Frământări…

[…] ”Cu fiecare privire îndreptată către frumoasa tânără din fața lui, cu fiecare cuvânt rostit de ea, din atracția pe care o simțise, începuse să se nască iubirea… Într-un gest de adorație, i-a sărutat mâna gingașă și ochii i s-au umplut de lacrimi. Fata a zâmbit și și-a retras mâna din mâinile tânărului. Atingerea buzelor sale îi răscolise toată ființa. În sfârșit… era femeie, cum a simțit dintotdeauna că e, iar atracția ei față de un bărbat i se părea mai firească decât oricând.

-Serena, frumoasă zeiță, n-am crezut în dragoste la prima vedere, dar… ai apărut tu, să-mi dai peste cap și credințele și viața și tot. Spune-mi despre tine! Spune-mi că ești reală! Spune-mi de unde vii! Spune-mi!, a îndemnat-o tânărul.

I-a spus că s-a mutat de curând în București, că e studentă în anul I la Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, departamentul Pictură, că încearcă să se acomodeze cu noul oraș, că adoră locurile retrase unde să poată picta sau medita și cam atât. Nu a spus nimic despre noua ei viață, în trup de femeie, despre tranziție… Avea de gând să-i povestească, dar a considerat că e mult prea devreme.

Alberto i-a spus și el că e student la Universitatea Politehnică, Facultatea de Științe Aplicate, că-i plac drumețiile, petrecerile, muzica bună. I-a mai spus că e un familist convins, că-și dorește să-și întemeieze cât mai repede o familie, că vrea să fie tatăl a cel puțin trei copii și că visează ca ea să fie mama copiilor lui.

Serena a tresărit. Știa că nu putea fi niciodată mamă biologică, știa că nu i-ar fi putut împlini acest vis, și că ar fi corect – și față de el și față de ea – să-i spună că e o fată transgender. „Trebuie să-i spun. La următoarea întâlnire o voi face. Când va afla, s-ar putea să nu vrea să mai știe de mine, dar… mai bine să-i spun decât să ne clădim o relație pe  minciună”, și-a zis încercând un zâmbet crispat.

-De ce zâmbești, frumoasă prințesă?, a întrebat-o căutându-i privirea. 

-Pentru că abia ne-am cunoscut și te gândești atât de departe.

-Tu ai stârnit în mine astfel de gânduri. Tu, ființă venită din altă lume…

Au mai vorbit puțin, apoi au făcut schimb de numere de telefon și i-a cerut permisiunea să o însoțească până acasă.

În drum spre locuința ei, Alberto mergea privind-o mai mult pe Serena decât aleea pe care pășea. Razele soarelui se jucau în părul ei șaten, făcându-l să pară o cascadă de castane coapte din care se răspândeau, tot mai mult, miresmele iubirii. Lumina revărsată din soarele puternic îi făcea ochii verzi și mai verzi, de parcă tot smaraldul din lume se adunase în privirea ei. Ar fi răpit-o și s-ar fi mutat cu ea pe o insulă pustie, pe care să-i poată contura o lume de poveste, – lumea iubirii nesfârșite.

-Alberto, am ajuns, i-a spus ea la un moment dat. În blocul acesta locuiesc. Mulțumesc pentru amabilitatea de a mă însoți!

-Și eu mulțumesc pentru că mi-ai permis să fac asta, a zis privind-o din ce în ce mai îndrăgostit.” […]

Fragment din romanul „În trup străin”.

                                               ***

Articol susținut de http://www.tratamentenaturiste.ro

                                              ***

https://terapeuti.ro/terapeut-cabinet/nicu-ghergu-masaj-reflexoterapie-terapii-complementare-bucuresti/ 

                                             ***

Nicu Ghergu

                                            ***  

https://www.youtube.com/c/NiculaeGhergu 

 

Prima iubire

Lasă un răspuns