Teodosie a dat scrisoarea la presă. El conspiră pentru debarcarea Patriarhului Daniel

Încă de la început precizez că… scriu acest articol cu o imensă scârbă, pentru că acest zlătar cu mitră… îmi provoacă o silă de nedescris.

Am primit foarte multe mesaje, am fost sunată de foarte mulți preoți și rugată să scriu ADEVĂRUL despre ce se ascunde în spatele circului făcut de teodosie (nu, nu e o greșeală, teodosie TREBUIE scris cu literă mică; un om mic și infect merită numele scris cu literă mică). 

Deși aș putea să scriu un articol amplu, mi-e SCÂRBĂ să-i mai acord prea multă atenție acestui GUNOI cu mitră, irecuperabil și inutil. O să mă ocup serios de el, să-l fac în loc de Patriarh, cum se vede deja, cel mult pensionar abandonat printr-o mănăstire, dacă după acest articol își va întărâta javrele să mă atace sau să facă referire la această postare.

Ai ceva de spus, SPUNE TU, NETERMINATULE, nu te ascunde în spatele unor  mârșăvii pe care le cunosc foarte bine… de 20 de ani!

Nu te dezminți, ai rămas același mizerabil, același ticălos. Te folosești de oamenii naivi sau dornici de afirmare, le dai informații trunchiate și interesate și le spui SĂ SCRIE, apoi… VEI FACE PE ”SUPĂRATUL” CÂND VEI CITI.

Așa făceai și cu mine, infectule! Numai că… eu aveam un statut când te-am cunoscut, nu eram adunată de pe marginea drumului și nu m-ai putut folosi chiar cum ai fi vrut tu. Recunosc, am căzut de multe ori în plasa ta, dar nu am lovit în oameni pe care nu-i cunoșteam, doar pentru că mă îndemnai și mă „învățai” cum să fac asta, punând la cale „anumite strategii” ticăloase și utile numai ție.

Această mizerie cu mitră… nu vrea Mitropolit, EL SE VREA PATRIARH! După ce a fost întronizat la Constanța, când încă eram mai proastă decât prevede legea, îi spuneam că mi-e foarte greu fără el, iar el îmi spunea:

– Stați liniștită! Nu va trece mult și mă voi întoarce.

Eu… căzută în cap… credeam că se referă la faptul că va veni în vizită prin București. N-am înțeles nici când mi-a repetat de foarte multe ori acest lucru. Jumătatea aia de metru cu mitră cu tot… a plecat la Constanța cu gândul că se va întoarce Patriarh!… 

 

 

Teodosie este cel care a dat presei scrisoarea prin care PATRIARHUL îl înștiințează că refuză să-l ridice la rangul de Mitropolit 

Surse demne de încredere din Arhiepiscopia Tomisului mi-au spus:

– Când a primit scrisoarea Patriarhului, țiganul s-a făcut mai negru decât e. A început să tremure și l-a sunat pe secretarul Patriarhului, amenințând că va da scrisoarea presei ca să vadă dobrogenii (care, mă, piticule erotic, ăia cinci- șase rătăciți prin catedrala de la Constanța?) că Patriarhul se opune înființării Mitropoliei.

Auzi, mă, diavole, ți-am luat jucăria? Nu-l mai poți amenința pe Patriarh cu subiectul F.P și acum ai găsit altceva? Caracter infect, șantajist ordinar.

Același surse din Arhiepiscopia Tomisului, mi-au mai spus că, după ce l-a sunat pe secretarul Patriarhului, și-a chemat sluga de serviciu și alte slugi „de încredere” și, în stilul caracteristic ticălos, pe care îl știu foarte bine, s-a sfătuit cu ei:

– Avem nevoie de o strategie foarte bună, să nu pară că scrisoarea a plecat de aici. Și trebuie să-mi pregătesc și răspunsurile pentru acuzații, a zis gunoiul B.O.R.

Mă, derbedeule, după ce că l-ai amenințat pe Patriarh și te-ai și ținut de cuvânt, acum îl acuzi că dumnealui a dat scrisoarea? Ești nebun de legat. Nu te gândești că există niște martori? Mizezi pe faptul că nu vor vorbi. Nu vorbesc public, dar iată că așa cum mi-au spus mie, spun și altora. Eu am scrisoarea încă din prima zi în care ai ordonat să circule pe WhatsApp și puteam să o public, pentru like-uri sau și mai mult, pentru a fi cea de la care o prelua presa, DAR N-AM VRUT SĂ-ȚI FAC JOCUL.

Vă asigur că sunt cea mai în măsură să vorbesc despre această lichea, pentru că am stat lângă el 20 (douăzeci) de ani. 20 de ani s-a hrănit din energia mea… acest monstru. În 20 de ani, știți de câte ori am auzit expresia „avem nevoie de o strategie foarte bună”? De nenumărate ori, în foarte multe cazuri.

Cea mai recentă ”audiție” a fost în anul 2018, după ce am publicat cartea în care l-am descris ca pe un sfânt, pentru că, atât de bătută în cap am fost, chiar am crezut că nemernicul e de rangul sfinților.

Revenind la scrisoare. Cineva i-a sugerat lui teodosie să dea mai întâi scrisoarea preoților, să circule de la unul la altul, ca să se piardă urma ei. I-a mai spus că…, după ce o să apară în presă, presa îl va căuta și atunci să joace teatru (s-a scris că a încercat și a ratat de câteva ori să ajungă actor!) și să dea un răspuns evaziv, apoi să facă o conferință de presă.

El a spus că este o idee foarte bună. Așa că…, înainte de a ajunge în presă, scrisoarea a circulat câteva zile pe WhatsApp, de la un preot la altul. Apoi, epistola a ajuns în presă și, conform „strategiei”, presa l-a căutat, deci… ticăloșia i-a reușit.

Măi, Iuda, Irod și tot ce a avut neamul omenesc mai întunecat, mai mizerabil, mai pestilențial, mai urât, cum ai tupeul să sugerezi că Patriarhul Daniel a fost cel care a dat scrisoarea în presă? Patriarhul avea interesul să te caute presa pentru a răspunde „acuzațiilor”… sau tu, cocotă masculină, pitic erotic, care nu știai cum să te mai sulimenești în fața camerelor TV?

Ai spus că, miercuri, 26 mai a.c., vei ține o conferință de presă – unde mai mulți istorici (???)   vor aduce argumente imbatabile ca să-l convingă pe Patriarhul Daniel, care din punctul tău de vedere… e prost, de necesitatea reînființării Mitropoliei Tomisului.

Bă, rătăcitule, doar centuristele și handicapații din jurul tău te pot crede, iar interesații se fac și ei că te cred. Când ai anunțat conferința? Vineri, 21 mai a.c. Păi… când, milogul Universului, aveai timp să organizezi o „conferință” de o astfel de amploare și importanță, cu atâția invitați, în trei zile lucrătoare? Organizarea acestei „conferințe” face parte din strategia ticluită încă de când ai primit scrisoarea, adică de mai bine de o lună, boșorog mincinos și nevrednic ce ești!

Am un mare respect pentru oamenii în vârstă, pentru cei înțelepți. Ei sunt, pentru mine, comori de la care mereu am de învățat, tu nu ești un bătrân frumos, tu ești doar un boșorog peste care a trecut viața… din care nu ai înțeles nimic.  

 

Infractorul teodosie – blestemat încă din tinerețe

 Ia, zi, mă, teodosie, pentru ce ar trebui să-ți fie Patriarhul Daniel recunoscător? Pentru că te-a tolerat ani de zile să conduci Arhiepiscopia de care ți-ai bătut joc? Pentru că a trecut cu vederea când erai în proces și sub urmărire judiciară și nu aveai nici măcar drept de semnătură și nici dreptul de a părăsi localitatea? Pentru că ți-a tolerat toate clovneriile, toate lăturile aruncate pe imaginea B.O.R., toate batjocoririle canoanelor, toate sfidările la legile scrise ale Bisericii strămoșești? Pentru ce, mă, RUȘINEA ORTODOXIEI și JIGNIREA CREDINȚEI?

Ai sugerat de multe ori că Patriarhul a fost cel care ți-a făcut dosarul în legătură cu cazul Nazarcea și că, dacă erai infractor, s-ar fi dovedit încă de pe vremea lui Teoctist.

Bă, tu te auzi și crezi ce spui? Păi… pe vremea lui Teoctist doar făceai repetiții pentru a deveni infractor. Ferma Nazarcea nu a fost distrusă de tine din primul an, ai distrus-o în timp, mincinos notoriu ce ești. Dacă te-ai tăvălit pe covorul din biroul Vioricăi Dăncilă și ai ieșit otreapă curată (era să scriu basma, dar e prea mult pentru tine) asta nu înseamnă că nu ai furat și nu ești infractor. Arată românilor Ferma Nazarcea! Unde e, infractorule?

Și ca să închei, pentru că mi-e prea scârbă de acest individ slinos, mai punctez doar câteva lucruri.

Bă, rușinea omenirii, ai zis că ție poate să-ți dea sancțiuni numai Dumnezeu. Păi… ți-a dat sancțiuni, numai că nu le vezi, chiorule, și nu le simți, nesimțitule!

Cea mai grea sancțiune pe care ți-a dat-o este blestemul femeii aceleia, știi la cine mă refer, care te-a blestemat încă de când erai asistent la facultate, blestem de care nu ai scăpat și de care nu vei scăpa niciodată. Iar eu, cât am fost lângă tine, am mai îndulcit acel blestem, fără să-mi dau seama.

Dragii mei urmăritori și „stimabililor” dușmani, teodosie a fost blestemat de o femeie, într-un context tulburător, să nu-și găsească odihna nici ziua, nici noaptea, să se caute pretutindeni și să nu se regăsească nicăieri. Adică… blestemul lui Cain… Ucigătorul… Nu mai credeți că teodosie e neobosit!… ESTE BLESTEMAT.

Vei mai avea o sancțiune de la Dumnezeu, chiar dacă, prin absurd, ai ajunge și Patriarh, ULTIMA PERIOADĂ A VIEȚII O VEI PETRECE ÎNTR-O CRUNTĂ UMILINȚĂ. SĂ NU UIȚI ASTA! Tu știi bine că eu nu vorbesc fără acoperire.

Și încă ceva, teodosie. Vezi cum MĂ ROGI, CUM MĂ PROVOCI, atacându-mă prin gunoaiele tale, să vorbesc și despre asta. Sper să nu mă determini să vorbesc și despre alianțele infame pe care le-ai făcut cu unii dintre ierarhii din Sinod și, mai ales, cu ce preț. Repet. O replică, numai una, din partea altcuiva, în afară de tine, chiar dacă menționează că „te vei supăra”… și te calc în picioare, nimicule și blestematule!

„Eu nu am plagiat nimic, este vorba despre doctorat, cine e acuzat? Nu persoana, calculatorul e acuzat” – Teodosie 😊😊😊

Dacă în acest articol sunt cuvinte care ți se par jignitoare, deși le meriți pe deplin, să știi că n-am vrut să le scriu. Calculatorul e de vină.

Închei aici. Ne reîntâlnim vineri, 28 mai a.c, sau cel târziu luni, 31 mai, cu un alt subiect tulburător. Bine, asta dacă nu mă determină teodosie să mă ocup serios de el.

P.S.

Aici… aveți reprezentația Circului Tomis – integral, nu doar ce au dat ei.

 ”Costicăăă! Muzica. Închide-o de tot! Acum cântăm noi” – Tănăsescu.

Uitați-vă la teodosie cum se transfigurează când vede microfoanele!

Uitați-vă și cum așteaptă să intre în direct! Stă ca o curvă la agățat. Și Patriarhul a dat scrisoarea (?!?)… așa zici, panaramă ordinară…

Nici cuvintele astea n-am vrut să le scriu. Calculatorul e de vină… 😊

https://web.facebook.com/179534978911984/videos/237926751423162

Teodosie mi-a cerut să adun informații compromițătoare despre preoți, ierarhi și Patriarh!

 

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Chilia monahului Pangratie – taina celor 5 candele

12 mai 2021, ora 3.30-4.00… Aripa morții l-a trecut pe monahul Pangratie… dintr-o viață… într-o altă viață…

L-a iubit atât de mult pe Hristos încât a plecat… la vârsta de 33 de ani. Oare… întâmplător?!? Nu… Toate au un rost în această lume.

Articolul ”A plecat… la vârsta Mântuitorului…”, inițial… am vrut să fie un articol despre un anume monah Pangratie, nu am vrut să specific nici mănăstirea și nici numele Părintelui Stareț, deși erau unele elemente care duceau către Mănăstirea Radu Vodă… pe care le puteau identifica doar cei care au trecut măcar o dată prin acea mănăstire. Dar… la mai puțin de o oră de la publicarea articolului… am început să primesc întrebarea: ”La ce mănăstire a viețuit?” Văzând dorința sinceră, a unora dintre voi, de a afla mai multe, nu doar că am răspuns, dar am și inserat informația în articol.

                                           * * *

Astăzi… chilia bunului monah, de la Mănăstirea Radu Vodă, este sigilată, așa după cum prevede rânduiala monahală. Cele 5 candele… probabil… s-au stins… doar becul mai luminează chilia în care sufletul monahului Pangratie a scris atâtea povești, a definit atâtea stări și… mai presus de toate… și-a dezbrăcat haina trupului lăsându-și sufletul să zboare către Casa Cerească.

A lăsat multă durere în urmă, multă suferință, multe lacrimi…

În biserică… locul său e liber… La trapeză… doar amintirea pașilor săi mai răsună în gândurile fraților îndurerați. Amprentele nevăzute ale mâinilor sale mai sunt încă pe vesela și pe tacâmurile de la bucătărie…

Deși părinții din mănăstire știu că a fost doar o trecere și că viața continuă dincolo de moarte… le e greu… pentru că… l-au pierdut pe omul păcii…

Am amintit de cele 5 candele din chilia bunului monah. Sigur că vă întrebați: de ce 5 candele aprinse într-o chilie? Și poate vă mai întrebați: de când ținea monahul Pangratie 5 candele în cămăruța lui? Încă de la intrarea sa în mănăstire. Adică… de 15 ani…

15 ani, seară de seară, după ce ajungea la chilie, cu oboseala adunată de peste zi, aprindea și îngrijea 5 candele. Chilia sa, 24 din 24, era luminată de flăcările molcome ale fitilelor care se ”hrăneau” din untdelemnul pus cu atâta dragoste… de blândul monah. Făcuse un legământ încă din prima zi în care trecuse pragul modestei sale chilii.

Taina celor 5 candele avea să i-o destăinuie, într-o seară, Părintelui Stareț, Nectarie Șofelea. În Cuvântul său rostit în ziua înmormântării bunului monah… a spus că:

”Avea în cameră, în permanență, 5 candele aprinse: pentru Sfânta Treime, pentru Iisus Hristos, pentru Maica Domnului, pentru Sfântul ocrotitor și pentru toți sfinții. Deși i-am spus că-i e greu și că ar fi bine să păstreze o singură candelă, spunea că nu-i e greu, că are grijă cu multă dragoste și cu multă bucurie. Când a plecat din această lume… candelele erau aprinse… ardeau… luminându-i calea către Împărăția Cerurilor.”    

 Părintele Stareț a mai vorbit și despre alte calități ale monahului Pangratie:

”15 ani a viețuit în această mănăstire. Abia împlinise 18 ani când a luat hotărârea să se dedice vieții monahale. Deși venea din rândul celorlalți tineri, la o vârstă dificilă, a fost întotdeauna supus. L-a slujit pe Dumnezeu, a slujit fraților din mănăstire, dar și celor care veneau și mâncau la trapeza mănăstirii. Era un om calm, modest și plin de iubire. În cei 15 ani, nu mi-a ieșit niciodată din cuvânt, niciodată nu a spus nu. Întotdeauna se străduia să împlinească ce i se cerea…

Dincolo de ajutorul, la propriu, în mănăstire, ne va lipsi prin felul lui de a fi, prin felul de a vorbi… De când a venit la mănăstire, nu s-a certat cu nimeni, niciodată. Dacă cel de lângă el greșea, el răbda… Și răbda nu cu acea suferință pătimașă, ci cu acel gând duhovnicesc, pe care mulți dintre noi nu-l avem, că este omul într-o ispită… … …

Nu avea vreun gând de răutate, de dispreț, de ură… Avea numai gânduri de compasiune, de înțelegere și de răbdare…

A fost statornic și s-a identificat cu locul acesta. Pentru el… la mănăstire era acasă, dar era foarte atent și cu părinții trupești. Părintele era o persoană grijulie, sensibilă…

De când a intrat pe poarta acestei mănăstiri, și-a dorit să fie doar monah. Și a plecat din această lume ca un adevărat monah, cu candelele aprinse, în pace…”

Am extras câteva fragmente din Cuvântul Părintelui Stareț…, dar nu pot descrie starea pe care a transmis-o.

Deși am atât în format video, cât și în format audio, Cuvântul rostit de Părintele Stareț, nu le pot face publice pentru că nu am acordul Părintelui. Am insistat să-mi permită să-l fac public măcar pe cel în format audio. Nu l-am putut convinge. De ce nu-mi permite? Pentru că a rostit cuvintele de despărțire… plângând… și nu vrea să fie văzut sau auzit – la nivelul în care s-ar putea în mediul online-, într-o astfel de stare. Au mai înregistrat și alții Cuvântul sfinției sale și probabil că l-au postat fără să-i ceară acordul. Așa ceva… nu se face. Când un om se află într-o stare delicată, fie din punct de vedere fizic, fie emoțional, este moral să fie întrebat dacă dorește o expunere într-o așa stare.

La înmormântarea monahului Pangratie și nu numai, nu a fost doar o mare de flori, ci și o mare de lacrimi. Toți viețuitorii mănăstirii au plâns, toți credincioșii prezenți… Parcă și păsările ciripeau a jale.    

Din ziua în care bunul monah a plecat din această lume, părinții din mănăstire îi pregăteau cele necesare înmormântării… plângând. Și vă spun… ca una care știe…

Cei care nu ați văzut postarea de pe pagina de Facebook a mănăstirii, o puteți vedea și aici.

Iată! Cuvinte simple, aproape seci. Nu au spus nici când va fi înmormântat, nici unde. Nu au transmis, în direct, înmormântarea pe Facebook și nu au postat nici măcar secvențe. Nu și-au afișat suferința pe rețelele de socializare și nici lacrimile… Și-au purtat durerea cu demnitate, pentru că… 

… iar la Mănăstirea Radu Vodă… sunt suflete mari.

Poate unii dintre ”Înalți” iau exemplu de la acești călugări, poate învață smerenia și nu se mai strâmbă, când văd o cameră, mimând plânsul. Ba, mai mult, unul ”Înalt”, dar… de fapt… mic, foarte mic la propriu și la figurat… spune… cât a mai plâns el…: ”am plâns de mila credincioșilor”, dar el nu are nicio treabă nici cu mila, nici cu bieții credincioși. El este într-o relație de nezdruncinat cu… mândria și cu mărirea.

Deși viețuitorii Mănăstirii Radu Vodă și-au dorit să-și înmormânteze fratele ca în intimitatea unei familii, la înmormântarea bunului monah au fost: 20 de preoți, 6 diaconi, în mijlocul cărora a fost Preasfințitul Timotei Prahoveanul și peste 300 de credincioși.

După înmormântare… a început pelerinajul la mormântul Părintelui Pangratie. Au venit și vin oameni care nici măcar nu știau de existența sfinției sale… până la plecarea din această lume. Întrebați: de ce vin dacă nici măcar nu l-au cunoscut? Răspunsul a fost… invariabil:

-Am auzit că a murit un Părinte tânăr și bun.

Tânăr și BUN… Acest răspuns… mi-a confirmat (a câta oară?!?), că oamenii au o nevoie organică de alți oameni buni… vii sau morți…

Întorcându-ne la povestea celor 5 candele din chilia Părintelui Pangratie, vorbeam cu prietenii mei și le spuneam (acum vă spun și vouă) că… în fața unui om cu o astfel de credință, chiar dacă ar crede într-o iluzie, într-un pom, într-o piatră… oricând m-aș înclina.

 15 ani, zi de zi, a aprins 5 candele: pentru Sfânta Treime, pentru Iisus Hristos, pentru Maica Domnului, pentru Sfântul ocrotitor și pentru toți sfinții.

15 ani… din ziua în care a intrat în mănăstire, până în ziua plecării sale din această lume… Câtă credință! Câtă perseverență! Câtă iubire!

Acum… candelele aprinse de monahul Pangratie… aici… pe Pământ… s-au mutat în cer și se hrănesc din Lumina cea neînserată.

A plecat… la vârsta Mântuitorului…

 

 

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, Amintiri, 3 comentarii

A plecat… la vârsta Mântuitorului…

Miercuri, 12 mai 2021, ora 3.30-4.00… când zorii zilei nu apăruseră încă… monahul Pangratie, viețuitor al Mănăstirii Radu Vodă,  în negura mută a nopții, și-a luat bagajul sufletului și… a plecat… A plecat… la vârsta Mântuitorului – 33 de ani.

Nimic nu anunța această tragedie. Seara, vorbise cu frații săi din mănăstire, vorbise cu Părintele Stareț, de la care luase și binecuvântare, fiind… de altfel… și ultimul care l-a văzut în viață. Era bine. I-a spus Părintelui Stareț că merge să se odihnească și că se vor vedea în ziua următoare, la slujbă. Dar… în ziua următoare… sufletul monahului Pangratie avea să fie deja în cer…

Noaptea… când doar îngerii mai zburau prin mănăstire… inima monahului Pangratie… s-a oprit. În zborul lor, îngerii l-au luat de mâna sufletului și l-au condus către poarta cerului.

Părintele Stareț, dar și părinții mănăstirii au observat că nu fusese la slujbă. Au crezut că era prea obosit și… nefiind de rând la trapeză (căci ascultarea lui era să pregătească masa pentru frații săi), a preferat să se odihnească mai mult.

Părinții s-au alertat când au văzut că nu a venit nici la masă și că nici nu răspundea la telefon. Câțiva călugări, însoțiți de Părintele Stareț, au mers la chilia blândului monah. Au bătut în ușă, la început mai încet, apoi din ce în ce mai tare… Nici un răspuns…  

Părintele Stareț a luat hotărârea să spargă ușa. Inimile celor prezenți au început să bată cu putere. Indiciile existente conturaseră deja iminența unei tragedii.

Fiecare lovitură în ușă era o lovitură dureroasă în sufletele celor prezenți. Deși toți presimțeau că dincolo de ușă, bunul lor frate, va fi găsit fără viață, încercau să spere că… nu va fi așa.

Pe călugărul care a lovit primul în ușă, după câteva încercări de a forța yala, le-au părăsit puterile și s-a sprijinit de perete. A continuat un alt părinte. După câteva lovituri, ușa a cedat. Bunul monah Pangratie era în pat, cu fața în jos, avea picioarele învinețite și nicio urmă de viață în trupul său.

Părinții prezenți au început să plângă… Era prea tânăr, prea bun și prea călugăr… pentru a pleca așa… pe neașteptate…

Au avut nevoie de minute în șir să accepte, să înceapă se se organizeze cumva, să cheme autoritățile, să… să… să stăpânească durerea care le sfâșia sufletele.

După ce au început să se organizeze cumva, m-a sunat un preot și… în stare de șoc fiind… mi-a spus tremurând:

-A plecat Pangratie…

-Unde? A plecat din mănăstire? am întrebat bulversată știind că monahul Pangratie venise la mănăstire din convingere.

-Nu… mi-a răspuns tulburat. A plecat de tot… Ne-a părăsit.

Era atât de îndurerat încât nu putea să rostească: a murit.

-Adică… a murit? am întrebat șocată și eu.

-Da, mi-a zis și a început să-mi povestească.

După vreo 30 de minute, m-a sunat o cunoștință care se afla la mănăstire în acel moment. Plângând… mi-a spus același lucru.

L-aș fi sunat pe Părintele Stareț să-l întreb, dar… nu am mai îndrăznit să-l deranjez și eu. I-am dat un sms în care l-am întrebat dacă e adevărat ce am auzit. Parcă tot aș fi vrut să spună că nu-i adevărat.

După vreo oră, mi-a răspuns sec, tot printr-un sms: ”Da. E adevărat.”

Deși nu am fost apropiată de monahul Pangratie, am început să-mi amintesc de el, în diverse ipostaze. ”Îl vedeam” la slujbe, prin curtea mănăstirii, prin grădina mănăstirii, ducând diverse alimente la trapeză, ”vedeam” secvențe din serile în care stătea gânditor pe o bancă retrasă…

Nu am încercat să mă apropii de el pentru că-mi era clar că era un tânăr introvertit… Pășea prin curtea mănăstirii ”în șoaptă”, dacă s-ar fi putut, s-ar fi făcut nevăzut. Nu voia să deranjeze pe nimeni, nu voia să invadeze spațiul nimănui…

Se vedea că iubea mult mănăstirea, iubea enorm locul acela, își iubea frații, îl iubea și îl respecta pe Părintele Stareț…

Într-o seară, după slujbă, m-am așezat pe o bancă de lângă clopotniță. La un moment dat, Părintele Pangratie a ieșit din reședința Arhiepiscopului Varsanufie ( episcop atunci, fiind și cel care l-a călugărit), s-a oprit pentru o clipă în fața bisericii, s-a închinat și a zâmbit. Atunci… a fost pentru prima și ultima data când l-am văzut pe monahul Pangratie… zâmbind. Probabil era un om care zâmbea foarte rar, dar care purta zâmbetul lui Dumnezeu în inima sa…

Amintirile despre monahul Pangratie se tot perindau una după alta. Am crezut că se întâmplă asta din cauza neașteptatei vești și că, după ce mă voi obișnui cu gândul, vor dispărea.

N-a fost deloc așa, de la o oră la alta nu doar amintirile nu-mi dădeau pace, ba, mai mult, simțeam un soi de apăsare interioară, un fel de datorie de care trebuia să mă achit.

Aceeași stare și a doua zi, și a treia și după înmormântare. Nu înțelegeam de ce… de ce simt așa… din moment ce nu fusesem apropiată de monahul Pangratie.

Ziua înmormântării trecuse… Noaptea își coborâse aripile peste mănăstire și peste mormântul proaspăt închis. Candelele ardeau pe lângă muntele de flori…

Treceau minutele, orele…

O bătrână, cu pașii grei, s-a apropiat de mormânt. Avea în mâini un buchet de flori și o candelă deja aprinsă. S-a aplecat cu pioșenie și a pus florile lângă marea de flori, iar candela… lângă celelalte lacrimi de lumină…

-Unde ești… Părinte Pangratie? a șoptit… plângând…

Un glas venit parcă de nicăieri și totuși de pretutindeni… i-a răspuns:

-Acolo… unde cântă îngerii!

În acel moment am înțeles de ce aveam o astfel de stare… Am înțeles ce trebuia să fac… Să scriu… Și… Iată… Am scris… dar… nu tot…

Joi, 20 mai a.c. – Chilia monahului Pangratie – taina celor 5 candele… 

Să te bucuri pururi… de mângâierea bunului Dumnezeu… Părinte Pangratie!

 

 

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, Amintiri, 3 comentarii

Când bărzăunele e mare pe căciula cuiva…

  

Dragii mei, speram să revin cu postări frecvente, după sărbători, dar… știți cum se spune: ”socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Am rămas cu multe lucruri în urmă, motiv pentru care mai am nevoie de câteva zile pentru ”alergat”.

 

Cred că ne revedem pe 17 mai. Și când ne vom revedea, mai am și pe aici niște ”restanțe”. Vă voi vorbi despre cărțile pe care am spus că le citesc, vom continua cu articolele cărora le-am anunțat deja titlurile, dar… a mai apărut ceva…

 

La câteva zile după ce am postat articolul ”Unele dintre preotese – cele mai mizerabile femei”, una care a simțit că bărzăunele e prea mare pe căciula ei (și-ncă ce bărzăune!) l-a pus pe ”Ionuț Toader” – evident că nu-l cheamă așa – să-mi scrie un comentariu pe blog. Auzi, ”tanti”, de ce l-ai pus matale, pe ”Ionuț” să-mi scrie? Care ai crezut că va fi efectul? Atunci când întreprinzi o acțiune, înseamnă că te aștepți ca aceasta să aibă un efect. Când faci ceva, faci cu un scop. Scopul matale care a fost? Ce ți-a trecut prin mintea aceea puțină, foarte puțină și mult prea odihnită? Căci… mintea care e puțină, n-are ce face… se odihnește 😊.

 

Nu știu ce ai urmărit matale, dar știu că m-ai impulsionat să scriu ceea ce nu aveam de gând. Mulțumesc!

 

 Nimic nu este întâmplător. Toate au un rost. Din impulsul venit din singurul neuron rătăcit prin capul matale, de a-l pune pe ”Ionuț” să-mi scrie, rezultatul va fi unul prin care se va afla adevărul. Și, da, ”Ionuț” merită și trebuie să știe adevărul, nu doar poveștile îndrugate de tine, ”doamnă”, pentru că și el e o victimă a minciunilor tale. ”Ionuț” merită și trebuie să știe adevărul, adevăr pe care nu l-ar fi aflat niciodată dacă nu l-ai fi pus să scrie acel comentariu pe care îl voi publica integral și îl voi explica/ demonta.

 

Așa că, dragă „Ionuț”, înainte de a citi articolul pe care cu siguranță îl voi publica, să-ți iei un calmant! Sigur vei avea nevoie.

 

Și pe voi, dragii mei urmăritori, vă vor șoca detaliile ce urmează să le fac publice. Sunt unele familii în care iadul e creat de femei care vor ști mereu și mereu să joace, pe rând, rolul victimei, nefericitei, martirei etc.

 

”Doamna” victimă, care l-a pus pe bietul ”Ionuț” să-mi scrie acel comentariu pe blog, este o mare ”iubitoare de tradiții”. 😊 Încă din octombrie, anul trecut, a plecat să colinde din poartă în poartă, întrebând: ”Primiți cu bârfitul?” 😊. Unii nu doar că au primit, dar au și crezut. Problema e că…”doamna”… a rămas așa… colindând.

 

”A-și vrea” (ca să o citez pe ”doamna”) să-i anunț singurul neuron existent din capul ei că… e primăvară… a trecut vremea colindelor… dar, probabil, nu și-a vărsat tot veninul nici prin bârfă, nici prin mesajele anonime pe care le trimite… Și ”a-și mai vrea” să te anunț că ”a-și vrea” se scrie de fapt ”aș vrea”. Adică: ”aș vrea, aș putea etc”. În 24 de ani, ”doamna cu colindul”, stând lângă un om foarte deștept, nu a învățat măcar că ”aș vrea”, nu se scrie ”a-și vrea”, dar ea e cu așii, cu fotomodelele etc. ”A-și vrea” să-ți dau o temă pentru acasă, căci poate așa te mai oprești din… ”Primiți cu bârfitul”. Când se scrie ”aș”? Dar ”a-și”? Notă explicativă: la prima întrebare… ți-am dat răspunsul. Să nu uiți! 😊

 

”Ionuț”, dragul meu, în viitorul articol, ”vei face cunoștință” și cu ”fotomodelul Robert” de care habar nu ai… sau… dacă ai, știi cel mult, de la ”doamna”, că este fiul duhovnicesc al unui mare duhovnic și că se întâlnea cu el, vezi Doamne, pentru a-i aduce mesaje de la marele duhovnic. O minciună ordinară pe care i-a servit-o timp de 7 ani soțului ei și mai apoi mi-a servit-o și mie. Numai că… minciuna ajungând la mine, pentru ”doamna” s-a închis cercul, deoarece eu am luat legătura cu duhovnicul respectiv, i-am dat fotografia lui ”Robert”, pe care o aveam de la ea, iar părintele mi-a spus că… NU L-A VĂZUT ÎN VIAȚA LUI PE BĂRBATUL ACELA. Alte detalii… în articolul următor.

 

”Ionuț”… poate după ce vei citi și articolul următor, vei ajunge la concluzia că ar trebui să-i spui ”doamnei” să se oprească din denigrări, mesaje, bârfe, amenințări etc. și nu doar la adresa mea.  Dacă va continua așa, vor ajunge în spațiul public atât numele cât și dovezile legate de multele și incredibilele ei minciuni și fapte. Și nu va fi bine. Cel care va avea cel mai mult de suferit, vei fi tu. Pentru că… oricât ai fi de bun, oamenii vor spune: ”uite, ăsta e copilul lu’ ăla, aia sau ăia!”

 

Și ca să încheiem într-o notă amuzantă pentru noi, dar dureroasă pentru bietul bărbat, să vă povestesc, pe scurt, o secvență dintre multele văzute și auzite.

 

Într-o zi, după ce a terminat programul, m-a sunat ”doamna”- bine, mă mai sunase de n ori până la momentul acela -, și mi-a zis că îl așteaptă pe soțul ei să vină să o ia.

 

La un moment dat, am auzit-o că bate în geam și spune: ”deschide închiderea” 😊. Inițial… am crezut că glumește și eram la un pas de a izbucni în râs, dar… deoarece avusesem timp să-mi dau seama că e puțină la minte, m-am abținut și am preferat să-l întreb pe bietul ei soț, când am prins momentul, dacă a glumit sau a vorbit serios când a zis: ”deschide închiderea”. Rușinat, bărbatul mi-a spus că… nu vrea să vorbească despre acest subiect. Deci…”doamna”… nu glumea. Vorbea serios. ”Doamna”… ”deschide închiderea”… zi și matale deschide ușa! Așa se zice, bre.

Înainte de a încheia acest articol, vreau să menționez faptul că… ”doamna” m-a căutat și a insistat să vorbim. Plângea cu lacrimi de crocodil și spunea că are nevoie de mine, dar… cum Dumnezeu cunoaște inima omului… a îndemnat-o să mă caute pentru a pune capăt minciunii în care îi obliga și pe alții să trăiască.   

 

Păstrând registrul de ”deschide închiderea” 😊, vă spun că ”închid deschiderea” acum și… ”deschid închiderea” pe 17 mai. 😊 😊 😊

 

Vă îmbrățișez cu drag!   

Unele dintre preotese – cele mai mizerabile femei

Popas

   

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 1 comentariu