P.F. Daniel are toate motivele canonice și statutare să-l trimită pe Teodosie în Consistoriu. Conferința extraORDINARĂ a „academicienilor” de la Constanța.

 

În urma articolului ”Teodosie a dat scrisoarea la presă. El conspiră pentru debarcarea Patriarhului Daniel”, am primit foarte multe telefoane de la preoți, călugări, mireni, oripilați de atitudinea profund ostilă și denigratoare a lui teodosie față de Patriarhul Daniel.

Printre multele telefoane, am primit un apel de la cineva din comunitatea ProVita, Valea Plopului, județul Prahova, care, printre altele, mi-a spus:

Vă rog, vă implor, știu că blogul dumneavoastră este destul de urmărit, scrieți, să știe cât mai multă lume, că noi, în fiecare lună, avem niște mese calde și alte nevoi asigurate și datorită Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De ani de zile, Preafericitul, din salariul Preafericirii Sale, ne dă o sumă de bani, care ne este de mare folos. Printre ajutoarele sigure pe care le avem, se află și sprijinul Părintelui nostru Patriarh.

Un alt apel telefonic, o altă rugăminte:

Vă rog să scrieți că Patriarhul Daniel a ajutat foarte mult mănăstirea noastră, din salariul Preafericirii Sale, dar, vă rog, nu dați numele mănăstirii, pentru că nu am binecuvântarea Părintelui Stareț. Ba, mai mult decât atât, a dat, pentru toți călugării din mănăstire, câte un rând de veșminte noi-nouțe făcute pe măsurile noastre.

Altă rugăminte:

Scrieți, vă rog, că Părintele nostru Patriarh, în fiecare lună, dă bani pentru o fundație care se ocupă de bolnavii cronici.

Un alt apel telefonic, o altă rugăminte:

Sunt preoți care au bisericile în construcție și primesc, în fiecare lună, la aceeași dată, o sumă de bani din partea Preafericitului. Asta arată clar că sunt bani din salariul Preafericirii Sale.”…

Teodosie, arhiepiscopul ca cacofonie

Și uite cum teoDUSie m-a transformat în lăudătoarea Patriarhului, ceea ce nu credeam că o să ajung vreodată.

Deși aveam de gând să postez un alt articol, din respect pentru urmăritorii mei sinceri, am simțit nevoia să le acord spațiu fie pentru a-și exprima gândurile, fie pentru a le face cunoscute mărturisirile.

Ai auzit, teoDUSie  (teoDUSie – botezat așa de jurnalistul Constantin Cumpănă. Și ce dreptate mai are!, pentru că duuuus mai e zlătarul!), ce face „mafiotul” (cum îi zici tu!) de Patriarh? Dă bani din propriul buzunar, nu ca tine, dai banii când primești salariul, cu martori, ca să aibă cine te lăuda, apoi iei de zece ori mai mult de la bieții preoți. Ca să nu mai vorbim cum „ajuți”:

Părinte, du-i Mihaelei Ion 100 de euro din partea mea și ți-i dau eu în câteva zile!”

Au trecut 20 de ani și nu i-ai dat nici acum.

După ce am încheiat legătura cu tine (Slavă Domnului!), când mi-au spus preoții cum „mă ajutai” din buzunarul lor, fără să le înapoiezi banii, mi-a crăpat obrazul de rușine. Unora le-am dat banii, alții… n-au vrut să primească.

Așa „ai ajutat” și „ajuți”, tu, oamenii, doar cu numele, pe când „mafiotul” de Patriarh, că pentru tine e un mafiot, ajută chiar din propriul salariu.

Auzi, bă? („bă-ul” acesta n-am vrut să-l scriu. Calculatorul e de vină!). 😊 Ți-e teamă că Patriarhul e mai mafiot decât tine? Stai liniștit! Nu te-a întrecut. Pe tine nu te întrece nici dracu. Până și acela stă cu un carnețel după tine, își ia notițe când faci strategii și se miră cum de nu i-a trecut prin coarne! Deci… demult… l-ai întrecut pe dracu.

Și cum am devenit, fără să vreau, „lăudătoarea” Patriarhului, simt nevoia să spun că Patriarhul face, după cum se vede, binele în taină, pe când teoDOS, când se screme și face câte o mărgică, cotcodocește să-l audă toată șatra (nu, n-am greșit, am lăsat intenționat cacofonia, deoarece, când e vorba despre teodosie, merge: că co, ca că, cu cu, mai ales cucu, dar nu orice cuc, să fie cuc maaaare)! 😊 

Sceleratul ăsta de teoDOSsie mă face să vorbesc așa cum n-am crezut că o voi face vreodată, dar, vorba lui Leonard Coca (Daniel Ion), parcă o cere, dar și merită!

        Conferința extraORDINARĂ a „academicienilor” de la Constanța.

De regulă nu abordez două subiecte într-un articol, dar, de sila lui teodosie, am preferat să fac asta pentru a nu mai reveni (sper) cu un alt articol tot legat de „mitropolitul proștilor” alias Pinocchio de la Mare.

Bă, teoDUSie, când a auzit Patriarhul că faci conferința extraORDINARĂ cu „mulți istorici” (???) s-a „speriat” rău, dar rău de tot.

Fac o paranteză. Chiar, mă, pe unde i-ai pierdut pe „istoricii” ăia mulți? Nu cumva oamenii s-au prins de manevra ta scârboasă de a lovi în Patriarh, și nu numai, și nu au vrut să se bage în mocirla ta? Și așa… conferința ta extraORDINARĂ a ajuns doar ORDINARĂ.

Revin la „sperietura” Patriarhului. Deci, când a auzit PF Daniel de conferință s-a speriat. Răăăuuu. M-a chemat să stau noaptea cu Domnia Sa, așa cum mă chemai tu. Am încercat să-l liniștesc. I-am cântat, i-am recitat poezii, l-am legănat, i-am citit povestea ”Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”… Aaaa, nu, pe-asta nu i-am citit-o. A zis că nu vrea… pentru că e cu pitici și-i amintește de teodosie – „Piticul erotic”. 😊

Trebuie să precizez pentru proștii lui teodosie că am glumit, nu m-a chemat Patriarhul (habotnicii din adunătura lui chiar ar fi în stare să creadă că m-a chemat). Nu, nu m-a chemat, am făcut mișto (ca să folosesc un termen „academic” a la „Academia Dosiana”… ăăă, asta… „Tomitana”… calculatorul iar face figuri!) de „mitropolitul ratat de la Tomis”.

Mitropolia a murit, trăiască pofta de băieți!

N-a mai putut Patriarhul de conferința ta. După cum ai văzut, după conferință, cererea de preamărire ți-a declarat-o „defunctă”. Deci… ți-a murit cererea, bă, teoDOSie! Știu… nici tu nu te simți prea bine… dar… pofta pentru băieți… nu ți-a murit.

De fapt, dragii mei cititori, cererea de înființare a mitropoliei era „decedată mortal” încă din anul 2002, de la prima zvâcnire de copite a lui teoDOSie de a ajunge Patriarh. Pentru că… dacă s-ar înființa Mitropolia Tomisului, ar trece înaintea Mitropoliei Moldovei, iar Mitropolitul Tomisului ar fi următorul Patriarh. Deci… behăitorul de pe turle de biserici, avea de gând să fie următorul patriarh… după Patriarhul Teoctist! Așa se adeverește zicala cu țiganul care vrea să ajungă Împărat!

Și dacă cererea a decedat în timpul Patriarhului Teoctist, scursura omenirii i-a făcut „învierea” și acum, în vremea Patriarhului Daniel. Numai că cererea de Mitropolie a decedat în timpul „resuscitării”.  În 2021… ca în 2002! Deci, teoDUSule, mai trage o dublă, că tu ești învățat să faci Învierea de două ori… Sau mai trage o dată… ca la „Loz în plic”!

Teodosie clocește petiții și proteste în Dealul Patriarhiei

TeoDUSie, nu-l cunosc pe Patriarhul Daniel, dar m-am interesat și eu… cum funcționează. Să știi că avem ceva în comun… și anume: cu cât suntem presați mai mult, cu atât ne înverșunăm mai rău.

Si să mai știi că Patriarhul Daniel nu cedează niciodată presiunilor, așa că… degeaba te agiți să-i pui pe preoți să semneze o petiție prin care să ceară ei, „fără să știi” tu, reînființarea Mitropoliei.

Ba, mai mult, tu, conform „strategiei” deja cunoscută, chiar o să te ”superi”, după ce-i pui să semneze… nu-i așa?

Degeaba te gândești să-ți trimiți muierile (doar ce-ai spus că femeia are „condiția slăbiciunilor ei” și că „femeia a început păcatul”!) pe Dealul Patriarhiei să urle isteric la Patriarh, pentru că o să reușești să-l enervezi și mai rău. Atât. Nimic mai mult.

După ce vei epuiza și metodele astea infecte, îți va rămâne doar schisma și asta ca să fie clar pentru toată lumea că tu ai vrut DOAR MĂRIRE… personală.

„Extraordinara” conferință de presă a fost… extra-ORDINARĂ!

Să amintesc puțin și despre mascarada numită „conferință de presă”, unde căpiatul de teodosie și-a adus un „avocat-academician al ONG-urilor”, despre care zicea că nu a avut cum să-l cenzureze.

Să te întreb pe țigăneasca ta: să mori tu că n-ați făcut strategia înainte? Tu „n-ai știut” ce o să spună, nu-i așa, infectule?

Dar nu cumva tu i-ai spus că Patriarhul nu ar fi scris cartea despre Brâncuși, așa cum mi-ai spus și mie despre F.P? Dacă Patriarhul „nu e în stare să scrie o carte”… atunci ești tu în stare? Tu, lovitule de prostie, care ți-ai dat doctoratul în Psalmii lui David și nu știi dacă David e sfânt sau nu!!!

Băăăăă, să vii într-o conferință extraORDINARĂ și să nu știi titlul unei cărți despre care spui că nu e scrisă de Patriarhul Daniel, e mai mult decât rușinos. Hai că vă spun eu, „academicieni de Valea portului”, care sunteți voi „academicieni pe persoană fizică”: lucrarea se numește „Brâncuși, sculptor creștin ortodox”, a apărut în anul 2013, la Editura „Trinitas”  și are 104 pagini, carte pe care chiar vreau să o citesc.

Din conferința de doi bani, și ăia găuriți, am ascultat trei minute, mai mult nu am rezistat… Restul, pentru că toată a fost alcătuită din resturi, mi-a fost povestit de prieteni.

Ce am văzut eu în cele trei minute? Doi oameni, mustind de frustrări, de ură și de răutate, care aruncau cu lături când în Bănescu – purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, când în academicieni, când în jurnalista Emilia Șercan și, mai ales, în Patriarhul Daniel. Niște silogisme de-alea scârboase, a la „Academia DOSiana”… când Patriarhul Daniel e genial, când nu e capabil să scrie o carte de 104 pagini etc…

Am înțeles că… „academicianul ONG-urilor” a spus: Academia nu știe carte”. Are dreptate. Academia nu știe carte pentru că este o clădire, academicienii însă… sunt intelectuali rasați, printre care el nu a vut loc.

„Academicianul” de la Tomitana vrea „oasele înapoi”!

Am mai văzut în presă că… „avocatul” lui teodosie a spus: Dacă ai luat oscioare din Zoticos (n.r. – unul dintre cei patru martiri de la Niculițel) de la Niculițel, din Dobrogea, și le-ai pus la temelia Catedralei Neamului… Dacă nu respecți Sciția Minor, Dobrogea asta, atunci adu oasele înapoi!”. Auuuu, ce pățirăți, mă? I-ați împrumutat oase Patriarhului Daniel și acum le vreți înapoi? Preafericirea Voastră, dați-le oasele înapoi! Dumneavoastră „nu respectați Dobrogea”, dar ei „respectă” sfintele moaște, zicând că sunt… OASE!

Am înțeles că „academicianul” lui teodosie a mai zis: Tu, Bănescule, cum îți permiți să te iei de un înalt ierarh?”… Dar tu, „academicianule” care NU EȘTI ACADEMICIAN, cum îți permiți să-l insulți pe Patriarhul Daniel, care, totuși, este Patriarhul B.O.R.?

La respectiva adunătură, teodosie stătea la masă ca o cucuvea cufurită și asculta cu încântare cum  era împroșcat Patriarhul cu toate zoaiele, apoi a spus că, după conferință, se va întâlni cu Patriarhul în rugăciune. E de o nesimțire alarmantă !…

Firesc și legal ar fi ca… acum… Patriarhul Daniel, pentru tulburarea pe care teoDOSie a provocat-o în sânul Bisericii, și nu numai, să-l bage în Consistoriu. Și dacă vrea, îl mai ajut și eu, pentru că mai sunt o groază… ”de groază”… știute și nespuse/ nescrise!

Cu „academicianul” închipuit, m-am întâlnit de foarte multe ori la evenimentele închinate marelui poet Mihai Eminescu, dar NICIODATĂ la mormântul lui Eminescu. Poate o fi fost, dar eu nu m-am întâlnit cu „domnia sa” (???). Și merg la mormântul marelui poet de vreo 23 de ani.

Se dă mare eminescolog, de pe scaun, dar dacă îl întreb: cum arată în acest moment mormântul lui Eminescu? Ce flori are puse pe mormânt? Mă tem că nu știe să răspundă.

E ușor să fie eminescolog, de pe scaun, să-l ”iubească” pe Marele Poet, dar să meargă la mormântul lui Eminescu… e în stare? E în stare să aducă apă pentru a-i stropi florile de pe mormânt? Să-și murdărească mâinile, smulgând ierburile de pe mormântul Marelui Poet? Să-i șteargă crucea? Să meargă pe vânt, pe ploaie, pe arșiță, pe ninsoare, ziua și noaptea? Eu… pe toate astea le-am făcut și le fac… și multe altele. „Academicianul” închipuit… le face?

Taraful de lăutari al lui Teodosie

Revenind la circul de la Tomis, am și eu o curiozitate. S-a terminat, mă, nunta-paranghelie? Atunci când nuntașul Tănăsescu striga: Costicăăă! Muzica. Închide-o de tot. Acum cântăm noi!… Teodosie și gașca de cântăcioși se credeau la nuntă și, înainte de aruncatul zoaielor, doreau să  schimbe tura de lăutari, dar și repertoriul, pentru că urma „taraful teoDOSie” cu un potpuriu de muzică țigănească. 😊

Apropiindu-mă de finalul acestui articol, vreau să vă mărturisesc că… Patriarhul Daniel nu se află printre  ierarhii mei preferați, nu am niciun interes să-i iau apărarea, nu urmăresc niciun avantaj, dar nici nu pot să rămân spectator la felul în care un infect ca teodosie, o creatură nefericită și bună de legat, minte cu atâta obrăznicie, nerușinare și nesimțire.

Preafericirea Sa nu se află printre ierarhii mei preferați poate și pentru faptul că nu-l cunosc foarte bine, dar cine știe… poate mă ajută teodosie să ajung la el și să-l cunosc, o întâlnire cu Preafericirea Sa fiind benefică pentru ambele părți.

Așa că… Preafericirea Voastră, aștept să mă invitați la un ceai. Vă promit o întâlnire de neuitat, pentru că nu veți avea cum să uitați ce v-aș putea spune și nu doar spune. Cu o astfel de ocazie, ați afla și despre alianțele pe care le-a făcut teodosie cu unii dintre sinodali, în ce scop și cu ce preț, în cazul în care nu știți.

Dacă mă invitați la un ceai și vreți să mă răsfățați, pentru că eu sunt o răsfățată, să-mi cumpărați un ursuleț de pluș! Îmi plac ursuleții de pluș!

Teodosie și stabilimentul „La felinarul roșu”

Teodosie… holbează-te bine la ce urmează și bagă la scăfârlie!

Bă, din cauza ta nu-mi pot desfășura activitățile în liniște, pentru că primesc tot felul de informații despre mizeriile tale. Dacă ar fi să scriu tot ce aud, ar trebui să scriu câte un articol la 15 minute, 24 de ore din 24. Oamenii apelează la mine pentru că au încredere și pentru că văd că nu mi-e teamă de un monstru ca tine. Am încercat să-i resping și apoi mi-a părut rău…

Tu nu te mai potolești? I-ai pus pe robii ăia să-ți facă „surpriză” volumul omagial de toată jena, ai făcut circ pe la emisiunile de la televiziunile preferate, pe Facebook…

M-am abținut și nu am scris nimic, deși am destule informații, pentru că eu vreau să mă descotorosesc de tine… DE TOT, dar acum cu Mitropolia ai întrecut măsura. Vrei Mitropolie și tu NU ești în stare să înlocuiești geamul acela spart de la turla Catedralei din Constanța, care e spart încă de pe vremea ÎPS Lucian! Ți-am spus de nenumărate ori că e curent în Catedrală, dar tu nu simți, pentru că ești nesimțit.

Schimbă becul acela de la felinarul de la poarta Arhiepiscopiei, că e ars de ani buni sau măcar schimbă felinarul. Pune un felinar roșu, să fie ca la stabilimentul „La felinarul roșu”!

Eu nu vreau să mai scriu despre tine, dar… voi scrie din două motive:

  1. Dacă-ți pui javrele să-mi răspundă în locul tău.

  2. Dacă mai minți ca un ordinar și îi acuzi pe alții de lucruri pe care le faci chiar tu.

Încetează cu tâmpenia cu Mitropolia! Nu mă determina să detaliez ce se află în spatele nebuniei tale! Să-ți intre bine în cap: la Tomis va fi Mitropolie, dar NUMAI după plecarea ta, viu sau mort, din scaunul de arhiepiscop. Ai înțeles, rușinea ortodoxiei?

Teodosie, o-preș-te-te!

Tu, cel mai corupt, cel mai infect, cel mai mincinos, cel mai fariseu, primul ierarh INFRACTOR din istoria B.O.R., tu, un homosexual înrăit, rușinea B.O.R. și a omenirii cu credință adevărată, tocmai tu vrei să fii Mitropolit al Tomisului, adică al doilea om în Biserică… după Patriarh? Niciodată, cățărătorule pe biserici și cisterne! Niciodată!

Și dacă, prin absurd, ar ceda Patriarhul la nu știu ce presiuni, ÎȚI PROMIT că voi declanșa cel mai mare scandal din istoria Bisericii și tot nu vei ajunge Mitropolit. Așa că… stai satano în banca ta, atât cât o să mai stai! Nu forța lucrurile, pentru că s-ar putea să-ți ceri plecarea înainte de vreme. Și așa ai ajuns mult prea departe.

Oprește-te, atât îți spun! O-PREȘ-TE-TE!… Pune STOP dorinței bolnave de preamărire personală, pentru că nu vreau să-mi investesc timpul și energia pentru a te pune la punct… de tot!…

Teodosie, o minte sufocată de păcate grave

Știu că foarte mulți ierarhi îmi urmăresc blogul. Ceea ce îi scriu nimicului este valabil și pentru cei care au de gând să susțină rușinea și mizeria numită teodosie și să pună presiune pe Patriarh, având fiecare anumite interese personale.

Vă adresez același mesaj: dacă vă pasă de Biserica strămoșească, vedeți-vă de problemele din eparhiile voastre, de credincioșii voștri, nu faceți jocul unui infect!

Nu uitați un lucru! Bolovanul, odată pornit la vale, nu se știe când și unde se oprește. Să nu se oprească și pe la voi prin eparhii!

În încheiere vreau să vă prezint niște maghernițe de-ale lui teodosie, numite biserici, construite de el ca să justifice cererea de ridicare a Arhiepiscopiei la rang de Mitropolie, care, la mintea lui sufocată de orgoliu, aroganță, narcisism, arghirofilie, simonie, dorințe de plăceri sexuale nefirești și alte păcate extrem de grave, ar vrea să facă parte din Mitropolia Tomisului și să o reprezinte! Priviți și veți înțelege că acest individ este lacom de mărire personală, că vrea Mitropolie doar ca să-i fie trambulină către funcția de Patriarh al B.O.R. – boala gravă a lui teodosie, netratabilă și nevindecabilă.

Vă întrebați, desigur, cum ar putea ajunge, dacă, totuși, Patriarhul Daniel este în funcție? Știe el ce să facă. Ce i-a făcut și răposatului arhiepiscop Lucian.

P.S. Noi… ne revedem vineri, 4 iunie a.c. sau cel târziu… luni, 7 iunie… cu articolul pe care voiam să-l postez astăzi… articol, vă asigur, tulburător și șocant.

Teodosie a dat scrisoarea la presă. El conspiră pentru debarcarea Patriarhului Daniel

Catedrala neterminată, începută de vreo 12 ani, din parcul Casei de Cultură.

 

Biserica cu hramul „Întâmpinarea Domnului“, amenajată în garajul unui imobil P + 1, situat pe str. Moților, nr. 36 (cartier Palas)

Biserica din Valu lui Traian. Așa-zisa turla a bisericii este din folie de plastic.

Șandramaua „Izvorul tămăduirii”, situată pe trotuarul Bd. Tomis.

  

Biserica „Sf. Mc. Haralambie”, Boema, Tomis Nord (zona benzinăriei PETROM).

   

Biserica „Sf. Mc. Ștefan”, situată în Parcul Gării. Nu are cruce!!!… Este folosita ca agenție de organizat pelerinaje!!!…

Cartierul Tomis 3. Aici trebuia sa fie o biserica, dar Arhiepiscopia, după ce a distrus terenul și nu a construit NIMIC, l-a pierdut prin decizie a instanței!…

Foto: rezistenta.ro/

Șandramalele lui Teodosie (neterminate, ilegale, nesigure). Fotomontaj: info-sud-est.ro

 

 

1 comentariu

Constantin Cumpănă

Adevărata față a antihristului TEODOSIE PETRESCU – iuda credinței ortodoxe

 A fost colaborator al Securității (nume de cod. MACHE);
 Este primul înalt ierarh din istoria modernă a B.O.R. cercetat penal pentru luare de mită și complicitate la fals.
 A devalizat ferma Nazarcea (350 ha de livadă și vie, grupuri sociale etc.);
 A fost anchetat în stare de control judiciar pentru primire de mită și pentru însușirea și deturnarea de fonduri europene (pentru terenurile necultivate de la ferma Nazarcea);
 A fost complice la mutilarea arhitectonică a orașului Constanța, prin amplasarea unor așa-zise biserici, de fapt niște șandramale, ilegale, inestetice, mizerabile, incompatibile cu rangul de municipiu și cu statutul de oras turistic (unele dintre acestea neavând autorizații de construcție; există hotărâri judecatoresti de stopare a lucrarilor de construcții la două dintre acestea);
 Acuzat de practicarea simoniei, cerând și primind bani pentru hirotonia unor preoți;
 Acuzat de relații de homosexualitate (sunt în posesia unei plângeri la ÎCCJ a numitului C.S./ 17 ani/ din Constanța);
Acuzat de relații de pedofilie;
A vărsat Sf. Potir de Împărtășanie în altarul Catedralei din Medgidia, ceea ce reprezintă, d.p.d.v. canonic, „un păcat de moarte”;
 Nu răspunde la corespondența ce i se adresează pe Legea 544;
 Organizează foarte rar conferințe de presă, iar atunci când le organizează impune tematici preferate numai de el;
 A transformat în show-uri batjocoritoare unele evenimente religioase (Sf. Bobotează, Sf. Înviere, aducerea Sf. Lumini);
 A făcut un show lamentabil, umilind preoți și afectând grav credibilitatea acestora și imaginea B.O.R., când a venit la Poliția județeană însoțit de o ceată de circa 30 de preoți ca să semneze condica de prezența impusă de controlul judiciar;
 Se ascunde de jurnaliști ca să nu fie interpelat cu întrebări incomode, care să-i dezvăluie faptele mârșave pe care le-a comis (ca să evite presa, care îl aștepta la prezentarea sa pentru semnarea controlului judiciar, a intrat pe poarta din spate a Poliției județene);
 A mințit grosolan și cu nerușinare în cazul preotului Valeriu Roman (condamnat cu suspendare), care, fiind beat criță, s-a răsturnat cu autoturismul personal și a rănit trei persoane, dupa care Teodosie a afirmat ca betivul a băut doar o limonadă;
 Minte – permanent și cu nerușinare – opinia publică prin purtătorul său de cuvânt, popa E. Tănăsescu.
 A cerut și a primit de la Primăria Constanța peste 150.000 de lei, mințind că va construi o brutărie. Unde este brutăria, unde sunt banii?
 A încălcat grosolan și infam majoritatea covârșitoare a celor 10 porunci;
 A încălcat jurământul de sărăcie al călugărilor;
 Deține un complex de odihnă și tratament la Dorna Arini a cărui valoare depășește șase milioane de euro;
 A îndatorat Arhiepiscopia Tomisului, sediul acesteia ajungând să fie pus sub sechestru, datoria de 500.000 de euro către Stat fiind achitată în rate;
 A transformat Facultatea de Teologie în „fabrică de doctorate“;
 A binecuvântat așa-zise „lucrări științifice“ ale unor infractori (cazurile Gh. Becali și Gabriel Bucică), fiind anchetat pentru aceste fapte imorale și, posibil, penale;
 Organizează tot felul de procesiuni cu caracter religios la care se plimbă cu trăsura, pe cisternă (Boboteaza), cu barca (aducerea Luminii de Sf. Înviere), pe platforma unui camion, s-a cățărat pe turla unei biserici (chipurile, să sfințească crucea!)…
 Face slujbe manipulatorii de „chemare a ploii” și de „combatere a coronavirusului”.
 S-a implicat grosolan și nepermis în politică și a susținut P.S.D., mai ales în în campaniile electorale;
 A suspendat și a caterisit abuziv preoți;
 Unii dintre preoții caterisiți (opt preoți) fiind nevoiți să treacă și să slujească în cadrul altor organizații religioase ortodoxe;
 Menține în funcții (consilieri) preoți ale căror fapte sunt imorale, penale, anticanonice și împotriva regulamentelor B.O.R.;
 Abuzeaza de rangul și funcția sa și, speculând în mod mârșav credința oamenilor și simbolurile arhiepiscopale (crucea, odăjdiile, toiagul, mitra și engolpionul), își impune dorințele și pretențiile numai în folos personal sau de grup, în fața celor slabi, habotnici sau slugarnici;
– Este sprijinit de unii politicieni (ex.: P.S.D., P.N.L., A.U.R., P.M.P.), oameni de afaceri, magistrați și, se pare, de unele servicii, chiar de unii reprezentanți ai unor instituții civile (ex.: Primăria, Inspectoratul Judetean în Construcții) și militare (ex.: Poliția, Forțele Navale Române etc; – organizează show-uri pretins religioase – grotesti și ridicole, in care se afiseaza ca personaj principal, aducând grave prejudicii de imagine atât BOR, cât și credinței: Slujbe de Inviere pe plajă si în Parcul arheologic al Primăriei, aducerea Sfintei Lumini cu barca gonflabila, Boboteaza, chemarea ploii, alungarea virusului Covid-19, plimbări cu trăsura pe arterele Constanței la diverse procesiuni religioase, cățărarea pe turla bisericii pentru sfințirea unei cruci etc.
-A făcut afimații scandaloase la adresa catolicilor, negând unele practici religioase ale acestora.
-Caută și reușește să fie permanent în atenția mass-media, fiind personajul principal NEGATIV în sute de știri scrise și audio-video, dar și în emisiuni și filme documentare.
-Se opune vaccinării, purtării măștii și nu acceptă distanțarea legală, fiind un factor perturbator si un opozant vehement al măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea coronaviruslui.

Lasă un răspuns la Constantin Cumpănă Anulează răspunsul