Ierni de poveste

-Doamne, ce frumos ninge!!! a spus în timp ce ne dădea binecuvântare. În noaptea asta îmi vine să dorm afară.

-Dormiți, poate nu vă mai găsim, am zis zâmbind.

În bucuria duhovnicului meu am văzut copilul de altădată care la prima ninsoare din an se îmbrăca bine și ieșea afară ca și cum ar fi vrut să întâmpine iarna ca pe o ființă care venise în vizită. Alerga pe dealul din spatele casei și privea încântat cum mireasa albă își cobora voalul peste munte. Erau prea frumoase iernile copilăriei și prea frumoasă era amintirea lor. Sania, bătaia cu bulgări, omul de zăpadă, pe toate le experimentase în jocurile sale de copil crescut printre munți.

… … … 

-Cred că o să ne transformăm în oameni de zăpadă, care merg pe și prin zăpadă… dar vorba Preasfinției voastre poate dormim afară, am zis zâmbind.

-Apoi da, la câtă frumusețe este parcă așa mă îndeamnă, să dorm afară, a adăugat duhovnicul meu.

Chiar afară n-am dormit, dar ne-am plimbat până târziu scriind încă o pagină în povestea iernilor de poveste. Simpla prezență a duhovnicului meu crea și creează stări înalte care adaugă sufletului strălucire și vieții frumusețe. Un om care face parte din povestea cerului scrie povești de cer pe pământ.

Fragment din

Lasă un răspuns