Nevoia de noi

 

O seară de vară, tablouri și cărți,

În liniștea noastră creșteau trandafiri,

Chiar dacă trecutul ne-a fost tras la sorți

De viață, de oameni, de false priviri.

 

Acum peste toate suntem din nou doi,

Visăm și zâmbim și iarăși visăm…

Din vieți peste viață, nevoia de noi,

Ne cheamă în vals, ne cheamă – dansăm.

 

În ochii tăi mari mi-aduni toată firea,

În mâinile tale mă simt iar copil,

Mă chemi, mă răsfeți, mi-oferi înflorirea…

Petale de crin și soare de-april.

 

Povestea a-nceput, sărutul așteaptă,

Privirea ta caldă mă-nvăluie lin,

Iubirea ne-atinge-n visare… a șoaptă…

De tine acum, mi-e sufletul plin.

 

Adun stropi de soare-i presar peste foi,

Peniță îmi fac din vârfuri de nori,

Să scriu ce-mi dictezi: nevoia de noi,

În calde acorduri, în zâmbet – fiori.

 

M-atingi și tresar, mi-e bine cu tine,

Cuvintele tale le simt mângâieri

Pe trup, peste suflet, colecții divine

Și mantie-albastră a blândelor seri.

 

Nevoia de noi născută-n tăcere,

Ne cheamă prin nopți, ne cheamă prin zile

Și nu ne mai lasă s-avem vreo durere…

Izvor reînviat, balsam pentru fire.

 

O seară de vară, tablouri și cărți,

În liniștea noastră creșteau trandafiri,

Creșteau pe cărări, înfloreau peste porți,

Din zori regăsite-nmugureau iubiri!

 

De-acum… renăscută nevoia de noi,

Ne-ndeamnă să fim… cum n-am putut fi,

Copii alergând prin lan de trifoi…

Ne-ajută să știm ce-nseamnă a iubi!

M.I.

1 comentariu

Mari Ungureanu

M am simtit Soare in poezia asta! Răsfăț!

Lasă un răspuns