Renascut din iubire – 100

 

Sărbătorile au trecut. Ella şi Valentin s-au întâlnit. Fiecare cu ceea ce avea în suflet. Ea sinceră şi chiar naivă, el viclean şi monstruos. Bărbatul la fiecare întâlnire o privea în ochi pe Ella, îi zâmbea, dar în acelaşi timp îşi construia minuţios planul pentru a nu da greş.

Zilele treceau, săptămânile la fel… a trecut şi iarna. Primăvara grăbită cu alaiul ei de culori s-a instalat peste lume. Într-o zi care avea să marcheze o altă etapă în calvarul vieţii lui Nicolas, dar şi al Ellei, Valentin l-a sunat pe tânăr. Nicolas nu a răspuns. L-a sunat din nou după vreo 30 de minute.

-De ce nu răspunzi mă?

-Eram la cursuri şi aveam telefonul pe silenţios.

„Cursuri? Eiii, lasă că te fac eu să te duci degeaba la cursuri” şi-a zis în gând.

-După ce termini te duci şi-mi iei 2 cireşi, un cais şi un piersic. Apoi vii să-ţi arăt unde să-i plantezi. Banii sunt pe masă în bucătărie.

-Am înţeles.

-Sper, a spus şi a închis telefonul cu brutalitate.

Colegii lui Nicolas văzându-l aşa supus cu telefonul în mână au început să râdă de el.

-Ce-ai făcut mă, te-a sunat mă-ta să te întrebe dacă ţi-ai mâncat grisul cu lapte de dimineaţă? a întrebat unul.

-Nu mă, după faţă l-a sunat iubita să-i supună că s-a săturat de el, a zis altul.

-Eu nu cred că doar telefonul e dat pe mut, şi el e dat pe mut. Hai să nu mai pierdem timpul cu ăsta, mai bine mergem la o bere, a intervenit altul.

-Chiar aşa, a zis primul şi au plecat.

Nicolas şi-a strâns cursurile în tăcere. „te-a sunat mă-ta să te întrebe…” îi răsunau în minte cuvintele primului. „Nu, nu m-a sunat, ar fi fost bine să mă sune să mă întrebe orice, dar nu mă sună, are alte priorităţi.” i-a răspuns în gând. „Nu mă, după faţă l-a sunat iubita…” îi biciuiau gândul cuvintele celui de-al doilea. „Nu, n-am iubită şi nici nu o să am. Cine să mă iubească pe mine? Ce pot eu să ofer? Nimic. N-am nimic, sunt nimic…” i-a răspuns în gând celui de-al doilea. „Hai să nu mai pierdem timpul cu ăsta…” strigau nemiloase şi cuvintele celui de-al treilea.

-Da, e cel mai bine aşa. Să nu pierdeţi timpul cu mine, dacă v-aţi şi face că nu mă vedeţi ar fi şi mai bine, a şoptit. Şi-a luat mapa şi a plecat. Porunca unchiului său trebuia îndeplinită.

A cumpărat ce i s-a spus, a dus pomii în grădină şi grăbit a bătut la uşa lui Valentin. Până să i se răspundă a auzit nişte râsete în living.

-Intră mă, i-a răspuns după câteva secunde.

Nicolas a intrat şi a rămas lângă uşă. Valentin nu era singur. Lângă el era un copil de vreo 14 ani.

 Foto – internet

Va urma

 

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 1 comentariu

Renascut din iubire – 99

 

 Începutul adevăratului calvar

Viclenia lui Valentin nu avea margini, aşa că a continuat. L-a contactat pe Nicolas şi i-a spus să o sune pe Ella să-i ceară iertare, dar să o avertizeze că aşa e el şi că s-ar putea să mai aibă astfel de ieşiri.

-Dacă tot trebuie să joc în continuare rolul acesta nu înţeleg de ce să o mai sun!!!

-Când îţi spun că eşti prost, eşti prost. O suni să-i spui că eu am insistat, că eu sunt omul bun, nu tu.

-Da… bine… o să o sun, a spus Nicolas şi a închis înainte de a ceda nervos.

Valentin a sunat din nou.

-Tu ce faci mă îmi închizi telefonul în nas?

-Nu, dar am crezut că trebuie să închid să o sun pe Ella.

-Bine, sună-o şi să nu mai îndrăzneşti vreodată să închizi telefonul înaintea mea, a zis pe un ton ridicat, apoi a închis.

Tânărul a sunat şi a spus întocmai cum i s-a poruncit.

-Nicolas, nu ştiu de ce, dar am impresia că îmi ascundeţi ceva. Mă simt ca o minge de ping pong dată de la unul la altul. Ba tu intervii că el să se împace cu mine, ba el intervine ca tu să-ţi ceri iertare şi să mă şi avertizezi că s-ar putea să mai fii aşa. Ce se află de fapt în spatele acestui joc? a întrebat Ella îngândurată.

-Nu-ţi ascundem nimic, numai că aş vrea să ştii că aşa sunt eu uneori, a zis abia adunându-şi cuvintele.

-Bine Nicolas. Îţi doresc să-ţi fie bine.

-Şi eu… a îngăimat şi a închis.  

Timpul şi-a urmat cursul. Au venit şi sărbătorile de iarnă. Nicolas în rolul lui de sclav, i-a făcut cumpărăturile lui Valentin, i-a împodobit împreună cu menajera bradul şi curtea cu instalaţii luminoase, apoi s-a retras în camera lui modestă. Fără brad, fără masă îmbelşugată, fără părinţi, fără prieteni, fără nimeni şi nimic. Şi-a petrecut sărbătorile de iarnă privind pe fereastră, dormind, oftând… şi mâncând din când în când în când câte o porţie de mâncare adusă de menajera lui Valentin. În zilele de sărbătoare a sunat o singură dată telefonul. O singură fiinţă l-a sunat să-i ureze sărbători fericite – Ella. După ce a închis a privit telefonul şi a clătinat din cap:

-Ella tu ai rămas singurul liant între mine şi lumea asta crudă. Tu îmi aminteşti că trăiesc totuşi. Tu Ella eşti clopoţelul conştiinţei mele care mă trezeşte din existenţa mea morbidă. Ella câte aş avea să-ţi spun… vreodată, a şoptit oftând.

Valentin însă a avut sărbători de vis, cu jocuri de lumini, colindători şi cel mai importat pentru el, cu… şoferul.

Ella şi-a petrecut sărbătorile de iarnă la ţară la bunica ei dragă. S-a bucurat de colindători, de aromele şi de gustul cozonacilor făcuţi de bătrână, de poveştile dulci ale femeii blajine care îi dăruise cea mai frumoasă copilărie. Cu Valentin a vorbit o singură dată, stabilind că se vor vedea după sărbători.

Foto – internet

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 0 comentarii

Mă bântuie Valentin

Da mă bântuie. 🙂 Am visat azi-noapte că mi-a trimis un bilet în care mi-a spus că se sinucide, că nu vrea să-l întorc din drum, ci doar a vrut să mă informeze. Mă informase demult, dar în fine. 🙂

Şi da, în vis s-a sinucis. La înmormântare toată lumea era veselă… bucurie mare. Eu stupefiată la un moment dat am spus:

-Nu sunt fan Valentin, dar v-aş ruga, puţină decenţă. A plecat totuşi un om dintre noi.

Când m-am trezit mi-am amintit o replică din „Renăscut din iubire”. La un moment dat, Marian, un alt personaj, îi spune Ellei.

-Dacă s-ar omorî, ai fi singura care ar suferi… 🙂

 

Postat de Mihaela Ion in Vise ciudate, 0 comentarii

O prietenă s-a întâlnit cu Valentin

Am râs cu lacrimi şi încă mai râd. 🙂 🙂 🙂 Nu ştiu cum o să scriu că nu mai nimeresc tastele. O prietenă a plecat în concediu cu soţul ei. S-au gândit să treacă şi pe la mănăstiri. În drum spre o mănăstire, prin pădure soţul prietenei o striga V———!!! Ăăă ăsta Valentin. 🙂 🙂 Când au intrat pe poarta mănăstirii, cine era în curte? Valentin. S-au uitat unul la altul şi au început să râdă. Ea îi zice soţului:

-Vezi l-ai chemat şi a venit. Acum o să-l strig eu, nea Valiiii?

-Lasă că-l strig eu Valijoarăăă! 🙂

Ce caută Valentin la mănăstire? Cum ce? … Între timp s-a pocăit… Trebuie să mă opresc. Râd … şi râd cu lacrimi…

Concluzia sau morala : Nu-l strigaţi pe Valentin că apare din pământ din iarbă verde…

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 2 comentarii