Întâlnirea cu mine – 20

 

Bărbatul a mers la bucătărie. S-a întors cu mătura şi cu făraşul pentru a strânge cioburile. A adunat cu grijă totul, a pus cioburile la gunoi, iar mătura şi făraşul la locul lor. Când s-a întors, Samira privea într-un punct fix.

-Doamnă, domnişoară, pot să plec?

-Nu. Cum te cheamă?

-Alexandru…

-Pe dumneavoastră?

-Nu ştiu mă că sunt prea beată. Zi-mi cum oi vrea sau cum te inspiră grăsimea mea sau poţi să-mi spui prinţesa. Aşa îmi spunea primul meu iubit.

Samirei i-au dat lacrimile. Atinsese un subiect sensibil care, chiar şi sub influenţa alcoolului fiind, o răscolea peste fire.

-Domnişoară, trebuie să plec, e deja târziu. Un gând viclean i-a trecut Samirei prin minte: ,,eşti bogată, poţi să-l ţii de slugă”. Samira l-a privit scurt, după care i-a zis:

-Vrei să rămâi?

-Unde să rămân? a întrebat uimit.

-Aici..

-Aici cu dumneavoastră?

-Da. Am mai multe camere. Poţi să dormi într-una dintre ele.

Tânărul  nu ştia ce să creadă. A privit în jur şi bulversat a zis:

-Da, bine. Rămân… pentru că..

-Pentru că ce? a întrebat Samira..

-Pentru că oricum nu am unde să mă duc.

Samirei i-a răsărit un zâmbet în colţul gurii: ,,aha, eşti sluga perfectă’’, după care s-a aşternut tăcerea între ei. Tânăra închidea ochii. Voia să aţipească. Îi deschidea din nou, îl mai privea puţin. El rămăsese nemișcat lângă uşă.

Va urma

 

Lasă un răspuns