O alta strategie porcească

Deși am spus clar că nu vreau să revin așa curând cu subiectul TeoDOSie (link-ul mai jos), el face strategii care crede ca au scopul de a mă intimida. Nu mă intimidezi, porcule, mă determini să fiu și mai înverșunată împotriva ta.

Iată cum își pune susținătorii să-mi ceară banii pe cărți! Chiar te rog să-i pui pe toți să-mi trimită cărțile! Dacă s-ar putea, aș vrea să nu rămână nici urmă de această carte. Vine… însă… volumul 2… dar nu mă grăbesc. Presimt că e necesar să mai adaug multe lucruri. Tu fă în continuare strategii.

Mâine voi da toate detaliile și condițiile în care și cum, îmi puteți trimite cărțile înapoi. Banii, cel mai probabil, îi voi trimite în contul Arhiepiscopiei și vi-i luați  voi de la idolul vostru… dacă o să vi-i mai dea.

Menționez că postarea lui Leonard Coca, din punctul meu de vedere, este mult prea dură, nu că nu ar merita diavolul cu mitră.

Așa că… TeoDOSie… m-ai rugat să revin. Ne vedem mâine!

 

”Nepoții” lui Teodosie

1 comentariu

Mari Ungureanu

Eu nu dau inapoi nicio carte pt că am luat învățăturile minunate din simțirea dv care le-ați perceput, care, sincer, nici nu stiu cum ați putut evolua în D zeu sub o astfel de influență răutăcioasă, e un miracol si o minune si arată cât de puternic și divin e D zeu in dv!! Cine are intenții pure ia cei bun!!

Lasă un răspuns