Noi

Mi-așez, în gând, privirea peste noi

Și mă ascund în ale tale brațe,

Ca doi răniți dintr-un trecut război,

Am evadat din lumea de paiațe.

 

Fără curaj, la început de drum…

Când amintirile strigau prea tare

Și când imagini dintr-un vechi album,

Nu mai făceau de gânduri ascultare.

 

Chiar și atunci, așa… răniți și triști,

Când teama ne furase-orice speranță,

Noi doi căutători, prin timp, turiști,

Tot suspinând, ceream dreptul la viață!

 

Și a venit o zi în care-am stat,

Mână în mână câteva secunde,

Sufletul tău s-a strâns într-un oftat,

Inima mea-n trăirile profunde.

 

Simțeai, simțeam să îndrăznim mai mult,

Ai tresărit după atâta vreme,

Dar te-ai oprit și m-ai oprit, tăcând,

Căci prea aveai în suflet mari dileme.

 

O altă zi avea să vină iar

Și iar de mână să te țin sperând…

Că-mi vei lăsa atingerea măcar,

Să stingă temerile… rând pe rând.

 

Încet, încet, puțin câte puțin,

Luptând cu tine, ai știut să-mi dai,

Un drum pe care aș putea să vin

Și ai știut să-mi spui zâmbind: mai stai!

 

Atunci, vrând să îți cuprind privirea,

Am îndrăznit să-și spun cât te iubesc!!!

Punând pe fruntea ta din strălucirea

Sărutului dorit – zbor îngeresc.

 

Acum… în fiecare zi îți spun:

Că te iubesc enorm… comoara mea!

Iar zâmbete…  doar pentru tine-adun

Ce soare-mi ești în zi, iar noaptea… stea.

 

Eu te iubesc, iubesc cum n-am știut

Că pot iubi, că inima mea poate…

Și cum nici tu vreodată n-ai crezut…

Că cineva-ar pătrunde-n a ta noapte.

 

22 august 2019

 

2 comentarii

Leontina Ciubotaru

Superb !

Sublim.

Lasă un răspuns