La insistențele IPS Teodosie m-am împăcat cu Arhiepiscopul Varsanufie

 

 

Pe parcursul celor 11 zile în care pe blogul meu era ”unul”, credeam eu la început, care mă amenința și mă jignea așa cum nu a făcut-o nimeni până acum, i-am citit mesajele IPS Teodosie, mesaje pe care le-am parafrazat pt a nu-i întina auzul cu vorbe nepotrivite. ”Cel” care scria mesajele, se folosea cu nerușinare de conflictul meu cu Varsanufie și mă presa să mă îndepărtez de IPS Teodosie.

În primele 2 zile am crezut că este, fie Arhiepiscopul Varsanufie, fie cineva pus de el. După 3 zile am intuit că el nu avea niciun amestec, dar am lăsat să se înțeleagă, public, faptul că tot un bărbat cred că îmi scrie. De ce? Pt că așteptam să am și confirmarea probelor tehnice.

În momentul în care mi-a fost clar cine este, am avut o discuție lungă cu duhovnicul meu, care a tot insistat să mă împac cu Arhiepiscopul Varsanufie. Eu, încăpățânată cum sunt uneori, nu și nu. La un moment dat, hotărâtă să nu cedez, l-am întrebat pe duhovnicul meu dacă nu are ceva mai bun de făcut decât să încerce să mă convingă să mă împac cu un om pe care nu-l mai doresc în viața mea.

-Nu. Acum nu am altceva mai important de făcut. Trebuie să înțelegeți faptul că lăsând tensiunile acestea între voi, oricine și oricând se poate folosi, după cum ați văzut, de  conflictul neîncheiat. Eu știu, am înțeles, vă înțeleg, dar mai presus de toate meritați să aveți liniște în legătură cu acest subiect. Singura variantă să închideți poarta pt totdeauna celor care se folosesc și s-ar folosi de acest conflict rămas deschis, este să reluați legătura cu Arhiepiscopul Varsanufie. De această dată voi gestiona eu relația cu el.

Calmul din glasul duhovnicului meu, răbdarea pe care a avut-o și sinceritatea din ochii Înaltpreasfinției Sale, m-au îngenuncheat. M-a impresionat foarte mult și faptul că, deși este  ocupat și  tracasat, s-a oferit să gestioneze relația dintre mine și  Arhiepiscopul Varsanufie.

Am depus armele. Încăpățânarea mea fusese învinsă din nou.

-Am înțeles. Iertați-mi înverșunarea. Aveți dreptate. Stabiliți o întâlnire și voi face așa cum spuneți!

După 5 ani de tăcere, am trecut peste hotărârea pe care o aveam și la îndemnul duhovnicului meu, am reluat legătura cu Arhiepiscopul Varsanufie. Pt faptul că la început l-am bănuit că el ar fi, într-un fel sau altul, în spatele acelor mesaje, și public îmi cer iertare. Atunci când greșesc am capacitatea de a recunoște și de a-mi cere iertare. Și asta tot datorită IPS Teodosie , care cu iubire și cu răbdare, a știut să dea sufletului meu direcția corectă.

V-am promis că dacă voi descoperi cine se află în spatele mesajelor, vă voi spune. Acum vă spun doar că era o femeie, care a folosit un limbaj execrabil. Deocamdată atât. Sper să nu fiu nevoită să îi dau și numele și să spun și ce statut are. Acest fapt pt ea ar fi devastator. Îi las timp totuși… poate va realiza în ce adânc al iadului și-a coborât sufletul folosindu-se de două persoane (eu și Varsanufie) care nu i-au greșit cu nimic și care nu s-au intersectat niciodată cu ea. De ce s-a folosit de noi? Pt că spera să-și potolească niște patimi pe care le ascunde sufletul ei, iar miza era IPS Teodosie.

Mulțumesc duhovnicului meu pt tot și îi mulțumesc lui Dumnezeu pt un  așa OM minunat.

 

 

2 comentarii

Aduce ți lumina si adevar in orice faceti!..felicitari pt alegerea facuta pt a nu putea sa se mai foloseasca nimeni de acest conflict!..

Mă bucur că ai reușit să te ierți cu Pr.Varsanufie-pentru liniștea ta.

Lasă un răspuns