Nu mi-a plăcut niciodată

 să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart; şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg, decât să-l am înaintea mea şi să-i văd crăpăturile, tot restul vieţii …

Te-ai gândit vreodată că şi cea mai puternică dragoste poate să se sfârşească?

Aveam dreptate când am spus că nu vreau să privesc înapoi. Te doare prea mult, ţi se sfâşie inima şi nu mai poţi după aceea decât să priveşti înapoi. Acesta e defectul lui Ashley. Nu poate privi înainte. Nu poate vedea prezentul, se teme de viitor aşa că se uită înapoi.

Ce senzaţie de singurătate… şi până acum nu se simţise niciodată singură, nici sufleteşte, nici trupeşte… la început, încerca să-şi înăbuşe gândurile, dar sinceritatea aspră care era la baza firii ei o împiedica…

Nu poate exista fericire decât în unirea dintre două fiinţe asemănătoare.

Ar fi vrut să se roage, dar nu-şi putea ridica ochii spre Cer. Ar fi vrut să plângă, dar lacrimile nu veneau. Îşi simţea pieptul plin de lacrimi fierbinţi care o ardeau, dar care nu voiau să curgă.

Poverile sunt pentru umeri destul de tari ca să le ducă.

Nimeni nu poate merge mai departe împovărat de amintiri dureroase!

Pe aripile vântului –  Margaret Mitchell

 

Lasă un răspuns