„ M-am vândut pentru o doză ” – 2

– E prea târziu. Este a nu ştiu câta oară când sunt internat în acest spital, iar când plec de-aici mă duc direct la marfă. Sunt un ratat, un nemernic… nu ştiu de ce m-am născut. Cred că nimeni nu mă urăşte aşa cum mă urăsc eu. Nu mă mai împac cu mine, nu mă mai suport, îmi vine să-mi pun capăt zilelor.

– Nu-mi place să te aud vorbind aşa. Eşti într-adevăr într-o situaţie destul de delicată, dar pentru orice problemă din lumea asta există rezolvare. Dacă vrei, speri, crezi, că Dumnezeu te va ajuta, atunci chiar te va ajuta! Iar apoi dacă tu te urăști cum ai vrea să te iubească altcineva? Dacă tu nu te accepți, cine ai vrea să te accepte? Dacă tu nu te împaci cu tine, cine ai vrea să te împace? Și exemplele ar putea comtinua.

– Hm! Dumnezeu, a spus zâmbind forțat. Pe mine să mă ajute Dumnezeu? Aveam de gând să nu vă spun, dar acum vă spun, ca să vedeţi că pe mine nu mai are cum să mă ajute Dumnezeu…

Avea privirea tulbure şi a început să tremure din toate încheieturile. Starea lui prevestea mărturisirea unei mari nenorociri. Nu am mai spus nimic. Am înțeles faptul că, în acel moment, nimic nu i-ar fi fost de folos. Intrevenţia mea nu ar fi făcut altceva decât să-i sporească starea de nelinişte, aşa că am aşteptat să văd despre ce era vorba.

– Mă droghez de la 17 ani, a continuat stăpânit de o serioasă nervozitate. Am vândut toate lucrurile de valoare din casă, am furat, am înşelat, mi-am obligat părinţii să se împrumute… şi toate astea au mers până la un punct. Când nu am mai avut nici una dintre aceste posibilităţi, m-am vândut pentru o doză.

Cuvintele lui m-au lovit ca o ploaie de gheață. Îmi înghețase sufletul, îmi înghețase oftatul pe marginea buzelor. Refuzam să cred și aș fi refuzat să și aud, dar auzisem deja.

 Ascultându-l pe Dragoş, mi-am dat seama că labiritul consumului de droguri, nu este doar periculos, ci și neprevăzut trecându-l pe consumator prin stări și situații care duceau până la moartea fizică, mai întâi la cea spirituală.

Va urma

Lasă un răspuns