Întâlnirea cu mine – 22

 

-Ai tot ce-ţi trebuie Samira şi ai libertatea să faci ce vrei. Bogăţia îţi oferă totul, îţi deschide toate porţile.

Samira uitându-se în stânga, în dreapta, în faţă, în spate, nu a văzut nimic. Îngândurată şi ameţită s-a aşezat pe patul ei pe care-l simţea deja instrument de tortură. Prezenţa duhului nu o slăbea deloc. De la o clipă la alta simţea cum în sufletul ei se făceau multe transformări şi nu în bine, ba dimpotrivă în rău. Duhul respectiv nu o mai înspăimânta, îi dădea mai de grabă un fel de siguranţă bolnăvicioasă. Ar fi vrut chiar să-l vadă, să vadă cum arată, să ştie cine este. A privit în zona în care îl simţea şi l-a întrebat în şoaptă:

-Totuşi, cine eşti?

-Prietenul tău, i-a răspuns cu o voce răguşită, singurul tău prieten.

A simţit cum duhul se apropie de ea şi un val de gheaţă a cuprins-o din creştet până în vârful picioarelor localizându-se în inimă. A simţit un frig cumplit, o răceală pe care nu o mai simţise niciodată până atunci. A început să tremure, nu de frică, nu de frig, ci din cauza unei stări pe care nu o avusese niciodată. Într-un târziu a adormit fiindu-i frig, dar un frig altfel.

În zorii zilei tânărul s-a trezit. În semn de recunoştinţă a mers în curte şi a făcut puţină ordine strângând frunzele.

-Băăă… ce tot fâşâi cu noaptea-n cap… a strigat Samira auzind că tânărul mătura prin curte.

Alexandru s-a apropiat de fereastră.

-Mă iertați domnişoară, am vrut să strâng frunzele de prin curte.

-Lasă-le-n mă-sa de frunze, le-oi strânge mai târziu, acum vreau să dorm.

-Mă iertaţi, aşa am să fac, a spus şi lăsând  mătura lângă zidul casei, a mers în grădină şi s-a aşezat în leagăn.

Va urma

 

Lasă un răspuns