Întâlnirea cu mine – 98

 

În zorii zilei, au mers împreună la bucătărie şi au pregătit micul dejun. În timp ce aşezau bucatele pe farfurie, Samirei i-a venit o idée, surprinzătoare pentru Alexandru: 
-Alex, mă gândesc că, ar fi bine să mergem, să luăm o tânără de pe stradă şi să o angajăm, pentru a avea grijă de bătrână. Cu această ocazie, oferim o casă unui om al străzii, un loc de muncă şi un venit lunar. 
Bărbatul a privit-o cu uimire şi nu-i venea să creadă ce auzea: 
-Cum, Samira, vrei să iei de pe stradă o tânără, pe care nu o cunoşti şi să o laşi în casa bunicii tale? De fapt… şi eu tot de pe stradă sunt şi ai avut încredere să mă laşi în casa ta! – a adăugat, după un moment de tăcere. Dacă doreşti, mergem, sau merg, să căutăm, sau, să caut, o tânără pe care să o angajăm, pentru îngrijirea bătrânei. 
-Nu putem merge împreună, pentru că n-o putem lăsa singură pe biata femeie. Pe tine, nu te las să te întorci, nici măcar pentru câteva minute, în mediul în care ai trăit atâtea suferinţe; aşa că, voi merge eu. Bărbatul a luat tava pe care erau aşezate farfuriile cu micul dejun şi au mers în camera bătrânei, unde au mâncat împreună. Femeia suferindă îi privea cu admiraţie şi cu iubire nemărginită:
-Voi, sunteţi pentru mine, îngerii mei! – a îngăimat bătrâna. 
Samira a îmbrăţişat-o cu drag; i-a spus că va lipsi puţin, pentru a cauta pe cineva, care să locuiască cu ea, zi şi noapte. 
-Alex, strange tu aici, te rog! 
-Sigur, Samira mea! 
Tânăra şi-a sărutat soţul, a luat în grabă un taxi şi a plecat către Gara de Nord, un loc bine cunoscut al oamenilor străzii. Cercetând zona, a văzut la o gură de metrou, o tânără cam de vârsta ei, cu un prunc în braţe; plângea şi cerşea bani pentru a-şi hrăni copilul. 
Samira i-a oferit nişte bănuţi şi a intrat în vorbă cu ea; astfel, a aflat că era de la 7 ani pe stradă şi că la momentul abandonului, mama ei i-a spus că o va duce la Bucureşti, la teatrul de păpuşi. Copila, pe atunci, era cea mai mică dintre cei 8 copii ai familiei. La acel moment s-a bucurat că va merge pentru prima dată la un teatru de păpuşi, dar s-a şi mirat, cum de mama ei o ia doar pe ea, iar ceilalţi fraţi rămâneau acasă: 
-M-a adus aici, în Gara de Nord, m-a lăsat pe o bancă, spunându-mi s-o aştept până cumpără de la un chioşc ceva de mâncare. Am aşteptat… însă mama nu s-a mai întors niciodată! 
-Poate a fost un accident – a spus Samira. Poate, pur şi simplu, fie s-a pierdut de tine, fie tu ai plecat după ea şi nu te-a mai găsit pe banca unde, deşi nejustificat, ţi-a spus să aştepţi. 
-Nu a fost un accident, m-a abandonat intenţionat! După ce am împlinit 15 ani, am căutat-o în casa în care am copilărit până la vârsta de 7 ani. În casa aceea, nu mai era nimeni cunoscut; era o familie, care spunea că a cumpărat casa cu mulţi ani în urmă. De la vecini însă, am aflat că mama i-a abandonat şi pe ceilalţi fraţi ai mei, rând pe rând. De ce? Când m-a luat pe mine să mă ducă la ”teatrul de păpuşi”, tatăl nostru era grav bolnav. 
De la vecini am aflat, că, în scurt timp, tata a murit, iar ea a adus în căsă un alt bărbat cu care avea o relaţie încă de pe când trăia tata. Bărbatul acela i-a pus o condiţie şi anume: va rămâne cu ea, doar dacă scapă de copii; i-a mai spus că, pe ea o vrea, dar pe copii, nu. Între el şi noi, l-a ales pe el…
-Adică, şi-a abandonat 8 copii, pentru un bărbat? – a întrebat Samira, uimită. 
-Da! – a spus tânăra suspinând. 
Samira si-a trecut mâna peste frunte: ”Eu pun o astfel de întrebare? Eu, care mi-am abandonat bunica?” – și-a zis în gând, oftând…

Lasă un răspuns