Uneori

Toamna târzie cade peste toamna pustie… peste frunzele moarte desprinse din copacul dorințelor nerostite.

Uneori… zaci în adormirea dureroasă… de teama trezirii…

Uneori… preferi întunericul… de teama luminii în care ai putea să zâmbești…

Uneori… exiști, dar nu trăiești… de teamă… de teama vieții… de teama iubirii… de teama zâmbetului pe care nu știi să-l zâmbești… de teamă…

Toate acestea… pt că ești prins, crezi că ești prins… în ghearele fricii… doar zărești… printre ele… frânturi de viață… Iar ele… ghearele fricii… sugrumă și dă moarte înaintea morții…

Da, crezi că ești prins de acele gheare, dar… nu ele te-au prins, ci tu te-ai predat… lor.

Eliberează-te! Trăiește! Iubește!

Nu te preda! Învinge!

în ploaie, se poate regăsi… atâta fericire… 

”Împart umbrela mea cu alţii atunci când plouă, iar dacă nu am umbrelă, împart ploaia.” – Enrique Ernesto Febbraro