Nu mă cunoșteam…

M-am întors la spectacolul nocturn derulat prin ”ecranul” ferestrei… Peste el se suprapunea dansul jucăuș al aburului izvorât din cana de ceai…

Mi-am adus aminte de una dintre întrebările care mi-a frământat existența, după prima lovitură dată de fostul meu duhovnic: De ce mi-am pus viața la dispoziția unor oameni care nu meritau nici măcar să treacă pe strada mea?

După zile și nopți de introspecții, mi-am dat seama că am făcut asta deoarece nu mă cunoșteam. Căutam în ei ceea ce eu credeam că nu am. Au fost câteva persoane cărora le-am acordat frâiele vieții mele pe termen scurt, retrăgându-mă la timp, la primul semnal că nu reprezentau ceea ce căutam, dar… când l-am întâlnit pe fostul meu duhovnic, predarea mea a fost totală și pe termen foarte lung… 20 de ani…

… … …    … … …    … … … 

”Nu te teme, om al lui Dumnezeu! Pace ție!”

Nu mă mai temeam de mult… Barometrul vieții îmi măsurase de prea multe ori timpul în atacuri, abuzuri sufletești, suferințe… 

 

Fragment din cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>

 

Se tipăreșteee!!!!!!

 

Lasă un răspuns