Întâlnirea cu mine – 50

 

  -Samira vrei să mergem la biserică? a întrebat bărbatul cu o oarecare reţinere.

  -Mergem Alexandru, dar să ştii că îmi va fi foarte greu.

  -Ştiu Samira. Voi fi lângă tine cu toată puterea sufletului meu.

  S-au pregătit și au plecat la biserică. Samira mergea cu paşi grei având tot timpul tendinţa de a rămâne în urma lui Alexandru. Bărbatul văzând că îi este greu să meargă, a prins-o de mână şi a îndemnat-o să aibă curajul de a se apropia de Casa Domnului, căci numai El poate schimba tot răul în bine.

Fata mergea cu respiraţia întretăiată. Din când în când se oprea şi ofta. Ca pe un drum al Golgotei proprii a înaintat pas cu pas ajungând la uşa bisericii. Alexandru a deschis uşa, iar ea a tresărit. S-a dat un pas în spate. Biserica era goală. Era linişte. Parcă timpul îi gonise pe toţi aşteptând-o doar pe ea. Uşa deschisă a bisericii dădea impresia braţelor deschise ale lui Dumnezeu. Samirei i-au dat lacrimile.

  -Nu intru Alexandru. Sunt urâtă. Urâtă şi în interior şi în exterior, a şoptit ştergându-şi lacrimile.

Va urma

2 comentarii

Mari Ungureanu

A constientizat micimea ei!

A realizat ce mult conteaza biserica, lacas sfant si lacrimile, spala sufletul de greutate si mai frumos ca zapada se va albi…Felicitari din toata inima, prietena draga!

Lasă un răspuns