IPS Teodosie – sărbătoarea revederii

 

V-am spus că duhovnicul meu nu uită oamenii pe care i-a cunoscut. Vă amintiți?

IPS Teodosie, duminică 19 august a.c., după o zi în care a săvârșit Sfânta Liturghie, apoi a avut cununii și botezuri până la orele 18.00, a plecat către mănăstirea din Dorna Arini, locul său natal. Deși avusese o zi foarte plină, în drum spre mănăstire a vorbit, cu bucurie și cu zâmbetul pe buze, mai mult de 4 ore la tel. Care era misterul bucuriei Înaltpreasfinției Sale? Revederea cu foștii colegi din seminar.

De foarte mult timp, în fiecare an, în prima săptămână după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, organizează în curtea copilăriei sale întâlnirea cu foștii săi colegi. Chiar dacă acum este Arhiereu, nu a uitat și nu-i uită pe cei alături de care a petrecut 5 ani din viață, urmați apoi de 9 luni de armată și de alți 4 ani de facultate. Nu uită Paraclisul seminarului, emoțiile examenelor, sala de clasă, meditațiile, sala de mese, dormitoarele, curtea Mănăstirii Neamț, în care ajungeau încolonați în fiecare duminică, în fiecare sărbătoare și mai ales la Canonul cel Mare al Sf Andrei Criteanul din prima săptămână a Postului Paștelui. La început de drum, în toate, a fost cu ei, cu ai săi colegi. Nu-i uită pe profesorii Înaltpreasfinției Sale, despre care adesea povestește.  

În cele mai mult de 4 ore de convorbiri telefonice și-a sunat toți foștii colegi și s-a asigurat că fiecare în parte are cu ce veni invitându-le, acolo unde era cazul, și familiile, familii pe care le cunoștea deja fiind prezent la aproape toate cununiile religioase ale foștilor colegi.

Cele mai înduioșătoare convorbiri, au fost convorbirile cu cei doi profesori ai Înaltpreasfinției Sale și cu un coleg care, din cauza problemelor de sănătate, nu se putea deplasa. Nu pot descrie bucuria duhovnicului meu când a auzit că cei doi profesori ai săi, încă mai pot veni la întâlnire. Pentru colegul suferind tot încerca să găsească o variantă să fie cumva prezent și domnia sa.

-Trimit pe cineva să ne vedem prin videotelefon, a spus la un moment dat duhovnicul meu. Să fii și tu aici măcar așa.

Din dialogul avut cu fostul său coleg și-a dat seamă că emoțiile l-ar copleși. Atunci a concluzionat:

-Lasă că trec eu pe la tine!

Ieri, la ora 8.00, în biserica Mănăstirii de la Dorna Arini începea Sfânta Liturghie oficiată de mai mulți slujitori între care doi arhierei: IPS Teodosie și IPS Ioachim – Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cândva colegi de clasă, acum membrii ai Sfântului Sinod al BOR.

30 de glasuri, 30 de inimi, foști elevi și foști profesori deopotrivă, îi mulțumeau și îl lăudau pe Dumnezeu. 28 de vieți (foști seminariști) ale căror drumuri au început în același loc, au continuat în locuri diferite și ieri, din nou, a câta oară, s-au întâlnit în curtea copilăriei duhovnicului meu. Pt că duhovnicul meu i-a dat lui Dumnezeu totul: viața, inima, dar și casa copilăriei sale, transformând-o în Casa Lui Dumnezeu.

După Sfânta Liturghie a urmat pomenirea colegilor plecați la cele veșnice întâlnindu-se cu ei, din nou, în taina rugăciunii.

Reînviind parcă vremurile trecute s-au retras într-o sală, copie a unei săli de clasă. Foștii elevi s-au așezat în bănci, așteptând cu emoție întrarea celor doi profesori care au adus cu ei și catalogul clasei. Părinții profesori și-au exprimat și domniile sale emoțiile, dar și bucuria de a fi din nou împreună.

Catalogul a fost deschis asemenea unei cărți a amintirilor aducătoare de lacrimi. În sufletele celor prezenți a revenit seminaristul de altădată, îmbrăcat sobru, care uneori își frângea mâinile pe sub bancă, de teamă că va fi ascultat și că nu e suficient de pregătit. Nu teama de notă era cea care îl făcea să tremure interior, ci teama că își va dezamăgi profesorul pe care îl respecta ca pe un părinte.

Părinții profesori, cu mâinile îmbătrânite, au dat filele catalogului strigându-i în ordinea alfabetică inclusiv pe cei plecați pt care s-au păstrat momente de pioșenie și de afirmare a continuității de colegialitate cu ei, chiar dacă acum se află într-o altă dimensiune a vieți spirituale. Și ca la o oră veritabilă de seminar, cel strigat evoca realizările personale, dar mai ales cele misionare. Ascultându-se unii pe alții, în fiecare an, se îmbogățesc împărtășind diverse modalități de slujire preoțească.

 La masa comună au înflorit amintiri pe care le-au adunat în sufletele lor ca pe niște buchete de flori colorate și înmiresmate… Familia duhovnicească formată cândva la Seminarul Mănăstirii Neamț, s-a bucurat în bucurie sfântă privind în urmă cu recunoștință… timpului, oamenilor, anotimpurilor, anilor și mai presus de toate Lui Dumnezeu.

La finalul zilei, duhovnicul meu, care a avut o duminică plină, după care urmase o noapte în care dormise doar două ore și jumătate, era fericit. Sărbătoarea revederii adăugase aripi aripilor sufletului său.

 

1 comentariu

Minunat. Nimic din ce ați spus nu se putea mai frumos. Am retrăit fiecare clipa din seminar. Doamne Ajuta!

Lasă un răspuns