Întâlnirea cu mine – 26

 

-Pot să mănânc pâinea asta şi un măr?

-Doar o felie de pâine. Îţi ajunge.

Bărbatul a luat felia de pâine şi s-a aşezat pe scaun. A mâncat-o încet ca şi cum ar fi vrut să nu se termine atât de foame îi era. Samira mânca grăbită ciocolata bucată cu bucată. Fără să-şi dea seama, în singurătatea pe care o trăia, îl invitase pe duhul întunericului care pusese stăpânire pe mintea şi pe sufletul ei transformând-o într-un om tot mai rău, tot mai nemilos, tot mai egoist. Nu mai era nevoie să-i simtă prezenţa pentru că o acaparase deja cu totul, îi manipula mintea după bunul lui plac.

Alexandru a terminat de mâncat felia uscată de pâine şi a întins mâna să mai ia alta. De foame uitase că Samira i-a spus să mănânce doar o felie de pâine.

-Bă, am spus o felie! După ce că te primesc în casa mea acum încerci să te faci şi stăpân?

-Măăă… ierţi… iertaţi… a zis trăgând mâna… dacă pot să vă ajut…

-Bă ţi-am zis să-mi vorbești la per tu? Ce mă enervezi cu prefăcătoria asta!

-Bine, vorbeam aşa din respect.

-Lasă respectul! Ia hârtia asta şi arunc-o!    

Între timp Samira terminase ciocolata. Tânărul luând ambalajul gol, a simţit mirosul îmbietor de ciocolată. Ar fi dat orice numai să guste un colţişor din ceea ce pentru el reprezenta o delicatesă.

Va urma

 

Lasă un răspuns