Întâlnirea cu mine – 90

 

Mergeau, ţinându-se de mână şi, din când în când, îşi spuneau cât de mult se iubesc. La un moment dat Alexandru s-a oprit. A strâns-o cu putere de mână pe Samira şi i-a arătat un loc de vis-a-vis:
– Uite, Samira, peste drum, în faţa magazinului aceluia, este o gură de canal! Acolo am dormit, multe nopţi. În oraşul de sub oraş… căci, da, sub acest oraş, mai este o lume. Am trăit momente îngrozitoare. Nefericiţi ca şi mine, tineri şi bătrâni, îşi găseau refugiul la întuneric, în pământ, sub tălpile nepăsătoare ale oamenilor care trăiesc deasupra. Acolo, am cunoscut cel mai degradant mod de a exista. Mult alcool, multe droguri, multe obiecte ascuţite, mulţi oameni tăiaţi pe mâini…
Alexandru a oftat şi şi-a şters sudoarea frunţii. Amintirile, mult prea dureroase, îi răscoleau sufletul, asemenea unei furtuni nestăvilite.
– Oamenii, indiferent de vârstă, cei de sub pământ, cei degradaţi şi fără nici o speranţă se tăiau pe mâini, crezând că, aşa, prin durere fizică, îşi eliberează durerea sufletească – a continuat Alexandru, oftând din adâncul sufletului. Era o iluzie, care aducea şi mai multă durere şi mai multă lipsă de speranţă…
Sub ochii mei, de multe ori, s-au petrecut violuri. Tineri beţi şi drogaţi, abuzau fetele fără apărare, singure pe lume, ca noi toţi de altfel. Pe unele le-am apărat, pe altele însă nu am putut – eram imobilizat de alţii, care aveau aceleaşi intenţii cu primul violator şi, care, îşi aşteptau rândul. Sub ochii mei, din vieţi nefericite, s-au născut alte vieţi… Unele dintre tinerele violate, au adus pe lume copii. Şi ce să să facă, o tânără mamă care nu se putea apăra, nici măcar pe ea? Ce putea să facă, pentru copilul ei? Toate şi-au luat pruncii în braţe şi i-au abandonat, fie pe lângă tomberoane, fie în scările blocurilor, pe unde au putut, fiecare. Din abandon, s-a născut un alt abandon. După ce-şi abandonau copii, se întorceau în canal, într-o “casă” neagră şi nesigură. Le vedeam triste câteva zile, apoi îşi găseau refugiul în ţigări, băutură sau droguri.
De multe ori m-am rugat ca, pe acei copilaşi, să-i găsească nişte oameni, care să le poată oferi, ceea ce noi n-am avut: căldură, iubire, siguranţă…

Lasă un răspuns