Întâlnirea cu mine – 49

 

  Fata a tresărit şi s-a desprins din braţele lui. Bărbatul, cu un gest de sfioşenie, a scos iconiţa din buzunarul de la piept. Era o iconiţă mică scorojită de timpul care trecuse peste ea, scorojită dar plină de Lumină.

  -Uite, Samira, aceasta este iconiţa. Poate şi din acest motiv ai dormit foarte bine , pentru că ţi-ai aşezat capul pe buzunarul în care era Mama noastră a tuturor. Liniştea pe care ai simţit-o sunt sigur venea din inima ei caldă.

Ea m-a învăţat de-a lungul timpului să iert, să uit, să nu judec pe nimeni şi foarte important să mă rog şi să mulţumesc. Am avut zile în care nu am mâncat absolut nimic. După două trei zile, găseam câte un colţ de pâine aruncat într-un coş de gunoi, îl scuturam, îmi potoleam foamea cu el , după care îi mulţumeam lui Dumnezeu, pentru că în sfârşit găseam ceva de mâncare. Apoi mă rugam pentru cel care aruncase acel colţ de pâine şi care îmi dăduse posibilitatea să mai trec peste încă o zi din drumul vieţii mele fără să mă sfârşesc de foame.

   Samira privea înmărmurită iconiţa cu Maica Domnului şi Pruncul. Cuvintele lui Alexandru îi atinseseră atât de mult sufletul încât simţea că prinde putere şi curaj să lupte cu răul din ea.

Va urma

1 comentariu

Mari Ungureanu

Uau,ce frumos

Lasă un răspuns