Întâlnirea cu mine – 35

 

Fata s-a aşezat din nou pe pat mai neliniştită decât era.

 -Iartă-mă Samira! Am crezut că te ajut facând semnul Sfintei Cruci.

 -Taaaci! Sa nu mai aud de-astea!

 -Bine Samira, tac. Odihneşte-te!

  Tânăra a încercat să se liniştească, dar nu putea. De agitată ce era mişca ba mâinile, ba picioarele, ba se întorcea pe stânga, ba pe dreapta.

  Alexandru văzând că este foarte neliniştită s-a ridicat de lângă ea.

  -Samira vrei să plec? a întrebat-o cu milă.

  -Da. Pleacă, a zis apăsat.

  Bărbatul s-a retras în dormitorul mic fără să mai spună vreun cuvânt. Samira a rămas singură şi din ce în ce mai neliniştită.

Gânduri, tot felul de gânduri , amintiri, tot felul de amintiri îi chinuiau mintea. Începuse să realizeze starea jalnică în care se afla, atât fizic cât si spiritual. După un timp de zbucium a adormit plângând.

  Alexandru neliniştit şi el din cauza stării pe care o avea Samira, a ieşit încet din casă. Ridicând privirea spre cer a strigat în gând din adâncul sufletului: “Doamne ai milă de ea! “ S-a prăbuşit în genunchi şi a început să se roage pentru femeia care îi dăduse posibilitatea, după atâta timp, să facă o baie fierbinte, să mănânce la o masă şi să doarmă într-un pat curat.

Va urma

Lasă un răspuns