Întâlnirea cu mine – 19

 

În această carte vedem cât de jos poate ajunge un om, dar și cum se poate ridica… Așa că înarmați-vă cu răbdare. Pt finalul pe care îl va avea cartea, merită!

-Băăă, aici stau… Stai că nu ştiu unde e cheia. A încercat să caute prin buzunare, dar nici măcar buzunarele nu le nimerea.

-Îmi daţi voie? a întrebat tânărul timid.

-Da mă, ia vezi, unde mă-sa or fi şi cheile alea?

Bărbatul a căutat timid prin buzunare, dar nu a găsit nimic. Din instinct a apăsat pe clanță să vadă dacă poarta este încuiată. Nu era.

-Probabil că sunt cheile în casă. Aţi uitat poarta descuiată!

-Dacă tot m-ai adus până aici, du-mă şi în casă!

Tânărul a intrat, a mers până la uşă. Uşa era bineînţeles tot descuiată, a deschis uşa şi a vrut să se retragă.

-Unde te duci mă?

-De unde am venit. V-am adus până acasă şi mă retrag.

-Intră! i-a zis poruncitor.

-Sunt murdar, doamnă, domnişoară.

-N-are nimic.

Bărbatul a păşit dincolo de prag. Casa în care intrase era curată şi cochetă. Atmosfera era plăcută cu excepţia paharului spart lângă fotoliu. S-a uitat la hainele lui zdrenţuite şi murdare, apoi la hainele Samirei. Tânăra se aşezase deja pe fotoliu. Bărbatul s-a uitat în jur ,,eu nu am casă, sunt murdar nu am nimic şi sunt un nefericit… ea are casă, are haine curate, după cum se vede o situaţie financiară bună, dar tot nefericită este”, şi-a zis în gând. Rămas lângă uşă privea îngândurat. O milă teribilă i-a cuprins sufletul. Milă pentru el, milă pentru ea. Samira a întins piciorul ei gros şi era cât pe ce să-l pună pe cioburile paharului.

-Nuuu, a strigat tânărul! Doamnă, domnişoară, vă tăiaţi! S-a apropiat de ea şi i-a mutat piciorul câţiva centimetrii mai încolo.

-Permiteţi-mi să strâng cioburile?

– Ăăă.. Samira a făcut un gest cu mâna vrând să spună ceva. După un timp l-a îndemnat: Ia mătura, e pe acolo prin bucătărie.

Va urma

 

1 comentariu

Mariana Ungureanu

curioasa!!!

Lasă un răspuns