O pâine și un mâine

„Bună seara”, mi-a spus Poezia, „am venit să te vindec de tăcere!”

M-a smuls din mine, cu funii din tulpini de păpădii,

„Tu nu ştii, dacă îţi vinzi sufletul de poet vei muri, vei străbate Infernul

Vei deveni, foarte târziu, ce ai fi putut să fii…”

M-a hrănit cu lapte de inorog, mi-a scrijelit adâncul cu os de rechin,

De atunci, fulgere şi înjunghieri crapă cerul spre milă şi presimţire,

Am învăţat să mă rog, la Poezia botezată Destin.

Mi-a dăruit mereu o pâine şi un mâine,

 

M-a bătut pe umăr, discret, lumină subţire mişcând roţile lumii,

Poezia în zdrenţe, Poezia în frac privesc şi ascultă

Mai ales când tac.

 

În fotografii rămân secunde de biografie

Hăituirea se închină liniştii, în scâncet, spre armonie

„Bună dimineaţa”, îmi spune Poezia, „trezeşte-te, e trecut de ora zece!”

Stop cadru râzând. Stop cadru pe clipa ce trece.

Clara Margineanu

 

Lasă un răspuns