„ M-am vândut pentru o doză ”

 

”Unii își răstignesc trupul, nu pentru dezpătimire, ci pentru patimi și pofte” – Sf. Teofan Zăvorâtul

Într-o zi însorită de primăvară, am mers la Spitalul Alexandru Obregia, din Bucureşti, la secţia Toxicologie – Psihiatrie, de unde urma să-mi procur unele materiale pentru documentare. Pe una dintre băncile de la intrarea în clădirea secţiei Toxicologie, era un tânăr îmbrăcat modest, trist şi cu privirea pierdută.  Văzut prin plasa gardului care înconjura clădirea secţiei, părea un condamnat la singurătate, pentru care, nimeni, niciodată nu ar fi putut să  plătească acea cauţiune care l-ar fi scos de după gratii. M-am apropiat şi l-am întrebat dacă îmi permite să mă aşez lângă el?

– Lângă mine? a spus privindu-mă cu o mare îndoială.

– Da, lângă tine, am răspuns convingătoare.

– Păi, eu sunt un drogat nenorocit, pe care părinţii l-au abandonat aici, ce să faceţi dumneavoastră lângă mine?

– Să stăm de vorbă, de exemplu.

– Adică să vă pierdeţi vremea cu un om de nimic.

– Fiecare om din lumea asta este unic şi valoros. Nu există om de nimic, există oameni care se cred de nimic, dar nici pe departe nu este aşa.

M-a privit fix câteva secunde. În privirea lui am citit revoltă, spaimă, dezgust şi neîncredere.

– Vă bateţi joc de mine? m-a întrebat tăios. Cum pot să fiu eu „ unic şi valoros ” într-un spital de nebuni?

– În primul rând, spitalul în care eşti internat nu este un spital de nebuni, ci este un spital de recuperare. A trece printr-un şoc sau a avea o depresie nu înseamnă a fi nebun. Apoi, unic eşti, pentru că nu mai există un alt tânăr identic cu tine, nici măcar gemenii nu sunt identici, iar valoros eşti prin ceea ce ai putea să faci, prin darurile pe care le ai şi pe care ai putea să le foloseşti. Dacă nu te deranjează prea mult aş vrea să ştiu care este numele tău?

– Dragoş, mă cheamă, am un nume frumos, dar sunt vai de capul meu…

Va urma

Lasă un răspuns