Unele dintre preotese – cele mai mizerabile femei

Unele dintre preotese – cele mai mizerabile femei

Acesta este un subiect pe care mi-am propus să-l scriu de mult, dar au venit altele de-a valma: mesaje, propuneri de subiecte, subiecte de investigat, amintiri care meritau consemnate etc…

 

20 de ani învârtindu-mă în cercuri unde dădeam de călugări, călugărițe, preoți, preotese, cântăreți și tot ce se poate întâlni prin mănăstiri și biserici, de multe ori, fără să vreau, am văzut/ auzit tot felul de situații, cazuri… surprinzătoare.

 

Printre preotese am întâlnit și femei minunate, care își iubeau, respectau și chiar divinizau soțul. Din păcate… puține, foarte puține. Despre aceste femei, pentru care am tot respectul, voi vorbi… poate… într-un alt articol.

 

Acum vreau să vorbesc despre categoria femelelor care se cred stăpânele soților lor, punându-le piciorul pe grumaz, doar pentru faptul că ei nu pot divorța. De ce nu pot divorța? Se știe doar. Un preot care cere divorțul, va fi caterisit. Un preot poate divorța și poate rămâne preot doar dacă soția îl înșală, iar el poate, vrea și își permite să dovedească asta.

 

Din păcate, mulți preoți acceptă și acest compromis de teama că vor fi judecați de oameni.

 

Mizerabilele femei care se căsătoresc cu absolvenți de teologie doar pentru faptul că vor deveni „doamne preotese”, ajung să se creadă nu doar stăpânele soților lor, ci și dumnezeul lor, luându-și rolul foarte în serios. Astfel… bieții preoți, care au avut neșansa să pornească la drum cu un astfel de specimen, ajung niște marionete în mâinile unor ființe (?!?) fără suflet și fără Dumnezeu. N-au cui să vorbească despre iadul pe care-l trăiesc, deoarece, pe de o parte, ei trebuie să fie exemplu și sprijin pentru ceilalți, iar pe de altă parte, dacă ar spune măcar apropiaților, cel mai probabil ar primi răspunsul: „Tu ți-ai ales-o. Ți-am spus că nu e de tine.”

 

Din acest motiv aleg să tacă. Zile, nopți, ani… La început își plâng amarul prin bisericile unde slujesc, la slujbe sau în afara lor… în nopțile chinuitoare de nesomn… se roagă, Îl strigă pe Dumnezeu, Îl imploră să le dea răbdare, dar… din păcate, pentru unii, după ani și ani, vine o zi… când… apăsați de iadul din casă, de grijile de la biserică, de poverile pe care credincioșii le descarcă la spovedanie peste sufletele lor… cedează. Se îndepărtează de singurul refugiu – rugăciunea – și își găsesc alte supape distrugătoare: alcoolul, țigările, navigarea pe internet fără măsură, interiorizarea, fuga de ei și de iadul din jurul lor prin locuri retrase… și-ntr-un final dependența de antidepresive sau, mai rău, – sinuciderea.

 

Aceste femele mizerabile, care pur și simplu își castrează emoțional soții, îi fac să se simtă jucării în mâinile lor, îi amenință cu divorțul și implicit cu caterisirea, îi pedepsesc punându-i să-și facă de mâncare, să-și calce, să-și spele etc…

 

Închipuiți-vă ce înseamnă pentru un preot, spre exemplu acum, că tot este perioada postului Paștelui, să vină de la biserică, de la spovedit, încărcat de problemele atâtor oameni și să se apuce să-și facă de mâncare, să-și spele, să-și calce și, ca „bonus”, să i se pună și gunoiul în brațe să-l ducă, pentru că dacă tot abia intrase pe ușă, să aibă motiv să și iasă.

 

Multe din aceste „sfinte preotese” au preferințe sexuale dubioase, de la sex oral până la sex în grup. La biserică sunt „cuvioasele” care-și întind mâinile la pupat, „drăgălașele” care se poartă frumos cu enoriașii, iar acasă sunt canaliile care își duc soții în culmea disperării.

 

Bineînțeles că, mulți dintre preoții înjugați la un astfel de calvar… ajung fie să nu-și mai dorească să se apropie de o astfel de femelă (și pe bună dreptate), fie să nu mai funcționeze ca bărbați. Atunci… unele dintre „doamnele preotese”- deși multe dintre ele îi și înșală – le spun soților, pentru a-i umili și mai mult, că pe ele nu le interesează că ei nu mai pot, să-și facă altfel datoria de bărbat, fără să le pese că după ei se împărtășesc atâția oameni.

 

Nefericiții posesori ai unor astfel de femele, care nu știu să fie nici soții, nici prietene, nici confidente, iar preotese nici vorbă, ajung să se simtă mai morți decât morții din morminte. Deocamdată… mă opresc aici, dar voi reveni asupra acestui subiect… cu un caz concret… tulburător…

 

În curând: Drama unui pictor de biserici

 

Vă îmbrățișez!

 

Fiți ceea ce ne e menit să fim – OAMENI!

 

Postat de Mihaela Ion in Povesti adevarate, 4 comentarii