”O nuntă… cu amîndoi…”

Uneori, ating haine în care pulsează viaţă. Atunci îmi revine în memorie acest poem, pe care l-am asimilat până la identificare. Îi aparţine poetului Adrian Păunescu:

,,Alături, un palton şi o jachetă ca-ntr-o idilă mînecile-şi strâng
Se caută, pe urmă se regretă, cu lacrimi tragice de nasturi, plîng
Şi- acum că toate lucrurile noastre s-au întâlnit aici şi se iubesc
Ca înaintea unor mari dezastre ce vor veni, în cuplul omenesc,
Noi doi privim cu-o ultimă mirare, ce rol destinul ne-a mai rezervat
Să fim doar o anexă oarecare, un cuplu trist, femeie şi bărbat

Pot să mă bucur, poţi să te şi bucuri, o nuntă s-a-mplinit cu amîndoi
O nuntă-n care ale noastre lucruri se-arată mai puternice ca noi.

Clara Mărgineanu

 13.02.2017

”Abia acum sunt fericită”

Lasă un răspuns