Întâlnirea cu mine – 41

 

  -Cum poţi să fii atât de bun? Tu care nu ai primit nicio mângâiere de niciunde? Sunt o ticăloasă Alexandru. Eu te-am primit pentru că aveam de gând să te fac  slugă, iar tu ai interpretat că sunt un om bun. De unde ai atâta bunătate ? De unde?

  -De la cel care m-a creat, de la cel care mi-a purtat de grijă,  şi nu m-a abandonat niciodată.

  -Şi eu de ce am pierdut ceea ce tu ai şi probabil am avut şi eu? Situaţia ta a fost mult mai dramatică decât situaţia mea şi tu totuşi ai rămas un om bun.

  -Este vorba de alegere Samira, dar acum nici nu mai contează, important este că tu vrei să te schimbi în bine.

  -Vreau, vreau Alexandru, a spus strângându-l în braţe şi aşezându-şi capul pe umărul lui.

Au tăcut amândoi şi după un timp în care au stat doar îmbrăţişaţi , Samira s-a desprins încet din braţele lui şi fără să spună niciun cuvânt şi-a aşezat capul pe pernă. Era obosită de viaţă. Obosită de ea… Alexandru a sărutat-o pe frunte şi s-a retras în dormitorul lui. Urma o nouă zi dintr-o nouă stare. Prima zi a schimbării. Prima zi a luptei.

Va urma

1 comentariu

Mariana Ungureanu

doamne ce frumos e sa ti doresti si sa vrei schimbarea!!!

Lasă un răspuns