Într-o singurătate absolută

Astăzi… am încercat să țin pasul cu toate ale zilei, dar… am obosit… Mi-e greu să scriu… Mi se amestecă gândurile printre litere și lacrimi…

Clara… într-o singurătate absolută… Am vrut să-i trimit măcar niște flori și o candelă, așa cum am crezut că se poate, după ora 13.00, la Biserica Sfinților Români, str. Trapezului…

La poarta bisericii era … un lacăt… În jur… tăcere… pustiu… O doamnă care locuia prin zonă a spus că biserica a fost deschisă până la ora 11.00.

Mâine… Clara pleacă… de tot! Iar zilele astea a fost singură… Doar sfinții de prin icoane i-au vegheat somnul.

De ce trebuie să fie așa? De ce a ales să fie așa? Cât de dezamăgită a fost de mine… de noi… de lume?!

Poate chiar n-am meritat-o. Poate chiar a fost un înger rătăcit într-o lume absurdă… Mi-e greu… Mă opresc aici…

Celelalte întrebări rămân în sufletul meu, în gândul meu, în lacrimile mele…

Iartă-mă! Iartă-mă… Clara! Iartă-mă!

Lasă un răspuns