Îmi aud amintirile…

Plouă, bate vântul… E linişte, atâta linişte încât prin cântecul suav al ploii îmi aud amintirile… Amintirile frumoase care mă învăluie cu multă căldură… E o stare de bine, o stare de rugăciune, de înălţare, de bucurie… atâta bucurie încât aş presăra-o prin lume odată cu ploaia… să cadă peste tot pământul bucuria… sa cada puritatea… să cadă ca o sămânţă care creşte, tot creşte, care înfloreşte… să fie Pământul Grădina Edenului… iar noi fraţi ai bucuriei divine…
… E linişte, atâta linişte încât prin cântecul suav al ploii îmi aud amintirile…

Lasă un răspuns