Întâlnirea cu mine – 8

 

A mes la bucătărie şi-a făcut o cafea cu mult zahăr, a pus-o în ceaşcă şi s-a aşezat pe fotoliu sorbind rar din cafeaua dulce… Și-a amintit de prezenţa aceea stranie din noaptea ce tocmai trecuse. Nu ştia ce ar fi putut fi, dar avea un sentiment ciudat de dorinţă de a se revedea cu acel spirit.

În singurătatea ei apăsătoare credea că ceea ce apăruse  poate fi salvarea ei. Simţea nevoia apropierii de cineva şi dacă acel cineva ca om nu exista, vroia să creadă că măcar un surogat îi va fi de folos.

Telefonul mobil era pe masă. S-a uitat scurt la el, nu mai sunase de zile întregi. Ar fi vrut ea să sune pe cineva, dar nu avea pe cine. Se simţea străină de toate şi de toţi. A întors privirea şi-a privit cafeaua aburindă încă. Jocul diform al aburului a dus-o din nou cu gândul la prezenţa spiritului nedefinit.

După ce a terminat cafeaua, a rămas privind în gol. Gânduri ciudate şi parcă incomplete îi bântuiau mintea. Deşi ar fi putut să facă ceva prin casă, orice, de la a da cu mopul până la a şterge praful, Samira a ales să rămână în fotoliul pe care se aşezase.

După un timp a întins mâna punând ceaşca pe masa din apropiere. Pe stradă treceau oameni, maşini, copii, era zarva unei zile obişnuite. Câinii mai lătrau din când în când.

Dincolo de casa ei lumea părea un furnicar, iar ea se simţea închisă ca într-un buncăr. Pedepsită fără a fi pedepsită îşi petrecea timpul în închisoarea propriei existenţe. Nu se uita la ceas pentru că dacă s-ar fi uitat i s-ar fi părut că timpul trece greu.

Într-un târziu a hotărât să mai mănânce nişte dulciuri. Aşa că s-a ridicat şi a luat din sertarul plin, o prăjitură cu cremă. În nepăsarea ei faţă de viaţă nu a mai interesat-o să pună prăjitura într-o farfurie şi să mămânce cu linguriţa, a mâncat cu mâna direct din ambalaj. După ce a terminat, şi-a  şters degetele lipicioase pe capot şi a aruncat ambalajul la întâmplare.

Soarele se pregătea să apună. Zarva străzii se potolise şi ea, după semnele timpului şi-a dat seama că se apropiase seara. S-a uitat în sfârşit la ceas. Era ceasul 18:30. A tresărit, urma să vină noaptea. O noapte în care nu mai voia nici să fie singură, nici să aibă coşmaruri. Se simţea din ce în ce mai grea, mai disgraţioasă, mai plictisită…

Vrând să meargă la baie a trecut prin faţa oglinzii de pe hol. S-a zărit o clipă şi s-a speriat. Se vedea monstruoasă, parcă până şi ochii erau înghiţiţi de carne. A mers totuşi la baie şi s-a spălat pe mâini. Când şi-a văzut şi şi-a simţit mâinile acelea cărnoase a apucat-o greaţa la propriu… îi era greaţă de ea.

S-a întors în sufragerie şi luând telecomanda a deschis televizorul. Pe un canal film, pe altul reclame, pe altul un concurs, pe altul o emisiune de divertisment. Nu o interesa nimic, de fapt nici nu vroia să o intereseze, aşa că a închis televizorul şi s-a aşezat din nou pe fotoliu.

Va urma

Lasă un răspuns