Întâlnirea cu mine – 51

 

  -Curaj Samira ! Dumnezeu te iubeşte oricum, i-a zis bărbatul prinzând-o de mână.

  -Cum să mă iubească dacă eu nu îl iubesc? Și dacă m-ar fi iubit nu m-ar fi lăsat să ajung în halul acesta.

  -Samira, tu te-ai îndepărtat de El. Ceea ce s-a întâmplat cu tine este rezultatul alegerii tale. Toţi greşim Samira. Şi eu şi tu, dar El ne aşteaptă întoarcerea şi iartă toate greşelile noastre. Hai să intrăm, te rog!

  Samira a început să tremure. Tremura din ce în ce mai rău. Bărbatul a strâns-o de mână pentru a-i da siguranţa că este cu toată fiinţa lui lângă ea. Împreună au păşit peste pragul bisericii. Samira s-a oprit lângă uşă. Şi-a desprins mâna din mâna lui Alexandru şi cu ambele mâini şi-a şers sudoarea frunţii şi lacrimile care nu mai conteneau. A privit icoanele pictate pe pereţi, apoi şi-a aţintit privirea asupra Sfântului Altar. Alexandru a prins-o de umeri şi a îndemnat-o şoptind, să se apropie de icoanele de la Altar. Samira s-a întors brutal şi a ieşit din biserică. Alexandru a ieşit şi el.

  -Samira, te rog!

  -Nu, nu merg. E ceva ce nu mă lasă. Simt o împotrivire interioară, poate şi pentru faptul că m-am simţit părăsită şi de El atâţia ani.

Va urma

2 comentarii

Mari Ungureanu

Frumos sa te sustina cineva cand nici tu nu te mai sustii!….

adevarat

Lasă un răspuns