”Fostul duhovnic ce l-ati avut sufera de aceasta tulburare”

Părintele meu, am ales să fac această scrisoare publică, din motivele menționate în postarea ”Astăzi Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciuni”, dar și pentru faptul că aș fi vrut să vă spun lucruri asemănătoare și altele mai… , dar dvs mi-ați blocat toate căile de acces. Mi-ați blocat nr de tel, nu ați mai acceptat să ne vedem, nu mi-ați spus motivul pt care ați întrerupt legătura cu mine.

După nopți și zile de zbucium, am înțeles multe lucruri pe care aș fi vrut să le discutăm. Știți că întotdeauna am fost sinceră cu dvs și așa voi fi.

Cei care citiți aceste rânduri, vă rog din suflet să nu-l judecați! Gândiți-vă că oricare dintre noi am fi putut fi în locul domniei sale.

Părintele meu, nu știu dacă sunteți conștient de faptul că nu e în regulă ce faceți, nu numai cu mine, ci și cu cei din jur. Pe toți cei care i-ați folosit, i-ați mătrășit. De curând l-ați caterisit pe pr Emil Cosmin Brăescu și știți bine la câte l-ați folosit. E suficient să dăm o căutare pe google.

Pe mine mă dor toate aceste lucruri, pt că știu că nu vor rămâne nepedepsite de Dumnezeu, chiar dacă sunteți arhiereu.

Cum veți citi și în scrisoarea pe care am primit-o, dacă nu veți îndrepta lucrurile, mă tem că veți avea o cădere foarte mare, și poate știți la ce mă refer.

Chiar dacă m-ați ajutat din interes, chiar dacă pt dvs  am fost o ”provizie”, pt mine nici nu mai contează, contează doar că m-ați apropiat de Dumnezeu. Și dacă mie, prin dvs, Dumnezeu mi-a dat o șansă să Îl cunosc, așa poate și dvs vă dă o șansă, prin mine, să aveți curajul să vă priviți în oglindă și să vă recunoașteți neputințele. De ce am spus ”prin mine”? Nu pt că aș fi vreo sfântă, nu pt că aș fi atotștiutoare, ci pt faptul că vă spun lucrurile din iubire, că am curajul să vi le spun și am tăria să vă iert.

Dacă prima dată când mi-ați blocat nr de tel, v-am căutat, pt că nu înțelesesem lucrurile, acum nu o voi mai face. Să  nu vă așteptați să plâng pe la porți și să vă țin calea, cum fac celelalte pe care ba le alungați, ba le chemați, ba le umiliți. Eu sunt o femeie demnă, iert din suflet, dar nu mă umilesc la nesfârșit.

Aștept încă răspunsul dvs la întrebarea: de ce ați rupt legătura cu mine fără nicio explicație, din moment ce nu v-am dat niciun motiv, ba dimpotrivă, mi-am pus sufletul pt dvs. Dacă Dumnezeu vă dă gândul cel bun, ușa casei mele și ușa inimii mele rămân deschise pt dvs.

Părintele meu, pt ceea ce ați fost, vă sărut mâna, pt ceea ce sunteți, mă rog în fiecare clipă.

Doamne ajuta, Mihaela! 

Nimic in viata nu este intamplator! V-am citit anul trecut cateva din cartile d-voastra, poate vreodata randuieste Dumnezeu si ne vedem si fata catre fata sa vorbim! Putere in continuare!

Ma numesc Amalia, sunt din Timisoara si am 29 de ani. Azi cautam una alta pe internet si am dat de blogul d-voastra „Lumea Sperantelor”. Citind cateva subiecte mi-am adus aminte de toate situatiile prin care am trecut cu fostul meu duhovnic de la o manastire din Moldova (il cunosc bine de 7 ani, dar doar 2 ani mi-a fost duhovnic – slava Domnului ca nu mai mult timp), sunt atat de multe de povestit incat ma simt ca intr-un labirint, dar as dori pentru moment sa va spun ca stiu exact prin ce treceti, dezamagirea profunda pe care o simtiti si multe alte sentimente.

Eu inca sunt in proces de vindecare sufleteasca si de asta nu pot sa spun acum mai multe, pentru ca nu as vrea sa rup iar cojile de pe rani, doar as vrea sa va spun ca unei persoane ce se afla in suferinta si ar vrea raspunsuri la niste situatii si comportamente ale preotiilor/arhiereilor, ce par ale diavolilor si nu ale oamenilor slujitori ai lui Dumnezeu. 

Sa cautati cand aveti timp despre „tulburarea de comportament tip narcisist”, sunt multe pe youtube dar in engleza… se numeste „narcissistic personality disorder”, despre aceasta boala psihica ce are si influente demonice sufera foarte multe persoane, din toate categoriile (ori preoti, ori parinti, ori soti, ori frati, ori prieteni etc.), veti gasi sute de mii de exemple cu situatii ce par ca sunt scrise de noi asa de asemanatoare sunt!

Tatal meu sufera de tulburare de comportament tip narcisist „overt” sau deschis, iar fostul meu duhovnic sufera de tulburare de comportament tip narcisist „covert” sau ascuns. Aceste lucruri le-am descoperit anul trecut cand am indraznit sa cer un sfat si o rugaciune unui parinte imbunatatit din Polonia, mi s-a spus sa caut despre aceasta tulburare de comportament si cautand mi s-a raspuns la toate intrebarile!

Si fostul duhovnic ce l-ati avut d-voastra si pr.Hrisostom, si fostul meu duhovnic si multi altii, sufera de aceasta tulburare ca sa-i spunem asa, dar sunt si multe influente demonice la mijloc. Sunt oameni din America ce au recunoscut ca sunt narcisisti dar nu se mai pot opri din comportamentul lor agresiv,unii pe fata altii pe ascuns, sunt studii pe acest caz de zeci de ani! Persoanele ce sunt folosite de narcisisti sunt pentru ei „provizii” / „supply” ce le hranesc lor mandria.

Acestor persoane ce se afla in jurul narcisistilor le storc energia, le distrug sufletul. Pentru ei nu conteaza ca li se ofera laude sau critici atata timp cat li se ofera ceva.

Este un cerc prin care trec aceste persoane folosite de narcisisti, in prima faza se afla „Love bombing” (bombardarea cu dragoste – falsa, dar asta se va vedea pe parcurs, pe moment pare ca este iubirea venita de la Dumnezeu asa pare de adevarata, curata), apoi vine „devalorizarea” celeilate persoane, apoi „alungarea sau renuntarea” ca si cum acea persoana ce ti-a fost alaturi, nu a existat in viata ta!. Se practica multa manipulare prin metoda „silent treatment” adica iti este blocata orice incercare de a vorbi cu ei, iti este blocat telefonul, poate disparea cu lunile orice fel de explicatie, ca apoi sa revina pentru si mai multa manipulare. Sunt extrem de multe de zis! 

Doar va rog din tot sufletul sa va documentati pe aceasta tema ca sa puteti ajuta si alti oameni sa descopere adevarul si raspunsuri la abuzurile ce li s-au facut ani de zile si inca li se fac anumitor oameni. Nu am facebook, instagram, blog sau altele, am doar e-mail, dar mi-as dori ca cineva din Romania sa atentioneze asupra acestor narcisisti.

Sunt o persoana ce am fost toata viata mea apropiata de Dumnezeu,si sunt in continuare, am fost si prin manastiri de maici de cateva ori in viata mea, am incercat cateva zile sa raman, dar m-am smintit de multe vazute, auzite pe acolo si am ramas cu vizitele pe la manastiri de monahi in periodele de post, pentru slujbe, pentru spovedit si impartasit. Sunt si multi preoti foarte induhovniciti/imbunatatiti (slava Domnului mai exista) sunt mai retrasi tocmai ca sa nu cada din cauza mandriei. 

Dupa toata trauma ce am suferit-o cu ultimul meu duhovnic (caci am fost traumatizata dupa abuzurile verbale, psihice, si usor fizice prin care am trecut), dar totusi nu am renuntat la a ma spovedi la preoti. Acum ma spovedesc la 3 preoti, un ieromonah si 2 preoti de mir din orasul meu…stiu toti 3 unul de altul….le-am povestit toate mizeriile prin care am trecut cu acel parinte narcisist, si am spus ca nu mai raman la un singur parinte duhovnic ca sa nu mai ma atasez de el si apoi sa-i permit sa se comporte cu mine groaznic si pe ascuns ca nu stia nimeni prin ce trec!

Am considerat ca tot iertand se va schimba, dar nu se schimba nimic in comportamentul lor, mai mult se manie asupra noastra ce suntem considerati ca proprietatea lor, sa ascultam orbeste de ei fara sa ne punem intrebari, ca si cum ei ar fi Dumnezeu pe pamant. 

Acum merg….imi spun pacatele la spovedanie…preotul respectiv imi da dezlegare si ma apropii de Sf.Impartasanie impacata cu inima mea ca desi as fi putut sa ma razbun pe acel parinte nu am facut-o pentru ca Hristos spune: ” a Mea este razbunarea” si pentru ca as fi continuat sa-i ofer din timpul meu, din inima mea unei persoane ce a ajuns sa o sune pana si pe mama mea si o mintea in legatura cu mine!

Il iubesc din inima ca pe aproapele meu si nu il urasc,il iubesc curat in continuare pe fostul meu duhovnic, ma rog pentru el, a avut si el traume in copilarie (i-a murit mama cand el avea 5 ani iar mama vitrega il batea crunt) La 18 ani a intrat in manastire, dar nu stiu daca a avut chemarea cu adevarat sau doar sa scape de acasa. Ii stiu foarte multe secrete din trecutul lui, am mesaje si cu vorbe frumoase si cu vorbe jignitoare, am si martori care au vazut in ultima vreme comportamentul lui fata de mine, pentru ca si l-a schimbat radical de la asa zisa iubire la dispret cand ii spuneam, il rugam, il imploram sa nu se mai comporte urat cu mine, cu ucenica lui, cu surioara lui cum imi spunea uneori, sa-si recunoasca greselile la duhovnicul lui la spovedit (am descoperit ca si la spovedit manipuleaza si minte pentru ca duhovnicul lui mi-a fost primul meu duhovnic si m-a luat de la el de la spovedit prin comportament inselator).

Acestea sunt niste lucruri dracesti si teama imi este ca daca nu-si va reveni o sa aiba o cadere mare! Imi spunea uneori sa ma rog pentru el ca se simte pe marginea prapastiei (probabil il atacau amintirile lucrurilor facute asupra multor oameni) si ca doar anumitor persoane le poate spune starile lui.

Pe scurt d-na Mihaela …sunt persoane ce SUFERA DE TULBURARE DE COMPORTAMENT TIP NARCISISIT cu influente demonice!

Nu renuntati de a va mai spovedi la vreun preot, cautati pe cineva ca sa nu intrerupeti legatura cu Sf.Impartasanie! Si eu am avut vreo 7 luni in care nu m-am spovedit, vreo 2 luni in care nu am mers la biserica deloc desi mergeam in fiecare sarbatoare, nu m-am mai rugat mult timp. A fost ca o razvratire impotriva lui Dumnezeu din cauza traumei prin care am trecut cu fostul meu duhovnic!

Si eu ii scriam si ii vorbeam si la telefon si fata catre fata ca prin tot ce am trecut cu el nu mai ma pot spovedi, nu mai aveam incredere in nimeni si cand am descoperit ca asta ii hranea mandria lui ca-si dadea seama si vedea in ce stare ajunsesem din cauza lui si ma lua in ras si spunea ca nu-i treaba lui.

Este de necrezut prin ce iad am trecut, dar Dumnezeu nu m-a lasat. Am trecut printr-o depresie mare, deznadejde cumplita, dar mi-am dat seama ca si Dumnezeu lucreaza prin oameni si diavolul tot de oameni se foloseste pentru ca oamenii ii dau drepturi prin viata lor impotriva poruncilor lui Dumnezeu.

M-au ajutat cele cateva persoane apropiate mie, cei cativa monahi si preoti ce nu sunt iesiti din minti (Dumnezeu sa le rasplateasca binele) si m-au ajutat si aceste clipuri pe youtube cand mi s-a raspuns la toate nelamuririle din situatia respectiva cu fostul meu duhovnic, si cel mai important m-a ajutat Sf.Impartasanie! Sa nu permiteti nimanui sa va desparta de Hristos pe nedrept!  Dumnezeu sa-i ierte, sa le indrepte mintea si sa le inmoaie inima! 

Tot ce scria rau de d-voastra in acea scrisoare, era de fapt exact cum isi vedea IPS sufletul lui. Omul arunca in afara ceea ce are in inima, se cunoaste dupa fapte si nu dupa vorbe! Si eu am fost facuta „instrument al diavolului”, „nebuna”,  etc. dar nu i-am raspuns inapoi cu aceeasi moneda. Știam că isi caracteriza propriul lui suflet in acele momente. Preotii care ma stiu si prietenii adevarati si familia m-au avertizat in privinta lui, dar nu i-am crezut pe nici unul, pentru ca dinafara se vedea ca era ceva toxic pentru mine, dar eram ca dependenta si vrajita de el, de cuvintele lui, de comportamentul lui iubitor la inceput. În cei aproape 4-5 ani, am avut incredere maxima ca intr-un duhovnic si tata si frate si prieten! A fost si la mine acasa, era apropiat de toata familia mea, dar dupa un timp i-a cazut masca, am descoperit atat de multe!

O sa va atasez cateva linkuri, eu de 1 an de zile ma tot uit, citesc si ma minunez!

Doar sa va uitati cu rabdare si sa intelegem ca am fost manipulate de niste lupi in blana de „pastori”! 

 

….plus multe multe alte clipuri.

Doamne ajuta!

În spatele gravelor acuzații se afla duhovnicul meu – IPS Teodosie

Astăzi Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciuni

 

1 comentariu

😱😱😱😱😱

Lasă un răspuns