Întâlnirea cu mine – 52

 

  -Samira, draga mea, Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, noi îl părăsim pe El. Trebuie să te împaci cu tine, să te împaci cu El şi să mergi mai departe! Te rog Samira, hai să mergem să ne închinăm la Sfintele icoane, căci prin icoane ne priveşte Dumnezeu şi ne privesc Sfinţii. Fără Dumnezeu suntem nimic Samira.

  Fata a oftat. Cu un efort greu de imaginat a intrat în biserică şi a mers direct la Sfântul Altar. Alexandru a urmat-o îndeaproape. În momentul în care au ajuns în faţa icoanei cu Mântuitorul, fetei i s-a oprit, pentru câteva momente, respiraţia.

  -Samira, dincolo de aceste uşi împărăteşti se află Hristos cel răstignit şi înviat, care aşteaptă cu trupul şi sângele Său vărsat, întoarcerea noastră, a șoptit Alexandru.

Fata a căzut în genunchi în faţa icoanei şi a început să plângă în hohote. Bărbatul s-a aşezat şi el , a prins-o de umeri muşcându-şi buzele de durere… de durerea pe care o simţea în sufletul Samirei. Era un tablou impresionant. O biserică deschisă parcă pentru ei. O femeie deformată de suferinţă şi un bărbat crescut pe străzi în faţa icoanei Mântuitorului, singurul care le primeşte pe toate, le rabdă pe toate, le iartă pe toate.

Va urma

2 comentarii

Mariana Ungureanu

frumos sa fii ajutat spre vindecare!!..pt asta va sunt si eu RECUNOSCATOARE!!

Țurcanu Aurelia

Doamne ajută-i.

Lasă un răspuns