Întâlnirea cu mine – 99

-Pentru mine, fiecare clipă este o luptă, a continuat tânăra. Nu ştiu unde să mă duc şi, nu ştiu ce să fac, pentru acest copil. Într-o noapte, de disperare, l-am abandonat pe o bancă, într-un parc. M-am îndepărtat câţiva metri şi când am auzit-o plângând – căci e fetiţă, mi-am adus aminte de mine, cand am fost părăsită, pe peron, la metrou. M-am întors şi am luat-o, zicand că, dacă murim de foame, să murim împreună…
-Dar tatăl copilului, nu te ajută? – a întrebat Samira, bulversată de povestea tinerei din faţa ei. 
-Nu ştiu cine e tatăl – fetiţa s-a născut in urma unui viol. Într-o noapte, am fost abuzată de 3 bărbaţi beţi şi drogaţi, pe care nu-i văzusem până atunci şi nici de atunci, nu i-am mai văzut. 
Samira, impresionata de-a dreptul, de mărturisirea fetei şi corelând povestea ei, cu cele istorisite de Alexandru, şi-a dat seama că nefericirea trăită de ea insasi, a fost mult mai mică decât nefericirile altor oameni…
A privit-o cu o nesfârşită compasiune pe tânără şi a întins mâinile să-i ia copila din braţe. 

Lasă un răspuns