veselă + o jucărie de pluș  – 70 lei

În limita stocului disponibil

 

Postat de Mihaela Ion in Carti, 2 comentarii

Drama mincinoșilor

Aș vrea să lămuresc public niște aspecte legate de mesajele de amenințare publicate aseară. 

Nu pozez în victimă și nici nu sunt. Am trecut doar prin niște traume și m-am ridicat asupra lor. Nu mă simt respinsă și nici nu vreau să atrag atenția cuiva, iar atenția fostului meu duhovnic, în niciun caz. 

Da, într-adevăr, l-am căutat, am încercat să iau legătura cu domnia sa imediat după aceea zi de 3 dec. 2018, pt că nu mai înțelegeam nimic, nu știam unde a dispărut sfântul acela coborât din icoană, pt care îi mulțumeam, în fiecare zi, Lui Dumnezeu că l-am cunoscut. Tocmai din acest motiv, Dumnezeul cel bun și drept, mi-a descoperit cine era de fapt, acel ”sfânt”. Eu nu am o problemă în a povesti TOT, ceea ce voi și face, după cum am promis, problema este la … ei.

Dacă nu ar fi apărut pagina aceea de fb, probabil că și astăzi aș fi încercat să iau legătura cu domnia sa, din același motiv: pt a înțelege ce s-a întâmplat. Acum, slavă Domnului, nu mai am nevoie. Am înțeles tot. Postările din pagina de fb, m-au lămurit. 

Un alt aspect foarte important este faptul că, am și martori și dovezi, că eu luni de-a rândul nu doar că nu am scris nimic despre domnia sa, dar nici măcar nu i-am pronunțat numele, și totuși am fost atacată mereu și mereu, ca să nu mai vorbesc de anul 2018, în care aflasem atât de multe lucruri, vorbeam cu fostul meu duhovnic și domnia sa pregătea ceea ce avea să fie lovitura vieții mele! 

În acest moment, vreau să fie clar pt toată lumea: EU NU DORESC SĂ MAI AM VREO LEGĂTURĂ CU ARHIEPISCOPUL TOMISULUI. Omul acesta a însemnat pt mine foarte mult, cel mai mult, iar acum înseamnă NIMIC. Problema este alta, și anume că, indiferent ce aș face, că tac sau nu, domnia sa nu mă va ierta niciodată, de fapt nu-L va ierta niciodată pe Dumnezeu pt că mi-a descoperit, cu probe de necontestat, cine e cu adevărat. 

Am mai spus și repet, dacă domnia sa dorește neapărat să vorbim, voi accepta, să văd ce are de spus, dar doar în prezența unei anumite persoane. Poate citind aceste cuvinte se va rușina puțin, măcar, în fața conștiinței sale și poate își va da seama că sunt… încă… destul de elegantă. Și tot public PROMIT că, dacă va avea loc această întâlnire, nu-l voi înregistra, pt că știu că are teamă de asta, și nici nu voi face publică eventuala discuție. Și știți de ce? Pt că eu consider că și cel mai nemernic om de pe pământ are dreptul la o șansă pe care o cere.   

De-a lungul timpului, am iertat multe rele făcute de semenii mei, multe greșeli, niciodată premeditări, dar sunt capabilă să iert și astfel de lucruri, cu o singură condiție: SINCERITATEA.  Fostul meu duhovnic, aș vrea să știe că nu mai sunt jucăria cu cheiță pe care o învârtea și o programa când să meargă la stânga, când la dreapta, când să creadă ceva și când să nu creadă. 

Dacă în lucrarea ”Mai mult decât o carte – Adevărul” l-am numit Eroul meu, pt ”sfințenia” pe care o demonstra, acum pot să-l numesc tot Eroul meu, dar din alt motiv: pt că m-a trezit!  

Drama mincinoșilor este aceea că sunt urmăriți de propriile minciuni. 

Atât. Deocamdată. Se apropie sărbătorile și vreau să fiu liniștită. Poate și fostul meu duhovnic își dorește să ia o pauză din a-și pune paiața să facă pagini de fb, să mă jignească, să mă amenințe și apoi să le închidă. 

Înger de pace, Eroul meu, dacă mai permiteți apropierea îngerilor Lui Dumnezeu de dvs.

Bolnavi de frică

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii