Maicile nu sunt de acord

În realitate, nu avea de gând să mă călugărească sub nicio formă. Sub aparența că-mi dă mie timp de gândire, își lua de fapt timp pentru a găsi o soluție, pentru a mă convinge  să renunț la idee.

Am plecat cu speranța că nu va trece mult timp și voi abandona totul pentru Dumnezeu, pentru omul care mă apropiase de Dumnezeu. Mă vedeam deja călugăriță, fiind mereu în preajma duhovnicului meu, lucrând la proiecte împreună, însoțindu-l la slujbe, făcând totul împreună pentru Dumnezeu.

Acela a fost cel mai vulnerabil moment din viața mea. Atunci, dacă m-ar fi călugărit eram hotărâtă să-mi asum ascultarea necondiționată, lepădându-mă de firea mea. Începusem să mă autoeduc, să mă temperez, să mă pregătesc să fiu supusă și să nu-i mai întorc niciodată cuvântul ”stăpânului” meu. Poate că dacă atunci m-ar fi călugărit, chiar aș fi reușit să mă supun întru totul, deoarece încrederea mea în Înaltpreasfinția Sa atinsese apogeul. Atunci credeam atât de mult în binecuvântările date de duhovnicul meu, încât dacă mi-ar fi spus că am binecuvântarea să trec prin foc, aș fi intrat în foc având încrederea că nu voi păți nimic.

Eu eram pregătită să renunț la toate, pentru a fi lângă un sfânt, cum credeam atunci că ar fi. Înaltpreasfinția Sa însă, nu voia să renunțe la viața pe care nu o afișa și de care eu nu știam. Dacă m-ar fi avut lângă domnia sa 24 din 24, trebuia să fie doar sfântul, a cărui imagine mi-o conturase cu mare măiestrie, și nu dorea acest lucru. Prezența mea în reședința sa îi lua libertatea de a trăi cealaltă viață, pe care o cunoșteau doar cei implicați, cu sau fără voia lor.

Timp de o săptămână nu i-am mai amintit despre călugărie, așteptând un semn din partea Înaltpreasfinției Sale. Văzând că nu spune nimic am solicitat, din nou, să ne vedem. De data aceea a venit Înaltpreasfinția Sa la București. Și pentru că se grăbea, ne-am văzut la Mănăstirea Radu Vodă.

 Duhovnicul meu l-a sunat pe părintele Varsanufie, starețul mănăstirii Radu Vodă[1] și i-a spus că ar avea nevoie de o încăpere în care să putem vorbi. Părintele Varsanufie ne-a pus la dispoziție biroul său.

-A trecut o săptămână și văd că nu spuneți nimic în legătură cu ceea ce am vorbit, am zis oarecum nemulțumită, după ce a plecat părintele Varsanufie.

-Păăăi… ce să spun? a întrebat încurcat. Am spus deja să mai așteptăm puțin. De fapt…

-De fapt ce… Înaltpreasfințite?

-Dumneavoastră vreți să vă călugăriți și să locuiți la reședință, nu? Altă variantă nu doriți.

-Păi… doar nu m-oi duce într-o mănăstire unde să mă pună se fac ascultare pe la grajd. Nu că mi-ar fi rușine să muncesc, dar eu vreau să înmulțesc talanții pe care mi i-a dat Dumnezeu, nu să-i îngrop.

-Nu știu cum să vă spun…

-Direct. Cum altfel? Vă ajut eu? Nu vreți să mă călugăriți. De ce? Vă încurc? Îmi ascundeți ceva? E ceva ce nu trebuie să aflu?

-Nuuu, Doamne ferește. Ce vorbă-i asta? La București ați fost mai tot timpul lângă mine. Reședința mea era ca și locuința dumneavoastră. Vi s-a părut că v-aș ascunde ceva?

-Atunci?

-M-am gândit mult la ceea ce am discutat și am încercat să tatonez terenul.

-Adică?

-Am vorbit cu maicile, le-am spus că ați vrea să vă călugăriți și să locuiți la reședință, iar maicile nu sunt de acord.

-Poftim? Cum adică maicile nu sunt de acord? Pe de o parte credeam că îmi sunt prietene, pe de altă parte, cine de cine trebuie să facă ascultare? Ele de Înaltpreasfinția Voastră sau Înaltpreasfinția Voastră de ele?

-Nu e vorba de cine trebuie să facă ascultare, dar nu vreau să le tulbur liniștea. Mi-au zis că ele sunt învățate amândouă și că venirea dumneavoastră în casă le-ar tulbura.[2]

-Sunt foarte dezamăgită. Nu-mi vine să cred că femeile acelea, lângă care am petrecut 3 ani și pe care le consideram ca pe surorile mele, sunt în stare de o așa atitudine. O să le sun să le întreb cu ce le-aș deranja.

-Nuuu, vă rog! Să nu faceți asta! Gândiți-vă în ce postură mă puneți. Eu am fost sincer și v-am spus care e realitatea și dumneavoastră ce faceți? Poate atitudinea lor e de la Dumnezeu, pentru că locul dumneavoastră e în București. O să vă obișnuiți fără prezența mea constantă aici.

[1] Pe părintele Varsanufie,  Episcopul  Varsanufie mai târziu și apoi, Arhiepiscopul Varsanufie ,  l-am cunoscut  în casa duhovnicului meu  la trei zile după ce s-a călugărit. Despre acest subiect voi vorbi într-un alt capitol.
[2] În realitate,  maicile care îi slujeau, nu știau nimic.  Nu le vorbise despre dorința mea și chiar dacă le-ar fi spus, călugărițele n-ar fi avut nimic împotrivă. În timpul pe care și l-a luat pentru a pregăti un răspuns, s-a gândit să dea vina pe maicile din casă.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Vreau să mă călugăresc!

Nu-mi mai țineți predici!

P. S. O mostră, din viața ”sfântului”, de care eu nu știam.

Din punctul meu de vedere, nu e o problemă că îi plac petrecerile, problema e viclenia. Pe mine mă trimitea, de ziua domniei sale, să mă rog pt domina sa, iar ”marele rugător” mergea la petrecere – unul dintre motivele pt care nu a vrut să mă călugărească, slavă Domnului.

 

Lasă un răspuns