Omul vers şi chitară

Trece prin ninsoare şi prin arşiţă, mereu cu chitara în spate
spre sufletele celor născuţi să se hrănească cu crivăţ şi iubire
Zâmbeşte unui gând doar de el ştiut, încarcă văzduhul
şi eternitatea cu tăcerile adânci, dintre versuri,
Omul vers şi chitară, cel care ne despică tristeţile
cu mâini blânde pentru a picura balsam între artere
E frumos, e demn, e luminos,
Am vrea să îi adiem vocea din undele radio
şi să îi capturăm imaginea din televizor,
Îi bem cântecele până la înălţimea celei mai însângerate beţii,
Ne vindecă de moarte şi de jale, prin vers şi acorduri sonore,
Omul vers şi chitară trece printre noi, cu dragostea de mână,
Mi-l imaginez uneori, cu capul sprijinit în pumni,
Mi-l imaginez obosit şi singur, sprijinindu-se de chitară ca de o cârjă,
Îi aud sufletul izbindu-se de sunete,
Să nu atingeţi Omul vers şi chitară!
Mâinile vă vor rămâne vopsite cu poeme de dragoste, vor durea,
De acea durere nu te mai spală decât taina ascunsă în miezul chitarei,
El descântă suflete şi trece mai departe, paşii săi presară vis şi dorinţă,
Se răspândeşte în mulţumi, precum flacăra lumânării,
fără să piardă ceva din fiinţa sa,
Îl iubim până la uitare, îl chemăm în gând şi apare
din lumina tinereţii noastre,
Ne zâmbeşte, ne cântă, ne scrijeleşte sufletul,
Ne face cu mâna şi ne lasă cu tâmpla zdrobită de melancolie,
Îi putem scrie scrisori, uneori, pe aripi de nori,
Nu contează dacă le va deschide, ci doar că ne-a făcut să le scriem,
Omul vers şi chitară este o promisiune eternă. 

Clara Mărgineanu

 

Lasă un răspuns