În spatele gravelor acuzații se afla duhovnicul meu – IPS Teodosie

 

Acesta este momentul în care, deși, de regulă scriu foarte repede, nu mai nimeresc nici literele pe tastatură. Am ajuns la această mărturisire publică, după mai multe încercări de a-l face pe IPS Teodosie, să înțeleagă faptul că, ceea ce face este foarte grav. Toate încercările au fost eșuate. În urma acestei postrări, poate cineva, dacă nu bine întenționat, măcar foarte interesant, îl va opri.

De foarte mult timp se urmărește provocarea unei confruntări publice între mine și deja fostul meu duhovnic (primul și ultimul). Luni de-a rândul am fost ademenită, amenințată, provocată, hărțuită, mi s-au pus la dispoziție probe, au încercat să mă convingă de faptul că eu, cea care l-am prezentat ca pe un sfânt, tot eu trebuie să spun lumii cum este de fapt în acest moment. L-am informat de fiecare dată, i-am citit mesajele, i-am arătat tot ce se putea arăta și în loc să conștientizeze faptul că, se dorește prin orice mijloc (pe bună dreptate sau nu) înlocuirea Înaltpreasfinției Sale, s-a întors împotriva mea.

Am luptat singură într-un război care nu era al meu, nu am cedat în fața niciunei presiuni, pt că nu-mi încalc principiile și nu uit binele făcut. Mi-am propus să merg alături de duhovnicul meu până la capăt, indiferent dacă va greși sau nu. Dacă l-aș fi abandonat dintr-un motiv, oricare ar fi fost el, m-aș fi simțit o trădătoare, ar fi fost ca și cum l-aș fi abandonat și trădat pe tata. Acum însă s-a ajuns mult prea departe.

În postarea trecută, v-am spus că am fost informată cu o săptămână înainte, de ce avea să urmeze. Acum văzând că s-a întâmplat întocmai, îmi dau seama că Dumnezeu mă iubește foarte mult. Dacă nu mi-ar fi spus persoana respectivă și m-aș fi trezit în fața faptului împlinit, aș fi avut un șoc, probabil aproape imposibil de trecut.

Înaltpreasfințite, fostul meu duhovnic, cel pe care l-am considerat EROUL MEU, ce șarpe v-a mușcat de inimă, de ați putut să faceți câte ați făcut la adresa mea? Cum ați putut să dictați celui care a făcut pagina aceea aberantă de fb, acele cuvinte: impostoare, șantajistă, mincinoasă, fomistă, fată bătrână, escroacă, stăpânită de diavol, monstru, vai cum arată, nesimțită, vei ajunge acolo unde ți-e locul, etc? Cum Înaltpreasfințite, ați putut să faceți așa ceva? Cum din aceeași inimă care îndeamnă la iertare și la iubire la vedere, în ascuns au ieșit astfel de cuvinte? În ce cotlon obscur al sufletului dvs le-ați ținut ascunse timp de mai bine de 20 de ani?

V-am fost la picioare, la propriu și la figurat, am făcut mereu așa cum ați spus, numai să vă fie bine, să vă simțiți în siguranță… cum ați putut să vă urcați cu picioarele pe sufletul meu în așa hal?

Ba mai mult decât atât, mi-ați făcut adresa publică, împotriva voinței mele, știind clar, că asta e infracțiune. Și cum Înaltpreasfințite, cum ați putut să vă cufundați sufletul într-un așa iad, să spuneți că am luat casa pe șantaj? Știți foarte bine, că în urmă cu doi ani, v-am spus că am mai mult de jumătate din sumă și că aș mai avea nevoie de un împrumut. ÎMPRUMUT, nu gratis. Ați spus că nu aveți cum să mă ajutați și chiar v-am crezut. Nu m-am supărat, nu am luat-o ca refuz sau rea intenție, ca drept dovadă, la un an după discuția respectivă, am scris cartea, fără să-mi cereți și fără să mă plătiți.

Ați făcut, ce ați făcut… nu suportă hârtia și nici nu vreau să spun, ca să procurați o ”minunată fotografie” pt a ”demonstra” lumii că sunt ”urâtă”. Dacă nu ați știut, vă spun eu acum că, și urâții sunt făpturile Lui Dumnezeu și în fața Lui sunt la fel de egali ca cei frumoșii ca dvs. Cum de mai bine de 20 de ani nu m-ați văzut ”vai cum arăt” și m-ați văzut acum?

Știu că nu vă veți opri aici, știu că ”sfătuitorii dvs de taină și de încredere” vă vor spune să nu închideți pagina de fb pt a părea vinovat, să dați un drept la replică, un comunicat prin care să spuneți că nu aveți nicio legătură cu pagina respectivă de fb. De mai bine de un an, cineva ”de încredere” de lângă dvs, abia așteptă să-i dați verde să „dezmintă” ceva care să aibă legătură cu numele meu. În curând vă voi trimite și dovada, căci poate ați uitat.

Nu realizați că indivizii vor să vă creeze un război cu mine, pt ca mai apoi să vă lase impresia că vă apără? Ei știu destul de bine, că odată pornit bolovanul la vale nu se mai oprește. Primul pas l-ați făcut deja – pagina de fb, pe punctul doi în scenariu, este comunicatul. De ce? Pt a mă provoca să ies cu dovezi. Ăla care ”v-a ajutat” să faceți pagina de fb, nu v-a atras atenția că vă expuneți și că-mi dați dovada clară că dvs sunteți în spatele acelei mizerii, folosind cuvinte scoase din context din mesajele pe care vi le-am dat și pe care le pot posta oricând. Vă dau un exemplu: în postările mizerabile, apare la un moment dat (vezi imaginile) ”nu mai pot trăi în minciună.” Sms-ul pe care vi l-am dat, suna așa: ”Dacă vă comportați așa cu mine, mă faceți să mă simt o mincinoasă în fața lumii, pe de o parte pt că am scris cartea, care acum nu mai are legătură cu realitatea și pe de alta, că sunt obligată să spun cât de minunat sunteți, celor care mă felicită pt un așa duhovnic. Nu faceți din mine o mincinoasă, pt că eu nu pot trăi în minciună.”  

Un alt exemplu, grav, foarte grav, este că, scoase tot din context, evident, ați folosit relatări pe care vi le-am spus în cadrul spovedaniei.

Oricât ați încerca să ”dezmințiți” în fața lumii, tot în fața lumii vă pot demonstra că adevărul este cel pe care îl spun eu. Pt mine, sincer, asta trece în plan secund. Ceea ce mă liniștește cel mai mult, este faptul că, Dumnezeu știe adevărul și acolo se închide cercul. Nu mai aveți cum și cu ce să ”dezmințiți”. Nu mai aveți purtător de cuvânt, nu mai aveți ”sfătuitori de taină și de încredere”, veți fi dvs în fața Lui Dumnezeu și în fața faptelor dvs.

Deși am multe de spus și aș putea demonta punct cu punct gravele acuzații, mă opresc deocamdată aici. Și când spun deocamdată, mă refer doar la faptul că mai am ceva să vă spun, nu că voi ieși cu dovezi. Chiar dacă nu vă pare rău pt ceea ce ați făcut, chiar dacă sunteți plin de ură la adresa mea, gratuit, eu vă spun că v-am iertat, nu din datorie, ci din iubire.

Am de pus o întrebare totuși. Ați încheiat ”apoteotic”: ”vei ajunge acolo unde îți este locul”. Unde mi-e locul? Credeam că locul meu este în inima dvs, așa cum un fiu duhovnicesc, ar trebui să aibă loc în inima părintelui său spiritual.

Încă sunt uluită și nu înțeleg cum cel care L-a născut pe Hristos în inima mea, s-a transformat în Irod, cel care vrea să-L ucidă. Asta nu veți reuși. Ați reușit însă altceva. Dvs, care m-ați făcut să am încredere în taina spovedaniei, tot dvs, m-ați determinat să nu mă mai spovedesc. Adevărat ce scrie în cartea ”Pasărea Spin”: ”dezlegarea vine de la Dumnezeu, dar urechile care aud, sunt ale omului”.

În postarea următoare, am să-i adresez câteva cuvinte și celui care ”v-a ajutat” să faceți pagina aceea de fb aberantă și sub demnitatea unui slujitor al Domnului. 

Pe dvs vă asigur că, indiferent la ce veți mai recurge, indiferent ce veți face și ce veți spune, nu vă voi mai răspunde. Nu voi ieși cu probe pt a mă apăra. Cine mă cunoaște, mă simte, știu că nu va crede nimic din ceea ce aveți de gând să inventați, în rest, fiecare crede ce vrea. Important e că, eu știu cine sunt, cum sunt înaintea Lui Dumnezeu, știu că am de înmulțit darurile pe care le-a pus în mine, știu care mi-e drumul.

Vă doresc să fiți liniștit, să vă regăsiți și dacă vreodată veți avea nevoie de cel mai loial om din viața dvs, după cum ați spus față de câteva persoane odată cu apariția cărții, pt dvs, sunt aici.  

V-am spus și vă repet, v-am iertat, nu din datorie, ci din iubire.

Acuzații foarte grave la adresa mea din partea cui nu mă așteptam

https://lumeasperantelor.ro/categorie/ips-teodosie-relatari/

 

 

1 comentariu

Cata demnitate,grație si frumusețe aveti doamna scumpa!!!sa nu raspundeti raului cu rau,sa nu răniți ce „A nascut pe Hristos în inima mea”!!! Felicitări!!! Intr adevăr șocant!!! Un om ca dv ii rar!!! Nu m am asteptat din partea dansului la asa ceva!!!!

Lasă un răspuns