Întâlnirea cu mine – 40

 

  Bărbatului i-au dat lacrimile. Simţea zbuciumul ei, simţea cum se luptă cu stările ca şi cu niște fiare nemiloase.

  -Iartă-mă şi tu Samira! Iartă-mă , căci sigur şi eu ţi-am greşit cu ceva.

  -Tu nu mi-ai greşit cu nimic, ba mai mult ai îndurat toată indiferenţa mea şi nu numai. De ce ai făcut asta Alexandru? De ce ai rămas lângă mine?

  -Pentru că sunt convins că tu eşti un om bun Samira. Un om bun care, poate din indiferenţa altora, s-a transformat într-un om rău. Tu mi-ai oferit ceea ce ai primit. Indiferenţă ai primit, indiferenţă mi-ai dat. Şi cu toate acestea m-ai acceptat în casă, deşi sunt un străin pentru tine. Puteam să-ţi fac orice. Puteam să te batjocoresc, să-ţi fur bani şi lucruri din casă sau poate chiar să te omor. Sunt un om al străzii despre care n-ai ştiut nimic și cu toate acestea m-ai primit în casă şi m-ai adăpostit sub acelaşi acoperiş cu tine. Asta înseamnă că tu, la origine, eşti un om bun.

  Adâncul Samirei s-a cutremurat. Gândul că l-a primit în casă ca pe o slugă, iar el a interpretat acel gest ca pe un lucru bun, a făcut-o să se simtă mică în faţa bărbatului a cărui casă, până nu de mult a fost strada. Ruşinată în faţa conştiinţei ei, care se trezise în urma întâlnirii cu ea din vis, l-a îmbrăţişat pe Alexandru.

 

Va urma

1 comentariu

Mariana Ungureanu

minunat!

Lasă un răspuns