Întâlnirea cu mine – 45

 

Bărbatul i-a sărutat mâna zâmbind , a strâns farfuriile şi tacâmurile, le-a spălat, apoi s-a întors la Samira. A sărutat-o pe frunte şi i-a şoptit:

  -Vezi că se poate?

  Tânăra a aprobat cu un gest fără să spună vreun cuvânt. Ridicându-se de la masă s-a aşezat pe fotoliu şi l-a întrebat din priviri ce urmează.

  -Ce ai vrea să facem?

  -Nu ştiu Alexandru. Sunt total bulversată. Aş bea un suc… dulce.

  -Ştiu Samira, dar nu se poate. Dacă vrei îţi fac o limonadă.

  -Şi pui şi puţin zahăr?

  -Nu. Ştii bine că nu.

  Femeia a oftat şi n-a mai spus nimic. Alexandru i-a făcut o limonadă fără zahăr şi i-a dat-o.

  -Mulţumesc, a îngăimat oarecum întristată. De ce faci tu toate astea pentru mine?

  Bărbatul a privit în pământ , privit pe fereastră, apoi s-a uitat la Samira. I-ar fi spus că o iubeşte, dar ştia că nu-l va crede. Ar fi vrut să fabrice un alt răspuns. După un timp însă a mers lângă ea, a prins-o de mână şi a întrebat-o:

  -Tu de ce crezi?

  -Nu ştiu ce să spun.

  Femeia l-a prins şi ea de mână şi l-a strâns cu putere. Și-ar fi dorit să-i spună că o iubeşte, dar tot odată şi ea era convinsă că dacă îi va spune nu îl va crede. În sufletul ei se ducea o luptă. Pe de o parte credea că face totul din interes  pentru că nu are unde locui, pe de altă parte parcă simţea că ar fi ceva mai mult.

Va urma

Lasă un răspuns