„Mi-e ruşine de Hristos”

O femeie trecută de 60 de ani, care nu credea în Dumnezeu, s-a îmbolnăvit grav. Bătrâna ei mamă, zdrobită de durere, a rugat-o să se spovedească. Răspunsul ei a fost:
-Lasă-mă cu popii tăi. Nu exista niciun Dumnezeu, niciun Hristos, asta-s invenţii de-ale popilor ca să trăiască ei bine. 
După un timp însă, speriată de apropierea morții, femeia a chemat chiar ea un preot. După mai bine de 60 de ani s-a spovedit. Şi după spovedanie a spus:
-Părinte, cum să mă port eu când ajung dincolo? Mi-e frică, părinte. De fapt, nu mi-e frică. Mi-e ruşine de Hristos. Toată viaţa L-am renegat. Am trăit cum am vrut. Şi acum, pe ultima sută de metri a vieţii, Hristos mi-a dat multe semne. Ce sa-i spun eu când voi ajunge în faţa Lui? Ce să-i spun? Părinte, mi-e ruşine de Hristos!
Femeia a plecat din lumea aceasta în mai puțin de o săptămână. Poate aşa cum spunea părintele care mi-a povestit „A furat Împărăţia Lui Hristos”.
Mă întreb: cum poate trăi un om o viaţă fără Dumnezeu, ca mai apoi să ajungă să spună: „Mi-e ruşine de Hristos”?
Câtă dragoste şi câtă milă are Dumnezeul nostru pentru zidirea Sa!?!

1 comentariu

Mari Ungureanu

🤗🤗🤗🤗

Lasă un răspuns