Ne despărțim… pentru un timp

Ne despărțim… pentru un timp

Săptămâna trecută am spus că voi citi carteaCa să nu te pierzi în cartier” și, ca să nu te pierzi în cartier… te pierzi în carte… 😊 O carte de 5 steluțe din 5.

Daragane, un scriitor trecut de 60 de ani, izolat de lume, încerca să găsească toate piesele de puzzle ale trecutului său, pentru a reface tabloul complet, tablou, pe care ar fi vrut să-l știe și parcă nu. Și-ar fi dorit o confruntare cu trecutul, dar parcă îi era teamă.

Făcuse o încercare de recuperare a trecutului cu patruzeci de ani în urmă, scriind

romanul ”Tenebrele verii” ca pe afișul unui caz de dispariție.

”El însuşi, preţ de mai bine de patruzeci de ani, ştersese din memorie răstimpul în care îşi scrisese prima carte şi vara-n care se plimbase singur cu o foaie împăturită-n patru în buzunar: ca să nu te pierzi în cartier”.

Dacă nu l-ați citit pe Patrick Modiano, câștigător al Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2014, citiți-l! Citiți orice, dar citiți! Merită.

                                  ***

Acesta este ultimul articol din lunga serie de articole scrise în stări de nedrepte umilințe, de presiuni inimaginabile, de abandon, de lovituri repetate, dar și de iubire, de regăsire și de înălțare.

Cei care îmi urmăriți blogul știți că… încă din 2018 am fost obligată să mă apăr și să răspund unor acuzații și lovituri care mai de care mai aberante, dar de înțeles atât timp cât au fost folosite de niște oameni care nu au niciun reper în viață și niciun scop. Cerșetori de cursă lungă, avizi de notorietate, „vedete” de hârtie igienică, nici măcar de carton.

Pentru că am avut curajul să spun lucrurilor pe nume, „prieteni” virtuali care mă adulau (nu că aș fi avut nevoie, dar vă spun așa… ca să vedeți cum sunt oamenii, în cazul în care nu v-ați lămurit), care îmi spuneau că sunt un înger etc., nu doar că nu m-au susținut (nici n-aș fi avut nevoie, pentru că pe mine mă susține Dumnezeu, atât timp cât spun adevărul), nu doar că vin, citesc și pleacă, dar unii m-au scos și de la prieteni, 😊 iar alții m-au blocat…

Le mulțumesc! Le mulțumesc pentru că au plecat din viața mea și au lăsat loc liber pentru alți oameni, care vor rezona cu mine. Le mulțumesc pentru că s-au retras. De astfel de oameni… nu aveam nevoie.

Prietenii ți-i cunoști nu atunci când ești în vârful piramidei, ci atunci când ești în adâncul prăpastiei.

Începând cu sfârșitul anului 2018 s-au produs schimbări majore în viața și în sufletul meu. Ceea ce s-a vrut a fi un rău pentru mine, s-a transformat în cel mai mare bine.

Până acum nu mi-am acordat niciodată timp prea mult, pentru că fusesem îndoctrinată, mi se implementase în subconștient mentalitatea de slugă. Trebuia să slujesc… de multe ori… unor oameni care își pierduseră de mult omenia.

Acum am hotărât ca această vară… să fie doar pentru mine. Mă voi retrage din mediul online și voi reveni după data de 15 septembrie cu proiecte care pe unii îi vor șoca, pe alții îi vor intriga, iar pe alții îi vor pune pe gânduri.

Le spun celor care ar avea de gând să mă provoace în această perioadă, că nu le voi răspunde în niciun fel, dar când mă voi întoarce, îi voi face să regrete ziua în care le-ar putea trece prin cap un astfel de gând. LE PROMIT!

Nu am vrut și nu vreau niciun conflict cu nimeni – ca dovadă, când cei care m-au lovit s-au oprit, m-am oprit și eu, deși aș fi putut să-i calc în picioare -, dar nici nu voi mai permite să fiu târâtă prin toate noroaiele.  

Vreau să le mulțumesc, în mod cu totul special, puținilor prieteni virtuali care au rămas lângă mine, indiferent de situație. Pe ei, chiar și în această vacanță, îi voi purta în inimă.

Le mulțumesc și celor care, deși au mii de like-uri pe paginile lor, nu doar că-mi urmăresc blogul, pe furiș, dar se și inspiră din ceea ce scriu, apoi… furând ideile mele, culeg ”laurii” unor like-uri efemere.

E distractiv să primești de la prieteni, postări ale „formatorilor de opinie” și să-ți recunoști trăirile tale în postările lor. Nu? 😊 Unii nici nu s-au mai obosit să schimbe ceva, au dat copy-paste și au postat pe conturile lor, mizând pe faptul că eu nu-i vizitez, – ceea ce este și adevărat -, dar… surpriză… primesc de la prieteni.

Să avem o vară minunată! Pentru mine… deja a început să fie…

La finalul acestui articol, mai atașez ceva…  😊

Brățara mea de turmalină, care se asortează cu butonii de la cămașa prietenului meu. Și se asortează, pentru că așa vreau eu 😊. Da, uneori îi port hainele… din iubire.

Fotografii făcute la umbră… ne-am ascuns de soare 😊

 

Vă îmbrățișez!

Iubiți-vă, chiar și pe temperaturi de 30⁰+.

Iubiți-vă! Iubirea este esența vieții.

Poveste de vară

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii