Întâlnirea cu mine – 106

 

Zilele treceau, săptămânile la fel, lunile la fel. Fericiţii părinţi, tresăreau de bucurie, la fiecare gângurit al fetiţei, iar emoţiile au depăşit de mult, orice limite, atunci când Victoria a spus, pentru prima dată: „tata”. 
-Alex, ai auzit? Fetiţa noastră a spus „tata”!
„Ta-ta”, – a repetat fetiţa, întinzând mânuţele către Alexandru. Bărbatul a luat-o în braţe şi, cu lacrimi în ochii i-a sărutat mânuţele. Ea a început să se joace, să râdă,să-l strângă cu mânuţele ei mici pe tatăl ei, când de mâini, când de faţă. În joaca ei, ca într-o explozie de bucurie a rostit: „ma-ma… mama”. 
-Bravo, Victoria! Bravo, fetița mea! – a zis Alex. 
Samira a început să plângă de fericire: 
-Nu mi-am închipuit, ca voi auzi vreodată, adresat mie, acest miraculous cuvânt: „mama”… 
Fetiţa, trecea din braţele tatălui, în braţele mamei şi invers, ca într-un joc desăvârşit al fericirii…

Lasă un răspuns