Homosexualitatea – boala neiubirii

 

 

Mi-am propus demult să scriu despre acest subiect, pe larg, dar nu mi-a permis timpul. Nici acum nu-mi permite, mai ales pt faptul că pregătesc pt tipar cartea ”Întâlnirea cu mine”. În condițiile în care se apropie referendumul, aș vrea să fac măcar câteva precizări.

În cercul meu de prieteni am și câțiva homosexuali asumați (pe cei habotnici îi rog să nu-mi sară în cap) 🙂 . Din discuția cu ei și cu prietenii prietenilor lor am ajuns la câteva concluzii:

homosexualitatea este boala neiubirii;

-homosexualitatea își are rădăcina în copilărie;

-lipsa comunicării și a iubirii dintre tată și fiu (mamă și fată), în timp, se transformă în nevoia acută de a suplini golul din copilărie. Numai că, în adolescență, acea nevoie firească se pervertește, amestecându-se cu dorințele trupești;

-lipsa unei prezențe masculine, la băieți, în copilărie, face să se dezvolte în ei partea feminină, percepând bărbații ca pe sexul opus;

-abandonați emoțional de tată sunt atrași de bărbați, pt că sunt atrași de lumea lor pe care nu au avut unde să o descopere în copilărie;

-în ei se duce o luptă acerbă. Au chip de bărbați și trăiri de femeie.

-mulți dintre homosexualii neasumați, simt nevoia să doarmă cu un bărbat, chiar neavând o relație cu el, pt că acel bărbat (tânăr), îi dă senzația iluzorie că îl apără, că îl protejează.

Prietenii mei, homosexualii care și-au recunoscut această înclinație chinuitoare, ca oameni, sunt niște oameni minunați. Răbdători, sensibili, sufletiști, săritori. Cei din grupul meu de prieteni, nu merg la paradă, nu se țin de mână pe stradă, nu se sărută și nu doresc să se cunune în vreun fel. Își poartă în tăcere povara, stigmatizați de două ori: o dată de trăirile lor și o dată de societate.

Poate va urma

2 comentarii

In asentiment.💛

un articol minunat

Lasă un răspuns