Întâlnirea cu mine – 14

În această carte vedem cât de jos poate ajunge un om, dar și cum se poate ridica… Așa că înarmați-vă cu răbdare. Pt finalul pe care îl va avea cartea merită! 

-Ştiu că ceea ce ţi-am lăsat aici nu poate răscumpăra timpul pe care l-aş fi putut petrece lângă tine, dar măcar atât Samira să fac. Poate banii ăştia te vor ajuta cumva.

Fata s-a ridicat în picioare. A privit-o tăios.

-Semnezi? a întrebat-o bătrâna.

-Da, a răspuns fără ezitare. Chiar acum voi merge să intru în posesia a tot ce mi-aţi lăsat şi mă întorc.

A ieşit furioasă. Pe stradă a întâlnit un taxi ca şi cum ar fi aştepta-o. La primul notariat întâlnit în cale, a legalizat totul şi s-a întors la bătrână.

-Gata, i-a spus intrând.

Bătrâna a început să plângă.

-Mulţumesc Samira. Mi-ai mai uşurat puţin sufletul, mulţumesc că ai acceptat asta.

Samira a rămas în picioare lângă uşă, a privit-o şi i-a zis:

-Fă-ţi bagajul! De mâine te muţi la azil.

Bătrâna a înmărmurit. I s-a părut că nu aude bine.

-Unde? a întrebat speriată.

-La azil, i-a zis apăsat.

-Ţie, vouă, v-a păsat vreodată de mine, de ce am nevoie, mi-aţi oferit ceva, v-a interesat ce simt, ce gândesc, ce aş vrea? Nu. Niciodată! De mult aştept momentul să mă răzbun şi iată că acesta este.

Samira a luat telefonul nervoasă şi faţă de bătrână care încremenise pur şi simplu a intrat pe internet şi a căutat un loc la un azil de bătrâni. Cu o satisfacţie diabolică a sunat spunând că nu se mai poate ocupa de bunica ei, că plăteşte oricât, dar să vină să o ia pentru că este greu de transportat.

Va urma

Lasă un răspuns