Întâlnirea cu mine – 43

  -Vrei să merg să pregătesc ceva de mâncare?

  -Da, a răspuns abia şoptind.

  -Voi ieşi puţin să dau dulciurile unor copii, apoi mă voi ocupa de micul dejun.

  Samira a aprobat din cap. Bărbatul a ieşit la poartă şi a oferit dulciurile copilului unor vecini, apoi a pregătit un mic dejun format din roşii, castraveţi, câteva frunze de salată, măsline şi o felie de brânză. A aşezat masa, apoi a invitat-o pe Samira. Tânăra când a văzut ce e pe farfurie a rămas în picioare lângă scaun.

  -Hai Samira, aşează-te!

  -Nu cred că pot să mănânc aşa ceva, dă-mi măcar o felie de pâine!

  -Nu Samira. Hai să mâncăm ce am pregătit! Te rog mult!

  Samira s-a aşezat pe scaun cu lacrimi în ochi. Cu greu a mâncat o feliuţă de roşie, una de castravete şi o măslină.

  -Nu pot Alexandru. Nu pot să mănânc aşa ceva. Te rog să înţelegi! Hai să o luăm treptat! Nu pot să trec dintr-o dată la un aşa regim.

  -Samira ai spus că vrei să faci o schimbare. Şi dacă vrei trebuie să tai totul din rădăcină, nu doar câte o crenguţă. Eu voi fi oglinda ta. Ai mâncat o feliuţă de roşie , una de castravete şi o măslină, atât voi mânca şi eu.

  -Dar tu eşti deja foarte slab. Ar trebui să mănânci mai mult.

  -Nu contează. Voi face exact ceea ce vei face şi tu.

  Samira tremurând de neputinţă şi de zbucium, a mai mâncat o felie de castravete. Acelaşi lucru a făcut şi Alexandru. Văzând că el este chiar oglinda ei, a aşezat furculiţa pe farfurie şi a început să plângă.

  -Alexandru tu înţelegi că nu pot? Nu pot. Te rog să mănânci!

  Bărbatul a aşezat şi el furculiţa pe farfurie şi a prins-o de mână.

  -Nu-i nimic Samira. Dacă nu poţi mânca acum, mâncăm mai târziu.

Va urma