În preajma sărbătorilor de iarnă, un popă, cunoscut pentru prietenia de nezdruncinat dintre el și pahar, sticlă, damigeană, butoi, după caz, se pregătea să meargă cu icoana, pentru a „vesti Nașterea Mântuitorului”. O familie dintr-un bloc din sectorul lui, care nu prea era „dusă la biserică”, s-a gândit să-l primească pe popa și să i-o facă.
Așa că, un el și o ea, cu o seară înainte de venirea popii, uitându-se la un film, cu un bol de popcorn între ei, „Mări, se vorbiră/ Și se sfătuiră/ Ca să mi-l îmbete/ Pe popa, băiete”.
În următoarea zi a venit popa cu icoana, însoțit de cântăreț. Oamenii i-au invitat în casă, iar după ce popa și-a făcut treaba, – cântărețul ținându-i isonul -, femeia, „cu gânduri bune”, i-a invitat la masă.
Cântărețul a gustat puțin și a ieșit pe hol, să-l aștepte pe popă.
Popa își așezase epitrahilul pe spătarul unui scaun și icoana rezemată de același spătar.
Stând la masă, bărbatul îl tot întreba:
-Beți o țuiculiță, părinte? Dar un vin?
Eiii, și cum n-ar fi băut?! Și dă-i cu țuica, dă-i cu vinul, s-a îmbătat popa de nu a mai știut de capul lui, dar apoi de epitrahil și de icoană.
La un moment dat, s-a ridicat de pe scaun și a zis:
-Mu-mu-mulțumesc pe-pe-ntru ma-masă! Foa-oa-oarte bun!
Când să iasă pe ușă, bărbatul îi zice:
-Părinte, v-ați uitat patrafiru’ și icoana! Poftiți, a spus, atârnându-i de gât șorțul de bucătărie al nevesti-sii și punându-i în mâini tocătorul de bucătărie.
Cântărețul, obosit de atâta așteptare, nu s-a mai uitat la popă, a sunat la următorul apartament și a deschis o femeie, care a făcut ochii mari când l-a văzut pe popa cu șorțul de bucătărie atârnat de gât și cu tocătorul în mâini, abia cântând „Na-na-nașterea Ta, Hristoase…”
Că ar fi fost o glumă, nu prea părea, dar nici lucru curat nu era, așa că a așteptat să vadă ce se întâmplă, până la momentul în care popa i-a „îndesat” tocătorul „în gură”, să-l pupe.
-Părinte, dar ăsta nu e icoană, a zis rușinată.
Popa s-a uitat la tocător văzându-l dublu, triplu, cvadruplu și a îngăimat holbându-se la cântăreț:
-U-u-u-unde e, mă, i-i-icoana?
Cântărețul, rușinat și el peste fire, a mers la apartamentul la care fuseseră anterior, pentru a recupera recuzita popii.
Și uite așa, un popă a „vestit Nașterea Domnului” cu șorțul de bucătărie și tocătorul. Nu e o poveste inventată, ci una reală. Mi-a povestit, râzând în hohote, cineva care locuiește în blocul unde a fost împricinatul.
Eiii, prea mult n-a greșit popa. Dacă lipea litografia unei icoane pe tocătorul de bucătărie, putea să-l dea, liniștit, la pupat. 😊
Hai, că vă pup și eu! Ne vedem luni, 24 ianuarie.
Comentarii recente