Mă transformase într-o autistă

Deși la momentul acela nu-mi dădeam seama, depindeam atât de mult, emoțional, de cel pe care-l credeam sfântul coborât din icoană, încât se putea juca, la propriu, cu mintea mea, cu viața mea, cu sufletul meu. Fără să conștientizez, îi dădusem demult frâiele vieții mele. Fericirea, suferința, bucuria, tristețea, zâmbetul, lacrimile, toate… absolut toate erau în posesia lui și mi le ”aplica” după bunul plac.

Dacă cineva îmi spunea, atunci, aceste lucruri, aș fi crezut că e invidios/invidioasă pe relația pe care o am cu un așa om ”sfânt” și că vrea să mă îndepărteze de el. Având totală încredere în domnia sa, închisesem poarta adevărului. Mă transformase într-o autistă care trăia doar în lumea oferită și construită de el. Lumea aceea, pentru mine, atunci, era cea mai bună, cea mai frumoasă, plină de lumină, de strălucire… Pentru mine era: ”Calea, Adevărul și Viața”.[1]

Cu toată ”strălucirea” acelei lumi în care mă închisese ca într-o colivie de aur, adeseori îi spuneam că, totuși, simt că-mi lipsește ceva. La acel moment, neavând o casă, un loc al meu, puneam această stare, această nevoie neidentificată a sufletului, pe seama lipsei de siguranță. Credeam că desele mutări de la o adresă la alta, nu mă lăsau să trăiesc la intensitate maximă fericirea lumii ”strălucitoare” în care ajunsesem datorită duhovnicului meu.

[1] În primul volum al lucrării ”Mai mult decât o carte – Adevărul” am descris acea lume iluzorie pe care mi-o livrase la pachet cu drumul mântuirii.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Hoața acuză…

Arhiereul minciunii

Lasă un răspuns