”Lasă-l să plece!”

„[…]Epuizată sufletește, a pus telefonul pe frigider și s-a prelins pe lângă perete, ghemuindu-se pe gresia din bucătărie. Nu mai plângea, nu mai avea lacrimi, nu mai respira… suspina din adâncul ființei, unde se adunaseră atâtea dureri.

Și-a amintit de ziua în care i-a spus soțului ei că băiatul lor suferă de disforie de gen și că trebuie să facă o operație costisitoare de corecție a sexului.

Soțul ei tocmai ce terminase de servit cina. Când a auzit, a măturat cu mâinile totul de pe masă, spărgând farfurii, pahare și tot ce mai era în acel moment pe masa din bucătărie și a început să urle:

-Ce să facă?! Să se transforme în femeie?! Ați înnebunit? Stricatelor! Dracu’ a mai văzut? Cum să-ți tai mădularul, să-ți faci o gaură și să zici că ești femeie?

În zadar încerca să-i explice că aceasta este o problemă medicală și că altă rezolvare nu există. El urla încontinuu:

-Cum, dracu’, să se transforme în femeie?! Dacă tu îl susții să facă asta, plec și n-o să mai știți de mine. Niciodată. Niciodată, înțelegi?

Și-a amintit cum a plecat, nervos, la Damian în cameră, a trântit ușa de perete și a început să urle:

-E adevărat ce spune mă-ta?! Vrei să te faci femeie?!

-Sunt femeie, tată, i-a răspuns Damian. Numai că sunt o femeie în trup de bărbat.

-Ești pe dracu’ să te pieptene, a zis și i-a dat, cu sete, o palmă peste față. Prefer să te omor decât să te văd curvă în casa mea.

Damian a început să plângă și s-a ghemuit pe pat, lângă perete.

Bărbatul s-a urcat după el. A vrut să-l lovească, brutal, cu picioarele.

Biata femeie s-a aruncat în fața copilului ei și a strigat cu disperare:

-Omoară-mă pe mine! Omule, e copilul nostru, e copilul tău…

-Ăsta nu e copil, e drac, drac, a repetat cu ură. Eu nu pot să îndur o asemenea rușine. Să vă duceți dracu’! Plec din casa asta, a spus nervos și a ieșit din cameră.

Femeia și-a amintit cum și-a luat copilul în brațe, care plângea cu pumnii la gură și tremura din toate încheieturile.

-O să fie bine, o să fie bine. Lasă-l să plece! Eu n-o să te părăsesc niciodată, niciodată. Muncesc pe brânci, copilul meu, și te ajut să fii ceea ce simți că ești.

Damian, care abia împlinise 15 ani, se ghemuise la pieptul mamei și plângea, tremura… fără întrerupere. Femeia plângea și ea. Lacrimile ei curgeau pe capul nefericitului copil, se prelingeau pe frunte și se amestecau cu lacrimile lui[…]”

Fragment din romanul „În trup străin”.

Următoarea postare vineri, 15 octombrie.

Cu ce-am greșit?

Lasă un răspuns